Biz Italia: Un libero de vis
Reading Time: 3 minuteDupă 20 de ani petrecuți pe terenul de fotbal, la un singur club, Franco Baresi a văzut, cu emoție, cum clubul AC Milan retrage tricoul său cu numărul 6, în semn de omagiu față de o carieră impresionantă. În prezent vicepreședinte și brand ambassador al clubului rossonero, „Il Capitano” ne-a acordat un interviu în exclusivitate, la Casa Milan, în cadrul proiectului Biz Italia.
Ai lansat, recent, volumul autobiografic „Libero di sognare” (Liber să visezi). Care este mesajul cărții?
Gândul cu care am scris „Libero di sognare” este acela de a oferi un imbold și încredere în tine însuți chiar și împotriva adversităților și dificultăților pe care viața ți le pune în față. Obiectivele importante pot fi atinse cu curaj și hotărâre. Este o carte pe care am scris-o cu convingerea că nu vreau să spun lucruri banale. Am vrut să dau un semnal. Laitmotivul este finala din Pasadena al Campionatului Mondial de Fotbal din 1994 (accidentat în faza grupelor și operat de urgență, Baresi a revenit miraculos, pe teren, după 25 de zile – n.r.). Lumea încă mă întreabă cum a fost posibil să fac o astfel de performanță într-o finală mondială după o operație. Așa că am decis să explic ce era cu acel băiat. Dând un semnal tinerilor de astăzi. Poți visa. Chiar și în dificultate.
AC Milan s-a implicat într-o serie de proiecte sportive în România, precum Milan Academy Craiova. Care sunt rezultatele?
Academia Milan este un proiect cu adevărat important pentru club, deoarece reușește să aducă culorile rossonero tinerilor iubitori de fotbal din întreaga lume și să îi apropie pe mulți de acest sport frumos. Suntem bucuroși să fim prezenți în România, să ne aducem profesionalismul și experiența la Craiova și să putem oferi o oportunitate tuturor copiilor care poartă culorile noastre să devină parte din marea noastră familie. Academia din Craiova este deschisă din 2017/18 și are astăzi peste 130 de membri. Avem un personal tehnic local instruit și supravegheat de doi tehnicieni ai AC Milan, care vizitează periodic academia susținând desfășurarea activităților locale. Acesta este cu siguranță un proiect în expansiune și sperăm ca în viitorul apropiat de familia noastră.
Care sunt, în prezent, jucătorii libero pe care îi admiri cel mai mult?
Fotbalul s-a schimbat. S-a schimbat și rolul fundașului. Acum, jucătorii din linia defensivă au și responsabilitatea de a controla și de a imprima o acțiune, trebuie să aibă, de fapt, mai multe inițiative în sau de joc. La Milan avem jucători talentați precum Tomori, Theo Hernandez și Calabria, precum și căpitanul Romagnoli. Dar îmi plac foarte mult și fundașii de la Manchester City, de la Liverpool sau de la PSG, de exemplu.
Ce impresie îți face Ciprian Tătărușanu?
Tătărușanu a dovedit că este un jucător în formă și bine pregătit de fiecare dată când a fost chemat în „primul 11” al echipei.
Ce i-a lipsit lui Răducioiu pentru a se impune la AC Milan?
Florin a fost un coechipier care a lăsat o amintire foarte frumoasă. În perioada petrecută la club a demonstrat în mod evident că este jucător de calitate în marele Milan al acelor ani.
Ce îi lipseste lui AC Milan, acum, pentru a reedita succesele din perioada Sacchi sau Capello?
Echipa a crescut foarte mult și cred că vom reveni în curând ca protagoniști și la nivel internațional. Pioli a fost foarte bun. După izolare a format un grup, l-a compactat și a reușit să-l stimuleze. Nu a fost ușor. Acum jucătorii se simt implicați în proiectul de echipă.
Care era starea de spirit în „vestiarul” lui AC Milan, la debut, la sfârșitul anilor ’70? Se regăsește și acum?
În anii 1970, fotbalul era cu siguranță trăit cu totul altfel. S-a schimbat, clar, de-a lungul anilor. În afara terenului, un fotbalist din zilele noastre nu trebuie să se gândească doar la teren, ci și la propria sa imagine. Jucătorii au devenit niște branduri. Chiar și pe teren, jocul de fotbal s-a schimbat. În acele vremuri, fotbalul se baza pe o metodă tradițională de joc, stilul jucătorilor era cu totul altul. Cu siguranță am fost fericit și m-am simțit împlinit în acea perioadă. Milan a fost a doua mea familie.
Ai debutat la naționala de fotbal a Italiei în 1982, într-un meci cu naționala României, la Florența, în calificările pentru CE din 1984. Ce amintiri te leagă de acel moment?
Îmi amintesc foarte limpede debutul meu cu naționala de seniori, pentru că jucam pentru naționala care devenise, cu câteva luni în urmă, campioană mondială. A fost, totodată, o emoție și o mare satisfacție mare pentru mine să port pentru prima dată tricoul albastru, mai ales că jucam în Serie B în acel sezon, la echipa de club.
Franco Baresi:
• 81 de prezențe pentru Naționala de Fotbal a Italiei
• 719 de jocuri pentru AC Milan
• Campion al Italiei cu AC Milan x 6
• Cupa Campionilor x3
• Supercupa Europei x3
• Cupa Intercontinentală x2
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz