În prima jumătate a anului curent, utilizatorii români de internet au petrecut mai mult de 7 ore pe zi pe laptopuri sau telefoane, potrivit “Global Media Intelligence Report 2019”. Studiul dezvoltat de eMarketer și Starcom, în parteneriat cu GlobalWebIndex, acoperă date cu privire la consumul global de media din 41 de țări, inclusiv România.
Ediția din 2019 a raportului Global Media Intelligence are ca obiectiv analiza în detaliu a comportamentului consumatorilor din diferite medii, pentru a sprijini oamenii de marketing și publicitate, fiind primul an în care România se regăsește în acest raport, cu date din Q4 2018.
95,4% dintre utilizatorii de internet din România, cu vârste cuprinse în intervalul 16 – 44 ani, au deținut un smartphone în primul semestru din 2019. În rândul tuturor categoriilor de vârstă, 90% au folosit un smartphone, înregistrând astfel cea mai mare intrare în top 25% utilizatori casnici, funcție de venituri. Utilizatorii din categoria de vârstă cuprinsă între 55 și 64 de ani înregistrează cel mai scăzut consum, în timp ce utilizatorii vârstnici din România nu dețin un smartphone, ci un telefon clasic – 17%.
Un număr foarte mare de respondenții care folosesc serviciile de internet, 87%, declară că au un desktop/laptop, cu o pondere crescută la peste 92,5% în top 25% utilizatori clasici. Totodată, 45,2% dintre respondenți dețin și o tabletă.
Cel mai mult timp petrecut folosind serviciile de internet s-a înregistrat în rândul utilizatorilor de calculatoare și tablete, cu o medie de 4 ore și 20 de minute pe zi. Consumul pe telefonul mobil a fost cu o oră mai sccurt decât în cazul calculatoarelor și tabletelor – 3 ore și 21 de minute.
78.4% dintre bărbații români și 72.3% femei, utilizatori de internet au ascultat un post de radio în luna anterioară, înregistrând o medie de ascultare de 1:25 ore pe zi. Cel mai scăzut consum se regăsește în rândul tinerilor de 16 – 24 de ani, cu un procent de 61,2%.
Smartwatch-urile au atins o penetrare de 12,2% în rândul utilizatorilor de internet din România, cei mai mulți care folosesc astfel de dispozitive fiind bărbați.
În cazul dispozitivelor inteligente de tip smart-home, consumul este mult mai scăzut. Dintre respondenții cu vârste cuprinse între 16 și 64 de ani doar 7,1% posedă un astfel de dispozitiv.
De asemenea, în prima jumătate a anului 2019, doar 6,5% dintre respondenții studiului au declarat că dețin o brățară inteligentă, în timp ce doar 2,6% dețineau un dispozitiv de tip VR.
printul pierde din ce în de mai mult teren în defavoarea digital-ului: 66% dintre românii cu vârste cuprinse între 55 și 64 de ani au citit un ziar în ediție tipărită sau o revistă. Presa tipărită este citită în medie 32 de minute pe zi, în timp ce în mediul online, timpul mediu crește la 59 de minute pe zi.
Trenduri dominante în media, la nivel global:
Conținutul video pe canalele digitale versus TV
TV-ul rămâne cel mai răspândit mediu de conținut la nivel global. Cu toate acestea, înmulțirea conținutului și serviciilor video digitale, atât plătite, cât și neplătite, au adus în atenție serviciile video la cerere (Video on Demand), la noi în țară digital video fiind consumat preponderent de tinerii cu vârste între 16 și 34 ani.
Dispozitivele digitale, într-o continuă schimbare
În țări precum Columbia, Franța, Germania sau Indonezia, numărul celor care dețin un calculator sau o tabletă este în scădere, utilizatorii preferând din ce în ce mai mult dispozitivele smartphone. Totodată, în rândul utilizatorilor de internet din România, penetrarea smartphone-urilor este mai mare decât cea a desktop/laptop-urilor.
Asistenții vocali și dispozitivele smart-home
Deșiîntre țări există diferențe de avans tehnologic, aplicațiile inteligente de voce, inclusiv cele dezvoltate pentru smartphone-uri, precum Siri și Cortana, dar și difuzoarele inteligente Google Home și Amazon Echo, sunt din ce în ce mai populare în întreaga lume.
Penetrarea dispozitivelor tehnologice
Aceasta înregistrează cote din ce în ce mai mari în lume, variind semnificativ de la țară la țară. Utilizatorii de internet din 41 de țări investigate de GlobalWebIndex adoptă câteva comportamente specifice în funcție de cultură, dar și de diferite motive logistice sau financiare.
Philippine a depășit Thailanda, devenind lider în ceea ce privește timpul petrecut pe calculatoare, tablete și smartphone-uri cu10 ore și 15 minute petrecute pe zi, inclusive timpul petrecut pe telefonul mobil, 5 ore și 17 minute. Rețelele sociale contribuie la total cu o medie de 4 ore și 6 minute.
Emiratele Arabe Unite sunt singurul loc în care televiziunea a scăzut sub 80% în 2019. De asemenea, în Vietnam și India, mai puțin de 85% dintre utilizatorii de internet s-au uitat la televizor, în contextul în care internetul a fost adoptat relativ târziu de aceste piețe.
Respondenții din Franța și Germania petrec mult mai puțin timp pe telefoanele mobile decât alți utilizatori din alte țări, până la 1 oră, și 47 de minute respectiv 1 oră și 49 de minute. Totodată, Belgia și Danemarca au înregistrat mai puțin de 2 ore petrecute pe telefon.
De cealaltă parte, utilizatorii din toată America Latină petrec, în medie, 4 ore zilnic pe telefonul mobil.
Totalul proprietarilor de smartwatch-uri din Hong Kong a atins pragul de 17,9%. China nu este deloc în urmă, cu 16,4% de utilizatori. De partea cealaltă, în Japonia, numărul celor care preferă smartwatch-uri este mai mic decât oriunde în lume, 4%.
În Indonesia, 55,4% dintre respondenți au folosit asistenții, fiind urmată de China cu 55,2% și India cu 54,7%.
Studiul “Global Media Intelligence Report 2019” a fost realizat pe un eșantion reprezentativ pentru online users din țările menționate, cu o concentrare mai mare de tineri din mediul urban.
Sibiu redevine Capitala Crăciunului vineri, 15 noiembrie, de la ora 18:30, când luminile festive vor străluci în bradul de Crăciun…
Orange Romania redeschide Palatul Telefoanelor, monument istoric al Bucureștiului, situat pe Calea Victoriei, numărul 35, în inima „Cartierului Creativ”. Scopul…
Australienii au făcut un studiu, pentru a vedea de fapt unde se situează țara lor, pe care ei o văd…
Flexxon, lider global în soluții de securitate cibernetică hardware și stocare NAND industrială, anunță cu mândrie noul său parteneriat strategic…
Potrivit datelor furnizate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în luna octombrie 2024 s-au vândut în Capitală…
Organizația nonguvernamentală Help Autism a lansat prima franciză socială din România, un model de business social inovator, care asigură atât…