UNIQA Asigurări și UNIQA Asigurări de viață au încheiat trimestrul al treilea din 2024 cu un volum total al primelor brute subscrise în valoare de valoare de 105,5 milioane euro. în creștere cu 17% comparativ cu aceeași perioadă anului anterior.
Pentru primele 9 luni ale acestui an, ambele companii UNIQA au raportat în total un profit statutar înainte de impozitare de 11,5 milioane euro, cea mai importantă contribuție venind din zona asigurărilor generale.
Asigurările non-auto si cele de viață au continuat să susțină aceste rezultate, în linie cu strategia de dezvoltare durabilă asumată de UNIQA pentru operațiunile din România.
Vânzările de asigurări non-auto au continuat trendul ascendent în primele 9 luni din 2024, față de intervalul similar din 2023, generând prime brute subscrise in valoare de 48 milioane euro. Asigurările pentru locuință, pilon important al portofoliului UNIQA – continuă să de dezvolte, cu un volum al vânzărilor pe segmentul de clienți retail cu 14% mai mare decât cel din trimestrul trei al anului trecut. Asigurările de călătorie reprezintă, de asemenea, un segment pe care UNIQA continuă să își diversifice produsele, astfel încât, alături de soluțiile pentru călătoriile pe termen scurt, compania oferă împreună cu Raiffeisen Bank un nou produs de tip abonament pentru clienții care călătoresc frecvent, cu acoperire timp de un an, ce poate fi accesat 100% digital, simplu si rapid, prin aplicația de mobile banking.
Asigurările facultative auto CASCO au înregistrat o dezvoltare liniară, cu menținerea obiecivelor legate de calitatea portofoliului și un nivel înalt al serviciilor oferite clientilor.
Asigurările de accidente se bucură de un interes tot mai mare în rândul clienților UNIQA din segmentul retail, înregistrând un avans de 60% al vânzărilor in primele 9 luni din acest an.
În zona asigurărilor pentru companii, dinamica mai accentuată de creșteri în cel de-al treilea trimestru a fost înregistrată de UNIQA pentru asigurările de răspunderi (+16%), asigurările CARGO (+14%) și soluțiile pentru IMM (+5%). Tot pe acest segment, asigurările de sănătate pentru companii mențin potențialul de creștere accelerată, UNIQA punând la dispoziția companiilor care doresc să își protejeze echipele un produs care ține cont de nevoile actuale și oferă acces la servicii medicale de cea mai bună calitate.
Asigurările affinity, oferite de UNIQA împreună cu partenerii săi din zona de retail, au continuat să se dezvolte, înregistrând o creștere a vânzărilor de 32% în primele 9 luni din 2024, comparativ cu trimestrul al treilea al anului trecut.
„În primele nouă luni din 2024, am continuat să creștem pe segmentele de asigurări non-auto, prin asigurările de locuință – un pilon important în portofoliul UNIQA și prin asigurările de viață și sănătate, ceea ce reflectă succesul strategiei noastre de dezvoltare durabilă. De asemenea, în zona asigurărilor de călătorie, am continuat să răspundem nevoilor pieței cu produse relevante, adaptate atât pentru călătorii pe termen scurt, cât și pe termen lung. Totodată, avem o prezență constantă în proiectele de infrastructură majore, ceea ce întărește poziția UNIQA drept jucător important pe piața asigurărilor corporate, în special în domeniul asigurărilor de răspunderi, dar și al altor soluții pentru companii. În ceea ce privește segmentul affinity, am continuat să dezvoltăm parteneriate strategice cu retaileri, oferind soluții de asigurare care sunt integrate în produsele și serviciile lor și răspund diverselor nevoi ale clienților. Alături de realizările locale, integrarea într-un parteneriat regional, care include șase țări din sud-estul Europei sub umbrela Regiunii SEE, reprezintă un pas important în extinderea operațiunilor noastre. Regiunea SEE este acum a treia piață ca dimensiune în cadrul operațiunilor UNIQA și ne propunem să ne consolidam prezența, construind o piață hibridă, puternică și integrată, prin soluții simplificate și armonizate pe toate cele șase piețe, cu o arhitectură IT comună ce va susține eficiența și va îmbunătăți experiența clienților noștri, pentru o viață mai bună împreună”, a declarat Paul Cazacu, Președinte Directorat – CEO UNIQA Asigurări.
Experiența clienților este în centrul strategiei UNIQA, astfel încât compania dezvoltă continuu instrumentele digitale pentru acces rapid și facil la serviciile oferite. Portalul digital MyUNIQA reprezintă un instrument important pentru a adresa eficient nevoile clienților care aleg în mod constant produsele și serviciile oferite de UNIQA. Astfel, noua funcționalitate de generare automată a conturilor în cadrul platformei digitale aduce o serie de beneficii esențiale pentru clienți.
„Prin implementarea sistemului de generare automată a conturilor MyUNIQA, îmbunătățim considerabil experiența clienților noștri, oferindu-le un acces rapid la informațiile esențiale despre polițele de asigurare și posibilitatea de a gestiona eficient contractele. Totodată, clienții pot vizualiza istoricului plăților, deschide dosare de daună și efectua plăți recurente. Toate acestea contribuie la consolidarea relațiilor de încredere și loialitate cu clienții UNIQA”, a precizat Ramona Bernic, Vicepreședinte Directorat UNIQA Asigurări.
Asigurările de viață oferite de UNIQA în România au generat în primele 9 luni din 2024 un volum total al primelor brute subscrise în valoare de 38 milioane euro, generând o creștere de 43% față de aceeași perioadă din 2023. Atât produsele bancare, cât și cele independente, vândute prin intermediul băncii, au avut o dinamică susținută, contribuind la rezultatele UNIQA pe acest segment.
„În primele 9 luni ale acestui an, asigurările de viață au continuat să evolueze printr-o creștere semnificativă a volumului primelor brute subscrise, reflectând angajamentul nostru constant de a îmbunătăți experiența clienților și a fi permanent conectați la nevoile lor. Focalizați pe dezvoltarea parteneriatelor strategice, în special în zona bancară, am reușit să aducem soluții de asigurare mai accesibile și mai relevante, consolidând relațiile cu clienții și răspunzând nevoilor lor financiare într-un mod mai personalizat și eficient, pentru a contribui o viață mai bună și un viitor mai sigur”, a precizat Mihaela Stroia, Președinte Directorat – CEO UNIQA Asigurări de Viață.
Scorul de satisfacție acordat de clienții UNIQA pentru experiența lor în relația cu compania pe parcursul primelor 9 luni din 2024 este situat la nivelul de 4.6 din 5. Pentru zona de soluții digitale pe care le au la dispoziție, clienții au evaluat experiența lor alături de consultantul digital ANA cu un scor ridicat, de 4.9 din 5.
Feedback-ul primit din partea clienților prin intermediul petițiilor este important pentru înțelegerea nevoilor si problemelor cu care se confruntă și reprezintă unul dintre reperele relevante pentru calibrarea produselor și serviciilor UNIQA în vederea îmbunătățirii continue a experienței oferite acestora. UNIQA acordă o atenție constantă preluării și soluționării petițiilor prin toate canalele de comunicare puse la dispoziția clienților. Astfel, în perioada ianuarie – septembrie 2024, cele două companii UNIQA au înregistrat, în total, 137 de petiții, dintre care 131 unice și 6 conexe, volum similar cu cel din aceeași perioadă a anului trecut.
UNIQA are o istorie de 15 ani în piața asigurărilor din România și beneficiază de peste 200 de ani de experiență internațională, ca parte dintr-un grup financiar cu prezență puternică la nivel european. Strategia companiei poziționează în centru clienții și are ca prioritate cunoașterea nevoilor acestora și generarea de produse și servicii pentru viața de zi cu zi. Prin modelul său de afaceri, compania ține cont de specificul segmentelor Retail, Bancassurance și Corporate & Affinity, oferind soluții de asigurare relevante, accesibile și inovatoare, la standarde înalte. Mai mult, sustenabilitatea reprezintă o componentă importantă a strategiei UNIQA, astfel că organizația pune accentul pe acțiuni care generează un impact pozitiv, cu scopul de a contribui la o viață mai bună împreună cu clienții, partenerii și comunitatea.
Programul Act for Food, prin care Carrefour oferă alimente excelente la prețuri corecte, ajutând în același timp oamenii să adopte…
Într-un mediu economic global definit de incertitudine și schimbări rapide, companiile românești implicate în comerțul internațional se confruntă cu provocări…
Compania Rețele Electrice România a implementat o nouă platformă informatică modernă care pune la dispoziția tuturor furnizorilor de energie electrică…
Ford a prezentat modelul full electric Puma Gen-E, care este asamblat la uzina companiei din Craiova, folosind propulsorul electric produs…
Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) a ales un nou Consiliu Director pentru un mandat de doi ani, respectiv până…
Ioana Zamfir, CCO al MRM România, este singura reprezentantă a României în recent anunțatul Grand Jury al Gerety Awards 2025,…