UniCredit isi face buddybank
Reading Time: 2 minuteUniCredit anunta planul de a lansa „buddybank”, noua banca „moleculara” a grupului dedicata exclusiv utilizatorilor de telefoane inteligente.
Denumirea acestui start up inglobeaza misiunea sa si anume aceea de a fi un „prieten” mereu alaturi de client; permanent pregatit sa ajute si sa ofere sfaturi utile, arata banca, intr-un comunicat de presa.
Noua banca, buddybank, va pune la dispozitia clientilor trei produse financiare traditionale – conturi curente, carduri de credit/debit si credite de nevoi personale. La acestea se adauga un serviciu de relatii cu clientii 24/7 disponibil prin webchat si telefon, care poate oferi sprijin in activitati de zi cu zi, precum realizarea de rezervari in restaurante, rezervari de taxi sau planificarea calatoriilor. Prima piata pe care va opera buddybank va fi cea din Italia.
Prin intermediul tehnologiei sale inovatoare, buddybank va putea identifica automat clientii, in doar cateva secunde, fara ca acestia sa treaca prin intrebari de securitate sau alti pasi. In acelasi timp, clientii isi vor putea deschide un cont buddybank in cateva minute pentru a accesa credite instant, a face tranzactii saupentru a-si indeplini alte obiective personale.
Spre exemplu, cei care se pregatesc pentru un maraton ce va avea loc intr-un alt oras si nu au timp sa-si planifice plecarea, se pot baza pe buddybank sa ii ajutein organizarea calatorieisi planificarea bugetului.
„buddybank este un punct cheie in strategia de digitalizare si inovare a UniCredit. Pentru inceput vom lansa acest serviciu in Italia, cu centrul operatiunilor in Milano. Datorita, insa, naturii moleculare a bancii care permite adaptarea acesteia la diferite piete, avem in vedere si posibilitatea de a ne extinde in Statele Unite, restul Europei sau Africa”, a declarat Angelo D’Alessandro, creatorul si directorul buddybank.
Ca serviciu dedicat exclusiv utilizarii pe smartphone, buddybank este unic si usor de folosit. Prin faptul ca au un singur punct de interactiune cu banca si prin intermediul parteneriatelor cu start-up-uri si inovatori de top, clientii vor avea acces la o gama larga de servicii financiare si de lifestyle, la standarde de securitate exceptionale.
Buddybank isi va incepe activitatea la 1 ianuarie 2017, in urma obtinerii aprobarilor necesare, ca subsidiara detinuta integral de UniCredit S.p.A. Cu o investitie initiala de 50 de milioane de euro, start-up-ul urmareste sa atraga un milion de clienti in Italia dupa cinci ani de la lansare si sa isi acopere costurile incepand cu al treilea an, la un numar de 300.000 de clienti.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz