Una din două firme europene se teme că va ajunge în faliment în următoarele 12 luni
Reading Time: < 1 minutPeste jumătate dintre IMM-urile din Europa, care împreună asigură locuri de muncă pentru două treimi din angajaţii de pe continent, se tem că nu vor supravieţui în următoarele 12 luni dacă veniturile nu îşi vor reveni, arată un sondaj realizat de McKinsey.
Sondajul realizat de firma de consultanţă în august, înainte ca explozia cazurilor de infecţie cu coronavirus în Europa să oblige guvernele să impună noi restricţii, arată amploarea efectelor crizei Covid-19.
Potrivit sondajului făcut în rândul a peste 2.000 de IMM-uri din primele cinci economii europene (Germania, Franţa, Italia, Spania şi Marea Britanie), 55% din aceste companii se aşteaptă să îşi închidă porţile până în luna septembrie a anului următor, dacă veniturile lor vor rămâne la nivelul actual.
Sondajul citat de Agerpres arată că dacă traiectoria actuală se menţine, unul din 10 IMM-uri se aşteaptă să depună cererea de intrare în insolvenţă în decurs de şase luni.
„Este o povară substanţială asupra sectorului financiar”, subliniază unul din autorii raportului, Zdravko Mladenov, referindu-se la doar una dintre consecinţele unei astfel de evoluţii, care ar putea conduce de asemenea la creşterea şomajului şi la diminuarea nivelului general al investiţiilor în economie.
Întreprinderile Mici şi Mijlocii sunt firmele cu până la 250 de angajaţi. În Europa aceste firme au peste 90 de milioane de angajaţi însă dimensiunea mică le face vulnerabile la crizele de lichidităţi. De exemplu, în Spania 83% dintre cele 85.000 de IMM-uri care au intrat în insolvenţă începând din februarie aveau mai puţin de cinci angajaţi. Măsurile adoptate de statele din regiune, care variază de la moratorii cu privire la insolvenţe şi vacanţe de la rambursarea împrumuturilor, au reuşit până acum să menţină mii de IMM-uri pe linia de plutire.
Foto: Antonio Guillem | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz