Unde vor să lucreze românii în 2021
Reading Time: 4 minuteDin punctul de vedere al atractivității, industria de IT se clasează pe primul loc, urmată de cea a serviciilor, care, în mod interesant, are cel mai scăzut grad de recunoaștere. Printre cei mai dezirabili angajatori din România, potrivit studiului „Randstad România Employer Brand” sunt Amazon Development Center, HP și Ubisoft.
Companiile care nu au un brand puternic plătesc salarii cu 10% mai mari, în vreme ce jumătate din angajați nu ar lucra pentru o companie cu reputație proastă, chiar dacă acest lucru le-ar aduce o creștere salarială, relevă Studiul Randstad România Employer Brand, aflat în acest an la a treia ediție.Conform acestuia,organizațiile cu un brand puternic angajează de două ori mai repede, iar principalul motiv pentru care românii nu aplică pentru un job este că nu cunosc detalii despre mediul de lucru din compania respectivă.
Totodată, 80% din liderii implicați în procesul de recrutare consideră că un brand puternic de angajator are un impact semnificativ asupra capacității lor de a angaja talente excepționale. Noua paradigmă este aceea că oamenii lucrează pentru culturi organizaționale, nu pentru firme, prin urmare percepția lor despre un angajator este esențială. Candidații se documentează activ despre cultura unei companii, pentru a-și da seama dacă s-ar potrivi cu aceasta, prin urmare este importantă transparența informațiilor cu privire la acest aspect. Ei au încredere să își trimită CV-ul către o companie și să facă o schimbare în carieră, atunci când citesc despre experiențe pozitive ale altor candidați sau angajați, legate de aceasta.
Ce își doresc angajații?
Pachetul salarial este criteriul principal pe care angajații români îl au în vedere în alegerea unui angajator (74%), urmat de atmosfera plăcută la locul de muncă (69%) și siguranța locului de muncă (68%). Acestea sunt mai importante în rândul femeilor și al angajaților cu educație peste medie. Un mediu de lucru sigur din perspectiva COVID-19 se clasează pe locul 7 în topul acestor criterii. Femeile (53%) consideră că acest aspect este mai important față de alte grupuri demografice, în vreme ce pentru angajații cu educație sub medie (40%) acesta este mai puțin relevant. Oportunitatea de a lucra la distanță se clasează pe unul din ultimele locuri în rândul factorilor pe care angajații îi găsesc motivatori, deși este mai populară în rândul celor cu studii peste medie și chiar considerată atrăgătoare de 44% din angajați.
Peste 10% din angajați și-au schimbat locul de muncă în cea de-a doua parte a lui 2020, procentul fiind mai mare în rândul celor cu vârsta cuprinsă între 18-24 de ani (17%) și al celor cu educație sub medie (19%). Aproape 25% dintre români intenționează să se angajeze în altă parte în prima jumătate a acestui an, procent mai ridicat în rândul celor sub 35 de ani (59%) și mai scăzut printre profesioniștii care își desfășoară sarcinile de serviciu într-un birou (categorie numită și „gulerele albe”).
Portalurile cu anunțuri de angajare – principalul canal de căutare a unui nou loc de muncă
De cele mai multe ori, cei care schimbă locul de muncă își găsesc următorul angajator prin intermediul portalurilor cu anunțuri de angajare (48%), procentul ajungând la 59% în cazul femeilor și la 57% în rândul celor cu educație peste medie. eJobs este cel mai des utilizat portal în acest scop (77%), urmat de BestJobs (52%). 37% își găsesc un loc de muncă cu ajutorul relațiilor personale/recomandărilor și 30% prin social media, Facebook (88%) fiind în top. Cei cu vârsta cuprinsă între 18 – 24 de ani este cel mai probabil să își găsească un loc de muncă prin intermediul căutărilor pe Google.
COVID-19 și impactul asupra dinamicii forței de muncă
Aproape jumătate din angajați au început să lucreze (mai mult) de la distanță în timpul pandemiei COVID-19, din care 57% au fost implicați în această decizie, iar 42% s-au văzut în față faptului împlinit, fiindu-le impus acest lucru de către angajator și / sau autorități.
Pentru unul din trei angajați, termenii angajării lor s-au schimbat: 29% dintre aceștia au intrat în concediu, au fost demiși (6%), au lucrat mai mult sau mai puțin sau au resimțit alte schimbări legate de situația lor la locul de muncă. Femeile (8%) și angajații cu studii medii (13%) și sub medie (9%) au fost mai expuși situației de a fi concediați în ultimul an.
Unde vor angajații români să lucreze, în 2021
În topul industriilor clasate pe primele locuri raportat la gradul de recunoaștere (unde activează mai multe companii cunoscute față de alte arii) sunt industria de retail, financiară, oil & gas, telecom și FMCG. Din punctul de vedere al atractivității, industria de IT se clasează pe primul loc, urmată de cea a serviciilor, care, în mod interesant, are cel mai scăzut grad de recunoaștere.
Top 3 cei mai dezirabili angajatori din România, conform Studiului Randstad România Employer Brand, sunt Amazon Development Center (România), HP Inc. România și Ubisoft.
„Suntem încântați și recunoscători să fim considerați una dintre cele mai mari și atractive 136 de companii din România, de către Randstad! Noi, cei care ne ocupăm de recrutare în cadrul Amazon, facem toate eforturile ca, atunci când ne mărim echipa, să angajăm persoane care gândesc măreț și care sunt orientate către clienți. Recent am deschis cel mai nou birou al nostru, în Timișoara, și avem în plan să angajăm încă 500 de persoane până la finalul anului, care se vor alătura echipei noastre locale, formată, în prezent, din peste 2.500 de angajați”, spune Lindsay Broderick, Manager Recrutare Amazon
„Anul trecut a fost un an dificil pentru toți, însă munca de la distanță nu era ceva nou pentru HP și ne-am putut adapta cu ușurință la noul mod de lucru. Lucrăm frecvent în echipe internaționale, virtual, iar bunăstarea și susținerea angajaților noștri să se adapteze la această schimbare au fost prioritatea numărul 1 pentru noi. În spiritul culturii noastre, a fost esențial să continuăm investiția în oameni și să fim recunoscuți drept o adevărată «școală de talente» pe piața locală și internațională. Anul trecut a fost cu atât mai important să contribuim la startul în carieră al tinerilor profesioniști, continuând programul de internship, desfășurat 100% online, dar și să investim în dezvoltarea accelerată a colegilor, prin programe de dezvoltare a competențelor digitale, de leadership și prin coaching”, spune Raluca Gădiuţă, Country HR Leader, HP Inc. România
“Suntem foarte mândri să contribuim la dezvoltarea sectorului local de IT&Gaming. Facem acest lucru de aproape 30 de ani și suntem foarte optimiști cu privire la ce ne va aduce viitorul. Ne dorim ca Ubisoft România să rămână locul unde oamenii pot evolua și își pot dezvolta abilitățile, de aceea vom continua să investim în talentele noastre.”, precizează Cristian Pană, Managing Director, Ubisoft România & Serbia
În Studiul Randstad România Employer Brand, clasamentul pe industrii, compania Ford România a fost desemnată cel mai dezirabil angajator din sectorul automotive, ING Bank România s-a clasat prima în industria financiar-bancară, iar Lidl conduce în cea de retail.
Pe primul loc în clasamentul pe industrii, s-au mai clasat: IT – Ubisoft; servicii – Amazon Development Center (România); FMCG – Heineken România; telecom – Orange România; farma (producție și distribuție) – Antibiotice; producție – De’Longhi România; oil & gas – OMV Petrom.
Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz