Un start-up românesc de deep-tech a atras o finanțare de 330.000 euro
Reading Time: 3 minuteHumans, un start-up românesc de deep tech, a atras, în plină pandemie, 330.000 de euro pentru dezvoltarea unei tehnologii inovatoare capabile să genereze synthetic (AI-created) media.
Cei mai mari investitori în companie sunt Early Game Ventures, fond de venture capital care investeşte în start-up-uri din Romania din industrii emergente, şi ROCA X, parte a Impetum Group, un proiect destinat afacerilor disruptive, precum şi un investitor privat, a anunțat compania, într-un comunicat de presă.
Tehnologia dezvoltată de Humans se bazează pe cele mai noi progrese din zona de inteligenţă artificială (AI) și constă în manipularea vocii, imaginii şi gesturilor unei persoane, în scopul generării unor reprezentări sintetice ale identităţii sale, cunoscute şi sub denumirea de ADN digital, synthetic sau algorithmically generated media. Tehnologia va permite, spre exemplu, nararea cărților (audio-books) de către actorul preferat, susținea unor cursuri online (de fizica cuantică, de ex.) de către vedeta preferată, montarea unor reclame fără a fi necesară prezența fizică a vedetelor sau personalizarea producțiilor audio-video în orice limbă. Platforma dezvoltată de Humans va genera prin tehnologia proprie reprezentări sintetice pe baza consimțământului titularilor acestor date, pe care le va distribui printr-un model B2B către industrii diverse – de la producţie şi generare media, advertising şi securitate, la cursuri şi live video conferencing.
„Faptul că am reuşit să atragem investitori recunoscuţi într-o perioadă în care aceştia analizează mult mai atent business-urile pe care să le susţină, este, pentru noi, o validare a potenţialului imens al tehnologiei pe care o dezvoltăm. Avem o viziune ambiţioasă – ca, prin platforma noastră, oamenii să poată crea tot ce îşi pot imagina. Astfel, prin generarea de către algoritmi a conţinutului, vom putea să realizam ideile pe care le avem, fără să mai fim constranşi de buget, timp, spaţiu sau abilităţi. Chiar şi în contextul actual al distanţării sociale, tehnologia îşi poate demonstra utilitatea practică, întrucât permite generarea de conţinut audio-video artificial, fără prezenţă fizică”, a declarat Sabin Dima, CEO Humans.
„Investim în companii care au potenţialul de a schimba status quo-ul, iar Humans dezvoltă tocmai o astfel de tehnologie disruptivă, care va redefini industrii, creând salturi fără precedent şi generând capabilităţi nemaîntâlnite. Începe o eră nouă, care împinge limitele pentru ce pot face oamenii în mediu digital, şi ne bucurăm să fim printre primii care susţin această inovaţie”, a declarat Dan Calugareanu, partener Early Game Ventures.
„ROCA X şi-a propus să identifice şi să susţină valoarea business-urilor care au îndrăzneala să creadă că viitorul le aparține. Am descoperit în Humans o echipă creativă, inovatoare şi vizionară, cu un mindset global, care are potenţialul de a redefini acest viitor”, a declarat Alexandru Bogdan, Senior Investment Manager ROCA X.
Humans are o echipă ultra-specializată, formată din programatori doctoranzi în computer vision, olimpici internaţionali şi veterani software. Infuzia de capital susţine accelerarea dezvoltării tehnologiei prin atragerea de talente care vor să contribuie la viziunea companiei de a scala potențialul uman cu ajutorul inteligenței artificiale. Humans îşi propune să lanseze platforma de generare şi manipulare a ADN-ului digital la sfârşitul anului 2020.
„Democratizarea acestei tehnologii impune nevoia de a defini un cadru etic foarte clar, iar aceasta este una dintre priorităţile Humans. Synthetic media va produce o revoluţie, putând fi aplicată în domenii din cele mai diverse şi cu efecte pozitive imposibil de cuantificat până la acest moment, însă vine în acelaşi timp cu o nevoie de responsabilitate din partea celor implicaţi în dezvoltarea și în utilizarea acestei tehnologii”, a precizat Sabin Dima.
Pentru accelerarea dezvoltării tehnologiei, Humans este în căutare de talente care să se alăture echipei sale, pentru poziţii de deep tech researcher şi 3D Modeling Software Engineer, precum şi în zona de AI research şi dezvoltare.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz