Companiile, organizațiile și instituțiile publice sau private cu sediul și operațiunile în România mai au doar câteva zile pentru a se înscrie gratuit în competiția pentru cele mai prestigioase premii de mediu – Gala Green Report. Până pe 10 noiembrie, proiectele care implementează soluții locale de sustenabilitate pot fi înscrise pe gala.green-report.ro la cele 11 categorii ale competiției.
O inițiativă a publicației Green Report, lider de 15 ani pe teme de mediu și sustenabilitate, pentru al doilea an consecutiv, Gala Green Report premiază excelența și recunoaște cele mai imporante proiecte din domeniul sustenabilității , atât din sectorul privat, cât și din cel public.
„Fie că vorbim de acțiuni ale mediului privat sau public, ele trebuie să fie în egală măsură responsabile în ceea ce privește impactul pe care îl au asupra mediului înconjurător. Grija pentru natură și planetă este a noastră, a tuturor, dar companiile private și instituțiile de stat poartă cu ele o autoritate suplimentară, care trebuie să fie un exemplu pentru noi toți.
Gala Green Report aduce împreună specialiști cu nivel înalt de credibilitate și competență profesională în domeniul sustenabilității, pentru a juriza proiectele înscrise și a desemna cele mai performante inițiative cu impact pozitiv real asupra mediului”, transmit reprezentanții Green Report.
Anul acesta, membrii juriului sunt Ramona Jurubiță – Country Managing Partner KPMG, Andreea Mitiriță – Partener Consultanță Fiscală, PwC, Marius Brînzea – Director Strategie Reciclad’or, Laura Ciobanu– Senior Manager Schimbări Climatice și Sustenabilitate EY România, Sorin Elisei– Director, Lider al practicilor de sustenabilitate și energie Deloitte România, Florin Stoican– președinte Asociațiile Kogayon și Parcul Național Văcărești.
„Sperăm că recunoașterea și premierea performanțelor în domeniul sustenabilității din România încurajează și stimulează și alte inițiative relevante atât pentru protejarea mediului, cât și a oamenilor. Trebuie să fim conștienți de valoarea pe care o aducem și de reponsabilitatea pe care o avem în lanțul economic și să facem eforturi continue pentru a reduce impactul de mediu, nu doar pentru a îmbunătăți performanțele financiare și de producție.
Suntem de părere că sustenabilitatea trebuie construită pe angajamentul ferm de a reduce poluarea și pe date științifice care să valideze măsurile luate”, declară Raluca Fiser, Managing Partner Green Report.
Gala de decernare a premiilor Green Report va avea loc pe 18 ianuarie 2023, într-un cadru care reunește liderii cu impact în sustenabilitate.
PepsiCo, unul dintre liderii industriei de produse alimentare și băuturi, anunță lansarea Pepsi Twist Zero Zahăr - cu gust de…
Fanta și VML România au redefinit Halloween-ul anul acesta printr-un parteneriat global cu Warner Bros. pentru lansarea filmului Beetlejuice Beetlejuice, o…
O afacere de familie din Mizil a devenit, în cele trei decenii de activitate, unul din cele mai îndrăgite branduri…
Vinoteca Românească și-a propus conservarea și popularizarea vinurilor românești, reușind să creeze un adevărat tezaur al vinificației românești. Totul a…
De la începutul lunii septembrie, Philip Morris International (PMI) l-a numit pe Kostas Salvaras în funcția de Area Vice President…
Expand Labs marchează o premieră în România prin deschiderea primului hub dedicat sănătății preventive, longevității și biohacking-ului Noul spațiu oferă…