Un nou operator pe piata cinematografelor
Reading Time: 2 minuteDe la sfarsitul acestei luni, mai exact, incepand cu data de 27 martie, odata cu inagurarea cinematografului multiplex Cinema One din centrul comercial Coresi Shopping Resort din Brasov, isi face intrarea pe piata romaneasca un nou operator, EBS Cinema Services.
EBS Cinema Services este o companie romaneasca infiintata in 2014 de un grup de profesionisti cu experienta de peste 15 ani in domeniul dezvoltarii si administrarii de proiecte multimedia, si are ca obiect de activitate implementarea si operarea de cinematografe multiplex.
Cinema One este primul multiplex al noii companii, care, in urmatorii ani, intentioneaza sa dezvolte o retea de cinematografe, in mai multe orase din tara.
Cinematograful, cu o suprafata de peste 3000 metri patrati si o capacitate totala de 1500 de locuri, este rezultatul unei investitii de 2 milioane de euro. Cele opt sali complet digitalizate sunt dotate cu echipament 3D si beneficiaza de un sistem sunet JBL, Dolby, pentru o experienta multisenzoriala. Arhitectura intregului cinematograf si a salilor, facilitatile si functionalitatea spatiilor permit proiectia de filme, spectacole de opera, balet si concerte, gazduirea de reprezentatii live de teatru si stand up comedy precum si organizarea de evenimente speciale – expozitii, conferinte, lansari de produse, actiuni corporate, publice sau private.
“Am dedicat acest multiplex unui proiect cu identitate romaneasca – celui mai performant avion monoplan de vanatoare si bombardament, IAR 80, realizat la Brasov, chiar pe platforma ce avea sa se denumeasca ulterior Tractorul, regenerata astazi de centrul Coresi Shopping Resort. Folosit in cel de-al Doilea Razboi Mondial, IAR 80 reprezenta la vremea respectiva unul dintre cele mai moderne avioane de lupta, desi istoria avea sa il stearga din memoria colectiva, astazi nemaigasindu-se niciun aparat. De ce un avion, cu atat mai mult, de ce unul disparut? Pentru ca demaram la Brasov o retea 100% romaneasca. Pentru ca declaratia noastra este una de valorificare a tot ceea ce avem in Romania – creativitate, inovare, potential de dezvoltare si crestere a unor proiecte autentice”, a mentionat Francesco D’Ambrosio, managing partner in cadrul EBS Cinema Services.
Experienta de divertisment este completata de cafeneaua FLY CAFE, un spatiu unde se pot admira diferite obiecte care recompun istoria constructiilor aviatice din Romania si a aparatului IAR 80. De asemenea, in foyer-ul cinematografului se va gasi o macheta a avionului, realizata in marime naturala.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz