UNIQA Asigurări a plătit cea mai mare despăgubire de pe piața asigurărilor de călătorie
Reading Time: 2 minuteUNIQA Asigurări a plătit cea mai mare despăgubire din piața asigurărilor de călătorie din România în anul 2023, acordând o indemnizație de despăgubire în valoare de 45.000 de euro pentru acoperirea cheltuielilor medicale în străinătate. Această despăgubire semnificativă subliniază angajamentul UNIQA de a fi un partener de încredere pentru clienți, în momentele dificile, precum și importanța unei asigurări de călătorie în situațiile neprevăzute.
Despăgubirea record de 45.000 de euro (peste 220.000 lei) a fost acordată pentru un asigurat care deținea o poliță de asigurare de călătorie de la UNIQA. În timpul unei vizite în Los Angeles, Statele Unite ale Americii, acesta a avut nevoie urgentă de asistență medicală și a beneficiat de consult de urgență, analize complete, medicație și o tomografie computerizată (CT). Datorită poliței achiziționate înainte de a pleca din țară, asiguratul a beneficiat de o reducere a cheltuielilor medicale, iar costurile au fost acoperite de către UNIQA Asigurări, prin intermediul partenerului său de servicii de asistență, prin decontare directă către unitatea medicală, fără ca asiguratul să fie implicat din punct de vedere financiar.
”Deși intervenția medicală nu a fost complicată, costurile serviciilor medicale în Statele Unite, în special cele de urgență, sunt foarte ridicate, justificând astfel valoarea despăgubirii. Asigurarea de călătorie de la UNIQA Asigurări oferă protecție financiară esențială în cazul unor evenimente de acest gen, în care costurile neprevăzute pot atinge niveluri ridicate și să aibă un impact semnificativ asupra bugetului familial. De aceea, o asigurare devine crucială pentru a călători fără griji”, a declarat Răzvan Neagu, Director Direcția Customer Care, UNIQA.
Asigurarea de călătorie oferită de UNIQA Asigurări este esențială pentru orice călător, oferind protecție completă în timpul deplasărilor în străinătate. Între beneficiile încheierii unei astfel de polițe se numără asistență telefonică disponibilă 24/7 și acoperirea serviciilor medicale de urgență, inclusiv tratamentul stomatologic. În cazul întârzierilor de zbor sau întârzierii bagajelor, asigurarea de călătorie de la UNIQA oferă compensații, iar în situația pierderii bagajului, clienții primesc o sumă de bani pentru achiziția celor necesare. Totodată, în caz de deces, asigurarea de călătorie acoperă și costurile cu repatrierea.
Peste 1.300 de dosare de daună, în 2023
Polițele de asigurare de călătorie de la UNIQA au devenit tot mai populare în rândul românilor, în ultimii ani, datorită beneficiilor oferite și a ușurinței de achiziționare online, prin consultantul digital ANA sau platforma digitală MyUNIQA.
În total, în 2023, UNIQA a înregistrat peste 1.300 de dosare de daună în baza asigurărilor de călătorie, iar principalele riscuri despăgubite au fost legate de îmbolnăvire, accidente și anularea călătoriilor.
În 2024, în intervalul ianuarie – iulie, UNIQA a înregistrat 564 de dosare de daună pe segmentul de asigurări de călătorie. Cele mai mari trei daune plătite în primele șapte luni al anului au fost în valoare de 189.710 lei (38.100 euro), 93.219 lei (18.750 euro) și respectiv 48.873 lei (9.800 euro).
UNIQA are o istorie de 15 ani în piața asigurărilor din România și beneficiază de peste 200 de ani de experiență internațională, ca parte dintr-un grup financiar cu prezență puternică la nivel european. Strategia companiei poziționează în centru clienții și are ca prioritate cunoașterea nevoilor acestora și generarea de produse și servicii pentru viața de zi cu zi. Prin modelul său de afaceri, compania ține cont de specificul segmentelor Retail, Bancassurance și Corporate & Affinity, oferind soluții de asigurare relevante, accesibile și inovatoare, la standarde înalte. Mai mult, sustenabilitatea reprezintă o componentă importantă a strategiei UNIQA, astfel că organizația pune accentul pe acțiuni care generează un impact pozitiv, cu scopul de a contribui la o viață mai bună împreună cu clienții, partenerii și comunitatea.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz