Analize Finanțe Stiri

Unde se duc banii românilor, când se duc pe ascuns

20 oct. 2020 2 min

Unde se duc banii românilor, când se duc pe ascuns

Reading Time: 2 minute

Aproape două treimi dintre românii cu vârsta până în 40 de ani și care sunt într-o relație au cheltuit cel puțin o dată în ultimul an bani fără știrea partenerului, relevă primul studiu din România despre infidelitatea financiară. Studiul a fost realizat de compania de cercetare de piață Novel Research la inițiativa Provident și relevă faptul că românii, indiferent de sex, ascund în mod constant unele cheltuieli pe care le fac, cei mai predispuși la acest gest fiind bărbații.

Astfel, 6 din 10 bărbați au răspuns afirmativ la întrebarea „ați cheltuit bani fără știrea partenerului în ultimul an?”. Aproape jumătate dintre femei s-au dovedit și ele ,,infidele financiar’’. Deși aproape 85% dintre cuplurile din România își pun laolaltă veniturile lunare, când vine vorba despre cheltuieli „secrete”, motivul indicat de majoritatea este acela că erau nesemnificative – 56%.

Un alt motiv care îi determină pe români să nu împărtășească anumite cheltuieli cu partenerul este chiar teama de acesta sau, mai bine spus, teama că partenerul nu ar aproba cheltuiala ”secretă’’. 23% dintre respondenți au motivat astfel infidelitatea financiară. Tot teama, de data aceasta de ceartă sau chiar de despărțire, îi determină pe 13% dintre români să-și ascundă cheltuielile de partener. De asemenea, orgoliul este decizional în cheltuirea banilor proprii și aproape 18% dintre români cred că ce fac cu banii este treaba lor și nu trebuie să dea socoteală nimănui.

Unde se duc banii

Cheltuielile făcute pe ascuns au și un punct comun: atât bărbații cât și femeile spun că, în majoritatea cazurilor, au cumpărat diferite cadouri – 24%. Nu la fel stau lucrurile cu restul clasamentului infidelității financiare. Bărbații admit că au cheltuit bani fără știrea partenerei pe alcool și țigări, electronice și electrocasnice, ieșiri în oraș și jocuri de noroc sau video, în timp ce femeile au fost mai înclinate să înșele financiar pentru a cumpăra produse cosmetice, îmbrăcăminte și încălțăminte și lucruri pentru copii.

Cel mai predispus segment la acest fenomen este cel între 20 și 30 de ani, 35% dintre cuplurile tinere având percepția că partenerul/a cheltuiește bani în mod iresponsabil, în special bărbații.

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: