Stiri

un-doi Centru de plăți permite plata online și în magazinele partenere a facturilor de salubritate Supercom

26 mai 2022 3 min

un-doi Centru de plăți permite plata online și în magazinele partenere a facturilor de salubritate Supercom

Reading Time: 3 minute

un-doi Centru de plăți, soluția de plăți de facturi, încărcare prepay, asigurări, taxe și viniete dezvoltată de Mobile Distribution, extinde rețeaua de furnizori de servicii de utilități și intră în parteneriat cu furnizorul de servicii de salubritate Supercom

Astfel, pentru prima dată, este posibilă plata online a facturilor de salubritate în afara rețelei proprii a furnizorului. Clienții Supercom vor putea plăti facturile atât numerar, în magazinele partenere un-doi Centru de plăți, cât și online, cu cardul, în aplicația de mobil un-doi Centru de plăți, care e disponibilă atât pe dispozitivele cu sistem de operare Android, cât și iOS.

Supercom furnizează servicii de salubritate pentru peste două milioane de români din București și din județele Ilfov, Bistrița-Năsăud, Cluj, Dâmbovița, Ialomița, Caraș-Severin și Hunedoara.

„Prin inovațiile și îmbunătățirile continue pe care le aducem metodelor de plată, răspundem atât așteptărilor abonaților Supercom care își doresc să achite facturile în numerar, într-unul dintre magazinele din proximitatea locuinței lor, cât și celor care preferă să rezolve și mai rapid, din confortul propriei locuințe, și să plătească cu cardul în aplicația un-doi Centru de plăți.”

Călin Chira, Manager General, un-doi Centru de plăți
un-doi centru de plati - Supercom

Rețeaua de magazine partenere un-doi Centru de plăți are peste 10.000 de locații, din care peste 1.000 sunt prezente în zonele în care operează Supercom, clienții companiei putând însă achita facturile în oricare dintre locațiile un-doi Centru de plăți din țară.

„Prioritatea noastră, la Supercom, este să oferim servicii publice ireproșabile clienților noștri, totul într-un mix echilibrat între inovație și tradiție. Parteneriatul cu un-doi Centru de plăți, care vizează plata facturilor atât online,  cât și numerar, printr-o rețea compatibilă cu a noastră, este un răspuns firesc la nevoia clienților Supercom de confort și eficiență. În peste 30 de ani de experiență, am construit o relație corectă și solidă cu baza noastră de clienți, o relație care va evolua și în perioada următoare prin digitalizare și inovare.”

Ionel Ciuclea, președintele Supercom

Cum se realizează plata

În orice magazin partener un-doi Centru de plăți, clientul poate prezenta factura Supercom, angajatul magazinului va scana codul de bare de pe factură, se va afișa automat soldul de plată pe terminalul din magazin, iar clientul poate plăti numerar.

Facturile Supercom vor putea fi achitate și prin simpla prezentare a codului de client în oricare din magazinele partenere un-doi Centru de plăți. Plata se va înregistra in sistemul Supercom în timp real, fără a fi necesar un timp de așteptare pentru înregistrarea acesteia.

Folosind telefonul mobil, clienții Supercom au la îndemână 3 soluții rapide și eficiente de plată. În aplicația un-doi Centru de plăți, clienții își pot adăuga furnizorul Supercom prin introducerea codului de client o singură dată, urmând să fie notificat în fiecare lună când se emite o nouă factură și să poată fi achitată ușor, din aplicație. Plata facturilor în aplicație se mai  poate face și prin scanarea codului de bare de pe facturi sau prin importul facturilor din galeria sau din fișierele telefonului.

Aplicația un-doi Centru de plăți, lansată în luna decembrie 2020, are deja peste 100.000 de utilizatori care pot plăti online, cu cardul, în siguranță, peste 90% dintre facturile de utilități emise în România.

Prin această aplicație utilizatorii pot:

  • să își plătească facturile la utilități;
  • să reîncarce cartela prepay la orice operator telecom;
  • să încheie asigurări RCA sau să cumpere viniete pentru România și Ungaria;
  • să achite taxele pentru permisul auto și pentru certificatul de înmatriculare;
  • să păstreze toate documentele importante într-un singur loc, la îndemână;
  • să achite taxele și impozitele locale (pentru locuitorii Sectorului 5 al Capitalei).

Prin un-doi Centru de plăți au fost realizate, în 2021, peste 36 de milioane de tranzacții de plăți de facturi, reîncărcare prepay, asigurări și viniete, atât în cele peste 10.000 de magazinele partenere deschise în peste 2.600 de localități urbane și rurale din întreaga țară, cât și direct în aplicația de mobil un-doi Centru de plăți.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: