Stiri Finanțe

UniCredit Leasing debutează în motorsportul românesc

30 mart. 2017 2 min

UniCredit Leasing debutează în motorsportul românesc

Reading Time: 2 minute

UniCredit Leasing, principalul jucător din piața de leasing din România, anunță intrarea în motorsportul românesc prin susținerea Echipajului UniCredit Leasing Rally, format din Adrian Teslovan (pilot), Cseh Vajk Imre (copilot) și Mihai Leu (Manager Tehnic).

Echipajul va debuta pe 31 martie, în Campionatul Național de Raliuri la două roți motrice 2017, cu ocazia etapei inaugurale de la Brașov, și are ca obiectiv câștigarea titlului național, anunță compania, într-un comunicat de presă.

Campion mondial WBO la box și campion național la raliu, Mihai Leu s-a alăturat echipei în calitate de Manger Tehnic și are ca rol coordonarea și consilierea echipajului. „Sunt fericit că voi adauga o nouă etapă în cariera mea sportivă, aceea de Manager Tehnic al Echipajului UniCredit Leasing Rally. Împreună cu doi profesioniști ai motorsportului, precum Adi Teslovan și Cseh Vajk Imre, și având susținerea celei mai importante companii de leasing din România, cred că ne putem lupta pentru câștigarea titlului național”, a declarat Mihai Leu, campion național la raliu în 2003.

UniCredit Leasing este în prezent cel mai mare jucător pe segmentul de leasing autohton, fiind implicată în proiecte de finanțare diverse – de la autoturisme și autovehicule ușoare și grele până la locomotive, utilaje agricole și echipamente de construcții.

Demersul inițiat de UniCredit Leasing împreună cu un campion al motorsportului românesc vine să confirme postura de lider de piață și completează misiunea UniCredit Leasing, aceea de a face viața oamenilor mai ușoară, prin flexibilitatea și diversitatea serviciilor și soluțiilor oferite. Asocierea cu un proiect ambițios precum cel coordonat de Mihai Leu vine astfel natural, susține Mircea Cotigă, CEO UniCredit Leasing.

„Suntem onorați să debutăm în lumea motorsportului alături de un echipaj experimentat, UniCredit Leasing Rally, care beneficiază de o echipă pilot-copilot extraordinar de promițătoare și de susținerea unui multiplu campion, precum Mihai Leu. Prin acest parteneriat, UniCredit Leasing Romania își reafirmă pasiunea pentru motorsport și dorința de a fi aproape de fanii acestui fenomen”, spune Mircea Cotigă, CEO UniCredit Leasing.

Echipajul format din Adrian Teslovan și Cseh Vajk Imre va lua mâine startul în sezonul 2017 al Campionatului Național de Raliuri, odată cu etapa de la Brașov. Teslovan și Cseh au împreună peste 15 ani de experiență în competițiile de motorsport din România.

Debutanți în campionatul național de raliuri în 2001, la Piatra Neamț, cei doi au reușit o prezență constantă în topul clasamentelor Campionatului Național de Raliuri. Palmaresul lor include trei titluri de vicecampioni naționali în competiția pe echipe, de vicecampioni în Cupa Dacia (2014) și în 2WD 2016, precum și titlul de campioni ai Clasei 5 în 2016.

În prezent, cei doi concurează pe un Citroen DS3 R3 MAX, dupa ce au mai condus VW Golf GTI, Dacia Nova, Renault Clio Williams, Ford Escort Cosworth, Dacia Logan și Citroen DS3 R3.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: