Un nou modul la Școala IAA: Strategie și Planificare Media
Reading Time: 3 minuteIAA România, BRAT și ARMA lansează un proiect educațional comun dedicat tinerilor cu mai puțin de 3 ani experiență în media. Modulul se adresează deopotrivă celor care lucrează în agenții de media, în departamente de media din companii medii și mari cât și la publisheri, dar și studenților.
Studenții beneficiază de un preț preferențial de 500 EUR (+TVA). Cei care se înscriu în luna decembrie beneficiază de 10% discount la oricare modul al Școlii IAA (Modulul Fundamentele Marketingului și Comunicării și Modulul Strategie de Marketing și Comunicare Digitală).
Modulul Strategie și Planificare Media va avea loc în perioada 15 martie – 8 iunie, iar înscrierile sunt deschise până la 1 martie.
Modulul propune 14 zile de curs în care participanții vor aprofunda ecosistemul complex de media, de la principiile strategiei de media, la planificarea campaniei, monitorizarea și optimizarea ei și evaluarea finală a rezultatelor.
“Școala IAA și Modulul de Media în mod particular, oferă studenților și absolvenților cu interes pentru zona de marketing și comunicare o sursă unică de formare, în care curricula și predarea se face de către un grup de profesioniști de cel mai înalt nivel, direct implicați în industrie. În acest context aș sublinia în primul rând oportunitatea unică de orientare profesională, companiile reprezentate fiind de la Agenții de media, companii digitale și de research, până la televiziuni de top, dar și organizațiile de research ale industriei. Practic giranții progresului în publicitatea media din Romania”, explică Mihai Trandafir, Managing Director Universal McCann, Vicepresedinte BRAT profesor la Modulul de Media.
”Avem acces la informație oriunde ne aflăm. Avem acces la informație pe aproape orice dispozitiv: ceas, telefon, tabletă, laptop, televizor, radio. E la latitudinea noastră să filtrăm această informație și, pentru cei care lucrează în domeniu, să știe cum și unde să împartă informația pe care o au de comunicat, astfel încât să ajungă la publicul pe care și-l doresc. Cred că acest modul este o oportunitate foarte bună pentru ca tinerii care sunt la început de drum în marketing să înțeleagă „culisele” și elementele esențiale pe care trebuie să le aplice într-o strategie corectă de marketing,” explică Lucia Antal, Marketing Director PRO TV, Președinte ARMA și profesor la Modulul de Media, de ce este necesar un astfel de program educațional pe piața românească.
”Plasarea Modulului de Media sub umbrela Școlii IAA și implicarea permanentă a asociațiilor de specialitate din media garantează tinerilor ce-l vor urma un nivel înalt de cunoștințe și informații, acces la cele mai avansate metode de cercetare și de planificare în media precum și contactul cu profesioniști de top din domeniu” declară Victor Dobre, Director Executiv IAA România.
Cine sunt profesorii Modulului Strategie și Planificare Media?
Catedra de media va fi ocupată, rând pe rând, de către : Alexandra Dimitriu (Managing Director Publicis Groupe Media Bucharest) care va deschide cursul alături de Mihai Trandafir (Managing Director Universal McCann), Ștefan Teodorescu (Marketing Strategy & Capability Director Ursus Breweries).
Cursul va continua cu strategia de media, prezentată tot de Alexandra Dimitriu și cu evaluarea performanțelor produselor media, print, radio și outdoor, alături de Arina Ureche (Director General BRAT).
Lucia Antal (Marketing Director PRO TV și Președinte ARMA) va discuta despre viziunea strategică în TV și monitorizarea în acest mediu, împreună cu Liliana Mihăilescu și Dragoș Pinciu de la ARMA. Dragoș Stanca (Managing Director ThinkDigital & Președinte BRAT) va oferi perspectiva asupra media digitală : pe parcursul a 3 zile va prezenta strategia, planificarea evaluarea și optimizarea în digital, alături de invitați surpriză.
Cursul se va încheia cu focus pe proiecte speciale de media, alături de Alexandra Dimitriu, și pe planificarea campaniei, cu Alexandra și Mihai Trandafir.
”După absolvirea acestui modul studenții ar trebui să știe ce date sunt utilizate în general în industria de media și publicitate, cum verifică dacă sunt adecvate sau de încredere pentru obiectivul propus, cum să le utilizeze concret, vor înțelege cât de multe poți afla despre o categorie de oameni doar utilizând rezultate statistice”, explică Arina Ureche, Director General BRAT.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz