Stiri

Unu din doi directori recunoaște că firma sa nu este pregătită pentru tulburări economice serioase

18 apr. 2023 3 min

Unu din doi directori recunoaște că firma sa nu este pregătită pentru tulburări economice serioase

Reading Time: 3 minute

Deși companiile din întreaga lume trec, de trei ani de zile, prin perturbări continue și se confruntă cu ambiguitatea economică, reziliența rămâne un aspect sensibil pentru acestea. În prezent, doar 53% dintre directori recunosc faptul că firma lor nu se află acolo unde ar trebui să fie în această privință. Aceasta este una dintre cele mai importante descoperiri ale unui nou studiu desfășurat de către SAS, lider global în analytics.

Studiul Resiliency Rules explorează statutul actual al rezilienței în cazul business-urilor, dar și care sunt pașii pe care companii din industrii precum serviciile financiare, retail, manufactură, sănătate sau din sectorul public îi fac pentru a ține pasul cu schimbările și pentru a profita de oportunitățile ce se ivesc.

În completarea raportului, SAS a creat și o unealtă pentru evaluarea rezilienței. Aceasta poate fi folosită gratuit, fiind disponibilă aici. Unealta permite liderilor din companii să-și evalueze propriul business, prin prisma a cinci ”reguli de bază ale rezilienței”, explorate pe parcursul studiului.

Între retorică și realitate

SAS a chestionat 2.414 directori din companii cu peste 100 de angajați de pe întregul mapamond. Din totalul respondenților, aproximativ 7 din 10 sunt optimiști cu privire la viitorul economic al țării în care își desfășoară activitatea. În paralel, 80% dintre directori investesc în prezent în dezvoltarea unor strategii și planuri de reziliență.

Totuși, cercetarea arată și că există un decalaj semnificativ între importanța pe care directorii o alocă rezilienței și nivelul real al rezilienței dintr-o organizație.

Cu toate că acest decalaj este, efectiv, realitatea din prezent a companiilor, 8 din 10 respondenți cred că un grad mai ridicat de reziliență poate fi atins cu uneltele și ghidajul potrivite. Iar mai bine de 90% dintre directorii chestionați consideră datele și zona de analytics ca fiind unelte de bază în dezvoltarea unei strategii de reziliență.

”Dorim să sprijinim directori din toate industriile pentru ca aceștia să fie cu un pas în fața competitorilor, cu ajutorul datelor și analizei de date, pentru a construi o strategie sustenabilă de reziliență”, a declarat Jay Upchurch, Vicepreședinte Executiv și CIO SAS. ”Prin intermediul uneltei de evaluare a rezilienței, organizațiile vor putea să identifice mai bine zonele forte și cele în care creșterea este posibilă. Astfel de informații le vor ajuta să acopere decalajele și să întărească uneltele și sistemele ce le sporesc agilitatea în fața provocărilor și a perturbărilor din economie.”

Cele cinci Reguli pentru Reziliență și necesitatea datelor și a analytics

SAS a identificat cinci principii importante pentru menținerea și întărirea rezilienței business-urilor:

  1. Rapiditate și agilitate
  2. Inovație
  3. Echitate și responsabilitate
  4. Cultura și alfabetismul datelor
  5. Curiozitatea

Cercetarea SAS a examinat modul în care directorii prioritizează și implementează fiecare dintre cele cinci reguli. Un lucru este clar: directorii axați pe reziliență pun mai mult accent pe aceste cinci aspecte și investesc mai mult în ele, comparativ cu directorii care nu au făcut din asta o prioritate. Acest fapt se remarcă în toate țările și industriile, indicând că directorii consideră aceste componente ca fiind fundamentale pentru strategia de reziliență.

Un aspect important relevat de studiu arată rolul important al datelor și analizei de date în implementarea Regulilor pentru Reziliență. Aproape toți directorii concentrați pe reziliență folosesc date interne și externe, dar și analytics, pentru a lua decizii informate, necesare pentru continuitatea business-ului în vremuri dificile. Acești directori susțin că implementează metode de analiză a datelor mult mai des decât directorii mai puțin concentrați pe reziliență (96% vs. 22%).

Dincolo de cercetare: SAS introduce Indexul de Reziliență

Pentru acest studiu, SAS a creat un cadru metodologic de evaluare, denumit Indexul de Reziliență, pentru a înțelege unde își face loc acest aspect între prioritățile și direcțiile de investiție ale directorilor. Apoi, SAS a catalogat respondenții în trei categorii:

  • Reziliență ridicată: 26%
  • Reziliență moderată: 54%
  • Reziliență scăzută: 20%

Sprijinirea companiilor care doresc să acopere decalajul de reziliență începe prin a aduce datele și analiza lor în mâinile directorilor. SAS a lansat unealta gratuită pentru evaluarea rezistenței, bazată pe Indexul de Reziliență. Această unealtă, alături de insight-uri de la directorii orientați către reziliență, devin un ghid practic pentru a spori reziliența unui business.

”Platforma SAS AI/ML continuă să joace un rol deosebit de important în transformarea practicilor de manufactură și comerciale ale companiei noastre”, arată Steve Bakalar, Vicepreședinte pentru IT Digital Transfomation la Georgia-Pacific. ”Unealta SAS pentru evaluarea rezilienței se arată a fi foarte importantă pentru strategiile business-urilor, având în vedere că toate cele cinci principii sunt esențiale pentru companiile care vor să-și continue creșterea în aceste condiții de piață dificile și foarte schimbătoare.”

Array

Articole pe aceeași temă: