Companii Stiri

Un nume nou pentru E.ON Distribuţie România

4 ian. 2017 < 1 min

Un nume nou pentru E.ON Distribuţie România

Reading Time: < 1 minut

E.ON Distribuţie România se numește, de la 1 ianuarie, Delgaz Grid. Această schimbare face parte dintr-un amplu proces de rebranding care presupune crearea şi promovarea unei noi identităţi vizuale. Modificarea denumirii distribuitorului de gaze naturale și electricitate nu afectează în niciun fel  activitatea sau organizarea actuală a aceastuia.

Reprezentanții companiei au recurs la această redenumire, pentru a se alinia cerinţelor legislaţiei interne şi a celei comunitare care impun companiilor din sectorul energiei să aplice o separare clară, inclusiv la nivel de identitate vizuală, între operaţiunile de furnizare şi cele de distribuţie, pentru a evita orice confuzie între aceste activităţi din perspectiva consumatorului.

Delgaz Grid operează o reţea de gaze naturale cu o lungime de peste 21.600 km, respectiv o reţea de electricitate de peste 81.000 km. Aceastea deservesc mai mult de 3 milioane de clienţi şi acoperă judeţele din toată jumătatea nordică a țării.

Planurile companiei pentru 2017 vizează siguranţa şi calitatea serviciilor prestate, fiind programate noi investiții în completarea celor efectuate în 2016, care s-au ridicat la 400 milioane de lei. De la intrarea pe piaţa din România, în 2005, distribuitorul de energie a investit nu mai puțin de 1,4 miliarde de euro.

Foto © Zalakdagli | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: