Finanțe

UniCredit Bank are peste 300.000 de clienți înrolați în ShopSmart

8 aug. 2024 2 min

UniCredit Bank are peste 300.000 de clienți înrolați în ShopSmart

Reading Time: 2 minute

UniCredit Bank a depășit pragul de 300.000 de clienți înrolați în programul ShopSmart, reprezentând 43% din totalul utilizatorilor Mobile Banking. Platforma este un instrument de loializare și beneficii pentru clienții băncii, îmbunătățind semnificativ activitatea lor tranzacțională.

Programul ShopSmart oferă clienților posibilitatea de a primi cashback pentru tranzacțiile cu cardurile UniCredit Bank la peste 100 de comercianți, din industrii diverse. În plus, programul ShopSmart a fost îmbunătățit la finalul anului 2023 cu două noi beneficii: vouchere și cadouri.

Înregistrarea în ShopSmart este simplă cu doar 2 clicuri, iar programul e foarte ușor de utilizat prin Mobile Banking de la UniCredit Bank, unde clienții pot activa ofertele, pot urmări istoricul cashback-ului și recompensele.

“Disponibil gratuit pentru clienți, ShopSmart este promovat cu entuziasm de către colegii din rețeaua noastră, astfel că numărul clienților care au ales să folosească acest program și să se bucure de beneficiile lui crește constant. Anticipăm că numărul de clienți înscriși va depăși în curând 50% dintre utilizatorii de Mobile Banking. De altfel, consider că punctul forte al programului ShopSmart este integrarea lui în Mobile Banking, una dintre cele mai competitive aplicații de pe piață, care le oferă clienților acces foarte ușor pentru a se bucura de toate beneficiile lui.”

Antoaneta Curteanu, Vicepreședinte Executiv Retail la UniCredit Bank

ShopSmart devine și un canal de comunicare important pentru client în relația cu UniCredit Bank, iar beneficiile oferite sunt personalizate în funcție de profilul clientului, astfel încât să fie relevante pentru acesta: cashback, vouchere, reduceri sau cadouri. Clienții pot beneficia de oferte exclusive atât în magazinele fizice ale partenerilor, cât și în magazinele online, indiferent dacă folosesc cardurile de debit sau cele de credit. Beneficiile sunt acordate automat clientului, care le poate vizualiza în aplicația de Mobile Banking și în conturile sale.

Programul ShopSmart a crescut organic și constant, s-au alaturat tot mai mulți comercianți, nume cunoscute din arii diverse – beauty, fashion, spectacole, benzinării, vacanțe și călătorii, bricolaj etc. Astfel, lună de lună, clienții găsesc peste 100 de oferte atractive și își văd banii înapoi în cont.

Array

Articole pe aceeași temă: