eMAG împreună cu Fundația Conservation Carpathia vor susține un nou Parc Național în Munții Făgăraș. Acesta se dorește a deveni cel mai mare și emblematic parc național din Europa.
Fundația Conservation Carpathia susține crearea, într-un mod participativ, împreună cu comunitățile locale, a celui mai mare Parc Național acoperit de păduri din Europa, în inima Munților Făgăraș și derulează constant acțiuni pentru realizarea acestui proiect emblematic pentru România. În acest fel, practic suprafața ariilor protejate din România aproape s-ar dubla atingând astfel cerințele de la nivel european conform Pactului Verde adoptat de toate statele membre UE, inclusiv România, în ultimul an. La nivel național până în acest moment au fost desemnate 13 parcuri naționale care acoperă o suprafață de cca. 317 mii de ha.
La rândul său, eMAG și-a propus să își reducă amprenta de carbon a produselor și serviciilor pe întregul lanț de aprovizionare la zero în următorii 10 ani și să genereze o schimbare de paradigmă către o societate sustenabilă prin implicarea în proiecte care militează contra schimbărilor climatice din România. Totodată, compania își dorește să creeze o voce puternică a mediului de afaceri local în domeniul sustenabilității, astfel încât România să se adapteze la noul context european. Protejarea ultimelor zone sălbatice din România este o zonă de interes pentru ambele organizații și, în consecință, eMAG și FCC au decis să-și unească forțele.
„eMAG este una dintre companiile importante din țară și, prin urmare, un partener perfect pentru FCC”, a declarat Christoph Promberger, directorul executiv al fundației. Barbara Promberger, co-director împreună cu soțul său a menționat: „Oportunitățile, pe care acest parteneriat le oferă pentru conservarea naturii din România, sunt unice și pot aduce într-adevăr schimbarea de paradigmă necesară”.
Iulian Stanciu, președinte executiv eMAG, a adăugat că „experiența și competența FCC reprezintă un atu crucial pentru eMAG în implementarea strategiei sale de asumare a responsabilității sociale și de protejare a naturii românești. Succesul acestui proiect ar aduce beneficii mari economice și de imagine României și comunităților locale”.
eMAG și FCC desfășoară activități comune în domeniul conservării directe a pădurilor și dezvoltă un studiu privind impactul socio-economic al unui Parc Național, propunându-și să contribuie la conștientizarea și educația de mediu și să ofere suport direct pentru comunitățile locale prin atragerea de investiții în economia verde în satele din jurul Munților Făgăraș.
Prin intermediul acestui parteneriat pe termen lung cele două entități își propun să coopteze alături de ele și alte companii românești pentru a crea o mișcare civilă în direcția sustenabilității și conservării naturii.
La primul eMAG Black Friday la care au participat, în 2018, Daniel Blaga și echipa Zoopie credeau că sunt gata…
Anul acesta, accentul se pune tot mai mult pe valorificarea inteligenței artificiale (AI) pentru creșterea productivității, iar peisajul calculatoarelor personale…
Silvia Ion, Managing Partner, Horeca Insight și co-organizator Food Service & Hospitality Expo ne-a vorbit despre noutățile pe care le…
Bitcoin și-a doborât din nou recordul, atingând un maxim istoric de 75.000 USD, depășind recordul din martie 2024 de 73.738…
Donald Trump este foarte aproape de un nou mandat în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii, după cei…
Flip.ro, start-up-ul românesc care promovează economia circulară prin recondiționarea telefoanelor, tabletelor, precum și a ceasurilor smart sau laptopurilor, pregătește o…