Stiri

Brandul românesc AQUA Carpatica, exemplu de inspirație într-un manual britanic de comunicare și marketing

Reading Time: 5 minute

În premieră absolută, în această lună, un brand românesc apare, cu sprijinul Institutului de Marketing, în cea mai nouă ediție a manualului “Marketing Communications – integrating online and offline, customer engagement and digital technologies” semnat de autorii PR Smith și Zee Zook. Cartea apărută la editura britanică Kogan Page include variate studii de caz din mai multe colțuri ale lumii, de la FIFA la KFC, de la Guinness la Google, de la Airbnb la Amazon, de la artiști precum Ed Sheeran la Ariana Grande, acoperind subiecte B2C și B2B.


Este pentru prima dată când un brand românesc apare într-un manual britanic.

Brandul românesc AQUA Carpatica este apreciat de autori pentru viziunea strategică, propunerea sustenabilă, parte dintr-un plan integrat de comunicare și marketing adaptat pentru lansarea pe piața din Marea Britanie și elementele unice care au contribuit la evidențierea sa ca brand customer centric, care a încercat să explice valoarea adăugată pe care o aduce în viața consumatorilor.

„De șapte ani încoace, la fiecare vizită a unui coleg din Marea Britanie spun povestea creării brandurilor AQUA Carpatica și Dorna , a valorii pe care o pot aduce produsele românești de calitate, când în spate sunt oameni care au știința și ambiția de a le pune pe piață. Mă bucur că am reușit să contribui și eu și noi, ca echipă, la Institutul de Marketing, la această recunoaștere internațională a marketingului bine făcut de profesioniști români care știu să promoveze bine produse românești în retailul hipercompetitiv internațional. Pentru că în spate sunt nu doar fondatorii, ci echipe întregi, alături de colaboratorii lor din agenții a căror colaborare este acum și mai bine pusă în valoare. Și în plus, în cazul AQUA Carpatica ambiția și generozitatea de a promova nu doar un produs, ci categorie întreagă, și brandul nostru de țară.”, spune Oana Sav, fondator Institutului de Marketing Center Manager al Oxford College of Marketing în România.

“Oana Sav a insistat să arunc o privire la brandul Aqua Carpatica și felul în care fac marketing și inovație, inclusiv pe piețe interne și am decis să mă uit mai atent la cine sunt și ce fac”- spune PR Smith, renumit practician în marketing, speaker, scriitor și consultant, autorul celebrului model de marketing SOSTAC®.

11 exemple de bune practici

Studiul de caz AQUACarpatica inclus în manual evidențiază 11 exemple de bune practici: cercetarea de piață (în special investiția în înțelegerea profundă comunității românești, a nevoilor, a valorilor şi a convingerilor acestora); povestea de brand convingătoare care a rezonat cu valorile şi aspiraţiile comunităţii româneşti și comunicarea într-o campanie social media integrată; stimularea unei conexiuni culturale prin comunicarea originilor şi patrimoniului românesc al brandului, poziționarea ca sursă de mândrie şi legătură a comunităţii românești cu rădăcinile sale; marketing prin conținut bine ţintit – o campanie bazată pe conţinut legat de interesele şi nevoile comunităţii româneşti din Marea Britanie, tradiţia şi cultura românească şi susținerea evenimentelor, sărbătorilor şi tradiţiile româneşti; dezvoltarea de resurse educaționale (distribuirea de materiale educaţionale şi curatorierea de conţinut specializat);resursele împărtăşite în comunitate – informații accesibile online, implicarea utilizatorilor în conversaţii şi discuţii relevante; punerea în valoare a influencerilor și a rețelelor comunității românești – alegerea ambasadorilor de brand reprezentativi și construirea unei relații cu publicul; participarea la întâlnirile, evenimentele și festivalurile culturale românești; experiențele speciale care au luat în calcul şi designul experienţei cu brandul, pentru a crea amintiri şi momente speciale, nu doar o prezentare de produs; conținutul generat de utilizatori care a constribuit la crearea unui sentiment de comunitate; credibilitatea, prin recenzii și testimoniale colectate de la membrii comunităţii româneşti din Marea Britanie.

Campania derulată pe parcursul unui a a inclus promovare în social media, optimizare pe motoarele de căutare şi bannere (cu criterii geografice legate zonele în care sunt concentrate comunităţile româneşti), a pus împreuna date şi studii oficiale şi guvernamentale, date şi cercetări de piaţă proprii, în special legate de preferinţe și comportament de consum. De exemplu, datele de audienţă au fost construite pe date geografice legate de comunitatea românească, zone, regiuni şi coduri poştale, intersectate cu punctele de distribuţie Tesco, vârste relevante pentru decizia de cumpărare şi limbă vorbită.

Despre datele necesare pentru lansarea pe o piață externă, claritatea strategiei, deciziile de brand într-un context de creștere, pilonii unei strategii sănătoase de comunicare, vorbește Alina Balațchi-Lupașcu, PR & Trade Comms Director – AQUA Carpatica UK & Ireland, în podcastul Marketing Talks, realizat de Institutul de Marketing. Alina, urmează, de altfel, programul de leadership, cel mai avansat curs certificat Chartered Institute of Marketing (CIM).

„În acel moment, AQUA Carpatica a fost un produs absolut unic pe piața din Marea Britanie, printr-un unique selling point legat de nitrați, aproape inexistenți și foarte important și relevant pentru piața din Marea Britanie, un conținut extrem de scăzut în sodiu, lucru pe care noi, așa cum veți vedea în manualul PR, l-am tradus, inclusiv pe packaging-ul, care a fost făcut special pentru piața din Marea Britanie. Deci am răspuns unei ocazii de consum, am făcut un pachet complet sau aproape complet, pentru că totul este perfectibil.” – explică Alina Balațchi-Lupașcu.

Noua ediție a manualului “Marketing Communications – integrating online and offline, customer engagement and digital technologies”, recomandat de Chartered Institute of Marketing la cursurile de comunicare integrată și planificare a campaniilor, precum și la cele de marketing digital, oferă cititorilor (studenți și practicieni deopotrivă), nenumărate informații și exemple utile, acoperind toate aspectele comunicării de marketing. Volumul include și soluții la obiective legate de comportamentul consumatorului, campanii de publicitate, PR, realitate virtuală, big data, automatizare de marketing sau utilizarea AI.

PR Smith, autorul modelului de marketing SOSTAC® – votat în topul celor mai performante modele de business de către Chartered Institute of Marketing (CIM) – a scris numeroase cărți de planificare strategică, comunicare și digital marketing. Specializat în strategie de marketing digital, planificare digitală, managementul schimbării, automatizare în marketing și creativitate în business și marketing, PR Smith a susținut o serie de cursuri de planificare strategică derulate prin intermediul Institutului de Marketing.

Noul curs intensiv “Strategy & Tactics in a Digital World – with AI Influence”, susținut de PR Smith în România pentru Institutul de Marketing va avea loc online, în formula de patru sesiuni interactive online, (webinar cu durata de 3 ore) în zilele de 22-23 și 28-29 mai 2024, de la ora 9:00. Acest curs interactiv de marketing digital sprijină organizaţiile să rămână competitive şi să dezvolte strategii optime.

Institutul de Marketing, creat în parteneriat cu Oxford College of Marketing și More Marketing Solutions, pentru a oferi sprijin local în România tuturor marketerilor interesați de performanța profesională la standarde internaționale prin calificări CIM (Chartered Institute of Marketing – cea mai mare asociație a marketerilor din Europa), are cea mai vastă rețea de know how local și global de marketing si cel mai complex program de cursuri de specialitate, cu peste 20 de module specializate. În ultimii 12 ani, la Institutul de Marketing s-au pregătit peste 2000 de cursanți, dintre care peste 400 au parcurs cel puțin un modul certificat internațional. Dintre absolventii certificati, peste 10% lucreaza ca profesionisti de marketing în străinătate, în țări ca Marea Britanie, Franța, Cehia, Ungaria etc
Institutul de Marketing oferă, de asemenea, acces la resurse de marketing și webinare pe teme de interes din domeniu.

Cristi Dorombach

Recent Posts

PepsiCo România anunță lansarea Pepsi Twist Zero Zahăr – cu gust de lămâie

PepsiCo, unul dintre liderii industriei de produse alimentare și băuturi, anunță lansarea Pepsi Twist Zero Zahăr - cu gust de…

4 ore ago

Universul Beetlejuice a prins viață cu Fanta The Afterlife Experience, cea mai nouă campanie semnată VML România

Fanta și VML România au redefinit Halloween-ul anul acesta printr-un parteneriat global cu Warner Bros. pentru lansarea filmului Beetlejuice Beetlejuice, o…

4 ore ago

Carnia sărbătorește împlinirea a 30 de ani ai brandului Ana și Cornel cu o campanie semnată FCB Bucharest

O afacere de familie din Mizil a devenit, în cele trei decenii de activitate, unul din cele mai îndrăgite branduri…

6 ore ago

Vinoteca Românească: Cum a salvat o investiție de 500.000 euro unele dintre cele mai vechi vinuri ale României

Vinoteca Românească și-a propus conservarea și popularizarea vinurilor românești, reușind să creeze un adevărat tezaur al vinificației românești. Totul a…

8 ore ago

Kostas Salvaras, noul Area Vice President South-East Europe Cluster al Philip Morris International

De la începutul lunii septembrie, Philip Morris International (PMI) l-a numit pe Kostas Salvaras în funcția de Area Vice President…

9 ore ago

Primul hub de longevitate din România s-a deschis la București, după o investiție de peste un milion de euro

Expand Labs marchează o premieră în România prin deschiderea primului hub dedicat sănătății preventive, longevității și biohacking-ului Noul spațiu oferă…

11 ore ago