UniCredit Bank consumă energie 100% din surse regenerabile în cele peste 140 de sedii
Reading Time: 2 minuteDe la începutul acestui an, toate sediile UniCredit Bank consumă energie 100% regenerabilă, furnizată de compania Renovatio Trading SRL. Ultimii ani au fost marcați de dezbateri și discuții despre prețurile la energie electrică și despre investițiile noi în surse de energie regenerabilă.
Mihaela Lupu, CEO și Președinte al Directoratului UniCredit Bank: “Din ianuarie 2024 toate sediile noastre consumă doar energie din surse regenerabile. UniCredit Bank reușește astfel să mai facă un pas semnificativ către obiectivul . În plus, toată energia regenerabilă consumată este produsă în România. Rămânem preocupați constant de acest demers prin acțiuni concrete și vom continua să susținem tranziția spre o economie durabilă, așa cum ne-o dorim cu toții.”
În paralel, ca parte a angajamentului asumat de a juca un rol central în facilitarea tranziției către o economie mai durabilă, în conformitate cu strategia noastră și planul strategic de implementare a principiilor ESG, UniCredit Bank susține companiile și partenerii săi în demersurile pe care le întreprind pentru creșterea eficienței și obținerea independenței energetice. Concret, banca a accelerat acordarea de finanțări pentru realizarea proiectelor de investiții menite să conducă la eficientizarea consumului de energie electrică, inclusiv prin instalarea de panouri fotovoltaice pentru clienții săi, companii din diverse sectoare de activitate.
Finanțări pentru proiecte de investiții în energie regenerabilă
Totodată, UniCredit Bank acordă finanțări pentru proiecte de investiții în capacități noi de producție energie din surse regenerabile solare, proiecte cu un impact pozitiv în tranziția României spre o energie curată. Printre proiectele finalizate cu succes în ultima perioadă se numără și finanțarea în valoare totală de 39,3 milioane de euro acordată Comcris Energy SRL, o subsidiară a companiei de producție electricitate din surse regenerabile, Enery, cu sediul la Viena. Pachetul de finanțare susține dezvoltarea, construcția și exploatarea centralei fotovoltaice Șărmășag de 51,4 MW DC, situată în județul Sălaj.
Mihaela Lupu a adăugat: “Fundamentele ESG sunt o parte integrantă a modelului nostru de afaceri, iar trecerea către o economie durabilă este o direcție strategică pentru noi. Ne dorim să fim parte din acest proces de tranzitie al clienților, al partenerilor, al comunităților, fiind activi și proactivi în a-i susține în această etapă spre o economie sustenabilă.”
UniCredit Bank este parte a Grupului UniCredit, o Bancă Comercială Pan Europeană cu o ofertă unică de servicii în Italia, Germania, Europa Centrală și de Est. În România, UniCredit Bank este una dintre principalele instituții financiare, oferind servicii și produse de înaltă calitate pentru toate categoriile de clienți. UniCredit Bank își propune să mențină permanent clientul în centrul activităților sale, să fie un partener cu care se lucrează ușor și să fie o parte activă a comunităților în care își desfășoară activitatea. Grupul răspunde unei game variate de nevoi a clienților săi printr-o rețea de parteneri specializați: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Services, UniCredit Insurance Broker.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz