Stiri

Unison, startup-ul românesc de gustări sănătoase, lansează o rundă de finanțare de 225.000 de euro pe SeedBlink

25 sept. 2023 2 min

Unison, startup-ul românesc de gustări sănătoase, lansează o rundă de finanțare de 225.000 de euro pe SeedBlink

Reading Time: 2 minute

Unison, startup-ul fondat de Tania Nicoară, specialist în nutriția plant-based și Tudor Iacob, antreprenor în industria de new-food, lansează o campanie publică de strângere de capital prin SeedBlink, în cadrul rundei de finanțare la care au participat deja fondul VC Mavers Ventures și Angel Investors.

Planurile echipei includ diversificarea gamei de gustări și tartinabile din nuci, semințe și fructe, dezvoltarea operațională pentru creșterea capacității de producție și listarea în marile lanțuri de magazine.

Dintre statele membre UE, România are cel mai mic aport zilnic de fructe și legume, doar 2% din populație consumă cel puțin 5 porții de fructe și legume zilnic. 

Unison adresează această problemă prin producția locală de gustări sănătoase, pline de nutrienți, precum unturile naturale din nuci, granola sau batoanele raw, dar și prin acțiuni de educare și informare. 

Piața produselor sănătoase plant-based este în creștere și vedem asta direct pe rafturile magazinelor. Unison are deja o bază solidă de clienți, un portofoliu de produse bogate în nutrienți și foarte iubite de consumatori. Cu această rundă de finanțare vom accelera creșterea vânzărilor și ne vom extinde semnificativ oferta de produse. Ne bucurăm să fim primul producător local care oferă acest instrument de investiție foarte accesibil prin intermediul platformei SeedBlink.

Tudor Iacob, CEO și cofondator al Unison

Obiectivul financiar total al acestei runde pre-seed este de 225.000 de euro. Dintre aceștia, 133.000 de euro au fost deja strânși de la Mavers Ventures (Lead VC) și alți investitori de tip angel.

„Ne dorim ca Mavers Ventures să joace un rol esențial în stimularea inovației, sustenabilității și transformării atât în ​​sectorul tehnologiei, cât și în cel alimentar, în zona new-food și plant-based. Misiunea noastră este să accelerăm creșterea startup-urilor inovatoare care remodelează modul în care producem, distribuim și consumăm alimente sănătoase, valorificând în același timp tehnologia de ultimă oră. Fondatorii sunt valoarea de bază a unei companii, așa că Tania și Tudor au avut un impact mare asupra deciziei noastre finale de a investi în Unison.”

Alexandru Boghiu, Managing Partner, Mavers Ventures

„Suntem încântați să sprijinim Unison în acest pas important pe piața locală. Alimentele pot fi făcute fundamental mai sustenabil prin utilizarea alternativelor proaspete pe bază de plante. Considerăm că există loc de creștere pentru branduri noi în această piață.”

Mircea Ghiță, Country Manager România la SeedBlink

Produsele Unison sunt disponibile atât online, cât și în oferta a peste 60 de magazine fizice și distribuitori din țară. Ambalajele folosite de Unison sunt prietenoase cu mediul, iar livrările pe care le fac în mod direct în București și Ilfov se realizează cu mașini 100% electrice.

Misiunea Unison este de a face produsele sănătoase cât mai accesibile și de a îmbunătăți obiceiurile alimentare ale consumatorilor. Pentru a-și îndeplini acest obiectiv, Unison se bazează pe susținerea tuturor celor care împărtășesc această viziune.


Campania de pe SeedBlink este deschisă oricui dorește să se alăture Unison în procesul lor de creștere, cu un tichet minim de €500. Mai multe detalii sunt disponibile aici.

Array

Articole pe aceeași temă: