Stiri

Un singur card, două funcționalități. Abonament de autobuz, direct pe cardul bancar

Reading Time: 3 minute

Banca Comercială Română a implementat în premieră, la Pitești, prima soluție de abonament de transport public asociat cardului bancar. Soluția inteligentă permite oricărui călător să achiziționeze un abonament de transport public de la Publitrans 2000 SA, compania care gestionează activitatea de transport călători în Pitești, urmând ca abonamentul să poată fi utilizat direct de pe cardul bancar de pe care a fost cumpărat.

Procesul de achiziție este unul simplu și rapid și are loc direct de pe site-ul Publitrans 2000 SA. Accesând link-ul https://www.publitrans2000.ro, călătorul selectează tipul de abonament dorit și face plata online cu cardul. De la momentul confirmării plății, cardul de pe care s-a efectuat plata este asociat abonamentului selectat și poate fi utilizat pentru validare în mijloacele de transport în comun din Pitești, începând cu ziua imediat următoare sau cu orice altă zi selectată.

Validarea automată cu cardul bancar

Validarea abonamentului asociat cardului bancar se poate face contactless, prin simpla apropiere a cardului bancar contactless sau a oricărui dispozitiv inteligent de tip telefon, ceas, brățară, ce permite plăți prin tehnologia NFC. Odată cu apropierea cardului de validator, acesta afișează informația „ Abonament validat” și termenul până la care abonamentul este valid.

Sistemul de plată cu card implementat de BCR a fost construit având la bază arhitectura de funcționare reglementată de Mastercard și VISA, astfel încât orice card emis oriunde în lume, de orice bancă, sub însemnele celor două organizații, poate fi utilizat pentru asocierea abonamentului de transport. În plus, în cazul în care perioada de valabilitatea a cardului bancar expiră, cardul va păstra abonamentul de transport asociat.

„Pentru BCR, saltul strategic al României este strâns legat de digitalizare, de aceea vom continua să susținem dezvoltarea tehnologică și funcționalitățile care oferă românilor o viață mai bună. De altfel, într- un peisaj digital în continuă transformare, rolul soluțiilor BCR este să creeze accesibilitate și convenabilitate pentru fiecare cetățean. Pitești este primul oraș din România unde abonamentele pentru mijloacele de transport în comun pot fi asociate cardului bancar, iar obiectivul nostru este să scalăm această soluție la nivel național”, a declarat Dana Dima, Vicepreședinte Retail & Private Banking BCR.

”Estimăm că o asemenea soluție inteligentă de plată a abonamentului transportului public va avea un răspuns bun din partea tinerilor, în special, dar și a persoanelor active profesional. Avem transport metropolitan, avem flotă nouă de autobuze, susținem dezvoltarea tehnologică și funcționalitățile care oferă piteștenilor accesibilitate mare și facilă la transportul public.

BCR este partenerul alături de care operatorul nostru de transport, Publitrans 2000, reușește să facă din Pitești primul oraș din România unde abonamentele pentru mijloacele de transport în comun pot fi asociate cardului bancar”, a declarat Cristian Gentea, Primarul Municipiului Pitești.

„Ne bucurăm să fim, din nou, pionierii unei soluții de tehnologie care oferă o experiență mai bună, simplificată, de utilizare a transportului public. Reușim o nouă premieră la Pitești și avansăm în demersul de transformare urbană, cu ajutorul autorităților locale. Pentru că la baza dezvoltării tehnologiilor BCR pentru transportul în comun se află dorința de a ne bucura de orașele în care locuim într-un mod ușor, integrat, care crește calitatea locuirii urbane”, a spus Ciprian Nicolae, Șef Departament Acceptare Carduri, BCR.

Publitrans 2000 SA pune la dispoziția călătorilor trei tipuri de abonamente care pot fi asociate cardului bancar:

  • Abonament de o zi – 10 lei
  • Abonament pe o lună – 80 lei
  • Abonament pe un an – 800 lei

„Abonamentul nominal pe card bancar este o altă componentă a sistemului de achiziționare de titluri de călătorie care aduce un plus de confort în rândul utilizatorilor serviciilor de transport public local, crescând totodată atractivitatea serviciului. Este un produs inovator, atractiv, atât pentru utilizatori, cât și pentru operatori. În momentul în care vor putea fi integrate și abonamentele reduse sau gratuite, acest sistem va răspunde tuturor cerințelor călătorilor, cât și ale operatorilor de transport”, a adăugat Rotaru Manuel, Director General Publitrans2000 S.A..

BCR continuă să facă pionierat pe segmentul de transformare digitală a transportului public din România, după ce a introdus mai multe sisteme moderne de plată, unice în România din punctul de vedere al funcționalităților și al integrării financiar-bancare, care permit plata călătoriei cu cardul bancar direct din mijloacele de transport în comun. În orașele București, Sibiu, Oradea, Cluj, Iași, Buzău, Timișoara, Reșița, Ploiești, Pitești, Baia-Mare, Râmnicu-Vâlcea, Sighișoara, Craiova, Arad și Botoșani, BCR a lucrat îndeaproape cu regiile de transport public, iar soluția a fost adaptată de la un oraș la altul, în funcție de specificul local al companiei de transport.

De asemenea, din martie 2020, BCR a pus în funcțiune, în parteneriat cu Metrorex, un sistem similar în toate stațiile de metrou din București, care permite plata cu orice card bancar contactless la toate porțile de acces. Din mai 2020, soluția de plată a fost implementată și la Societatea de Transport București, astfel că la acest moment în aproape toate mijloacele de transport călătorii pot achita cu orice card/telefon/ceas contactless.

Din august 2021, BCR a introdus soluția de plată cu cardul bancar direct în tren pentru trenurile de călători care circulă pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă, iar din septembrie 2022, BCR a implementat sistemul de plată inteligentă pentru parcările de la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă.

Cristi Dorombach

Recent Posts

Ce măsuri a luat TikTok pentru a proteja integritatea alegerilor în România

În contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, TikTok își reafirmă angajamentul de a proteja integritatea procesului electoral și de…

2 zile ago

PPC Renewables construiește trei noi parcuri eoliene în Grecia, cu o capacitate totală de 100 MW

PPC Renewables începe faza de construcție a trei noi parcuri eoliene în Grecia, cu o capacitate totală de aproximativ 100…

2 zile ago

Xiaomi lansează în România brățările inteligente Xiaomi Smart Band 9 Pro și Xiaomi Smart Band 9 Active

Xiaomi lanseaza în România noile Xiaomi Smart Band 9 Pro și Xiaomi Smart Band 9 Active, dispozitive portabile concepute pentru…

2 zile ago

AROBS Engineering testează AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență

AROBS Engineering a început faza de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, care conectează două rețele globale de sateliți (Starlink și…

2 zile ago

Avon deschide propriul concept store în București

Avon, unul dintre principalii jucători globali din industria frumuseții, își continuă angajamentul de a inova și inaugurează propriul concept store,…

2 zile ago

Fondatorii Revolut anunță pentru 2025 asistent AI, credit ipotecar și rețeaua proprie de ATM-uri

Fondatorii Revolut, Nik Storonsky și Vlad Yatsenko, au făcut cunoscute vineri, pe scena evenimentului The Revolutionaries organizat la Londra, principalele…

2 zile ago