Stiri

Un nou studiu de fezabilitate pentru pistele de biciclete din București

12 sept. 2022 < 1 min

Un nou studiu de fezabilitate pentru pistele de biciclete din București

Reading Time: < 1 minut

Primarul Nicușor Dan a anunțat că a atribuit contractul pentru elaborarea unui Studiu de Fezabilitate pentru realizarea pistelor de biciclete din București.

Potrivit contractului, Capitala va avea mai multe piste de biciclete, printre care un traseu de agrement între Piața Unirii și Mihai Bravu, dar și piste de biciclete prin care să ajungem la birou, între Doamna Ghica și Dimitrie Pompeiu.

Fondurile pentru realizarea acestor piste de biciclete ar putea veni din programele europene sau din PNRR.

În acest moment pistele de biciclete din București sunt nefuncționale, cu marcaje șterse sau împart trotuarul cu pietonii.

Am atribuit contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate aferent proiectului “Realizare infrastructură pentru transport verde – piste pentru biciclete în Municipiul București”.
Prin această investiție, vor fi realizate 5 trasee prioritare prevăzute în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016-2030 pentru regiunea București-Ilfov, cu o lungime totală de aproximativ 13 km, care leagă zone importante ale orașului, după cum urmează:

  • Bucureşti – Ploieşti (între Aerogării şi Băneasa Shopping City) – 1,5 km (parte din “traseul pentru cumpărături” din PMUD: Piața Victoriei – Băneasa);
  • Piața Unirii – Mihai Bravu – 3km (“traseu de agreement”);
  • Colentina – între Mihai Bravu și Doamna Ghica – 1,5 km [parte din “traseul către școală” Universitate – Doamna Ghica];
  • Petricani – între Doamna Ghica și D. Pompeiu – 3 km (parte din “traseul către birou” Doamna Ghica – Pipera);
  • Piața Alba Iulia – Piața 1 Decembrie – 4 km (parte din “traseul de est”).


Documentul va fi elaborat de SC RHEINBRUCKE SRL, iar durata de execuție este de 150 zile calendaristice de la emiterea ordinului de începere.

În ceea ce privește fondurile necesare pentru acest proiect, avem în vedere două posibile surse de finanțare nerambursabilă, PNRR (runda a doua, Fondul pentru Mediu) sau Programul Operațional Regional 2021-2027, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: