Un jucător implicat
Reading Time: 3 minuteEste prezent de 20 de ani pe piață și are planuri mari pentru următorii ani pe piața locală. România devine unul dintre centrele de producție importante ale grupului BAT, cu impact semnificativ în economia locală.
BAT este cel mai mare jucător de pe piața românească a tutunului, cu o cotă de piață de peste 53%. Peste jumătate dintre țigările vândute în România aparțin BAT, iar 1 din 4 țigări consumate în România este un Kent. De asemenea, BAT este lider de piață pe toate segmentele de public, prin mărcile sale. Compania este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat. În 2017, BAT a contribuit cu 1,7 miliarde de euro la bugetul de stat, sub formă de taxe și accize, echivalentul a aproximativ 6% din veniturile fiscale ale României și a circa 1% din PIB. Pe de altă parte, în ultimii 10 ani, compania a plătit taxe de peste 13,7 mld. euro în România.În cei 20 de ani de activitate pe piața locală (1996-2016), contribuția totală (directă, indirectă și indusă) a BAT în economia României a fost de circa 90 mld. euro, potrivit unui studiu independent realizat de către Civitta.
Trebuie știut că din 20 de țigarete vândute legal, 12 reprezintă acciza, 4 TVA‑ul și restul venitul producătorului și vânzătorului, din care sunt acoperite toate costurile de producție și distribuție. Din prețul unui pachet de țigări, aproximativ 80% se îndreaptă, așadar, către bugetul de stat.
Investițiile BAT în România
Compania este prezentă în România prin trei entități: fabrica de produse de tutun de la Ploiești, o companie de distribuție la nivel național și un centru global de servicii. Fabrica din Ploiești a fost construită în 1996, iar producția a început în 1997.
Investiția totală a British American Tobacco în fabrică va depăși 1,1 miliarde de euro până în 2022, aceasta devenind a doua ca mărime din Europa și între primele cinci, la nivel global, ale grupului.
România a devenit prima țară din Uniunea Europeană în care sunt produse neostik-uri, consumabilele din tutun folosite împreună cu glo, și totodată al treilea centru global de producție a acestora, după Coreea de Sud și Rusia. Investițiile de la Ploiești vor genera cel puțin alte 200 de locuri de muncă, pe lângă cele 800 existente deja.
Mai mult, peste 70% dintre țigaretele produse la fabrica din Ploiești sunt exportate către alte 45 de piețe din întreaga lume, printre care Italia, Japonia, Rusia și Brazilia.
Inovația în tutun
La nivel global, noile tehnologii au impact asupra tuturor industriilor, produselor și consumatorilor, iar industria tutunului nu face excepții. Asistăm la o transformare a industriei tutunului, ca urmare a investițiilor semnificative în segmentul de cercetare și dezvoltare. Rezultatul: apariția pe piață a produselor cu nicotină cu potențial de risc redus.
În 2017, România a devenit prima piață din UE și a șasea din lume (după Japonia, Coreea de Sud, Canada, Elveția și Rusia) în care BAT a lansat glo, cel mai nou produs cu potențial de risc redus al companiei, care încălzește tutunul în loc de a-l arde.
Evident, noile dispozitive au generat și controverse legate de impactul asupra sănătății, însă o parte importantă a comunității medicale internaționale consideră că produsele de nouă generație oferă posibilitatea de reducere a impactului pe care fumatul îl are asupra sănătății publice. Departamentul de Sănătate Publică al Marii Britanii a publicat în februarie 2018 un raport care arată că utilizarea acestor produse are potențialul de a fi cu 95% mai puțin dăunătoare pentru sănătate decât fumatul tradițional.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz