Ultimele zile pentru Declarația 177
Reading Time: 3 minuteDoar 2 din 10 companii știu de existența Declarației 177 prin care pot susține, fără niciun cost, activitatea unor asociații și fundații care au un impact real în societate. Dăruiește Viață este una dintre aceste asociații, care a construit Spitalul de Copii de la Marie Curie (inițiativa #NoiFacemUnSpital), cu sprijinul a peste 8.000 de companii și peste 350.000 de donatori persoane fizice. Statistica face parte dintr-un studiu privind atitudinea față de sponsorizare a companiilor din România, realizat pro bono de Frappe Digital pentru Dăruiește Viață.
Declarația 177 permite companiilor să facă sponsorizări din impozitul pe profit / venit aferent anului anterior (2023) dacă nu au atins plafonul maxim prevăzut de lege (20% din impozit, dar nu mai mult de 0,75% din cifra de afaceri). După identificarea sumei rămase disponibile și încheierea unui contract de sponsorizare cu ONG-ul dorit, companiile trebuie să depună Declarația 177 la ANAF, iar organul fiscal este obligat prin lege să vireze fondurile în contul ONG-ului în maximum 45 de zile. Anul acesta, Declarația 177 mai poate fi depusă până pe 25 iunie de către firmele plătitoare de impozit pe profit. Declarația a fost aprobată prin Ordinul 1679/2022, care a avizat Procedura privind redirecționarea impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.
„În România, Dăruiește Viață a făcut un Spital. Sunt însă nenumărate cauze ce merită susținute pentru că oferă servicii sociale pentru cei care au cea mai mare nevoie, servicii de paliație, de protecția mediului etc. Toate aceste lucruri remarcabile se întâmplă și s-ar putea multiplica pentru că există un potențial imens de sponsorizare. Deși studiul ne spune că 9 din 10 companii nu resping ideea de sponsorizare, nivelul redus de cunoaștere a facilităților fiscale legate de sponsorizare face ca procentul de companii care sponsorizează să fie relativ modest, de aprox. 24%, din care doar 7% au folosit Declarația 177. Fondurile acestea ar putea fi investite în proiecte care schimbă vieți.” – Carmen Uscatu, fondatoare Dăruiește Viață
„În 2009, când am vorbit prima dată despre posibilitatea firmelor de a redirecționa 20% din impozit, am fost privite cu mult scepticism. Astăzi, este o normalitate pentru companii, însă nu pentru suficient de multe dacă ne uităm la studiu. Doar 2 din 10 companii știu despre Declarația 177. Cum ar fi dacă în această lună acest număr s-ar dubla? Dacă cel puțin o persoană care citește acest mesaj ar discuta cu contabilul sau cu directorul financiar al firmei sale? De aceea facem apel către toți cei care pot populariza această facilitate să ne sprijine. Pe www.daruiesteviata.ro/sponsorizeaza-177 sunt disponibile toate informațiile necesare și contractul de sponsorizare aferent.” – Oana Gheorghiu, fondatoare Dăruiește Viață
Dincolo de lipsa de cunoaștere a facilităților fiscale asociate sponsorizărilor (25%), principalele motive pentru care firmele nu au făcut sponsorizări au fost stresul financiar (profit mic sau inexistent – 52%) sau blocajul psihologic dat de diferența mare dintre nevoi și capacitatea firmei de a sponsoriza. Principalele cauze către care firmele au donat sunt: copii orfani / bătrâni singuri (49%), sănătate (39%), educație (29%), protecția mediului (20%) sau cauze particulare (20%). Datele au fost culese prin platforma Frappe Digital, în perioada 28-29 martie 2024. Eșantionul de 343 de firme a fost echilibrat pe mărimea firmei (după numărul de angajați) și pe regiunile istorico-geografice ale țării. La studiu au răspuns persoanele care au putere de decizie totală sau parțială în problemele financiare sau fiscale ale firmei (patron / acționar, director financiar, contabil intern sau extern).
Un exemplu de folosire a facilităților fiscale în beneficiul comunității este inițiativa #NoiFacemUnSpital, un proiect realizat exclusiv din donații și sponsorizări de către Dăruiește Viață, după o investiție de 53 de milioane de euro. Începând cu aprilie 2024 primii pacienți sunt tratați în noul Spital, în secțiile de oncologie, neurochirurgie, chirurgie și ATI, iar blocul operator cu 5 săli de operație este complet funcțional. Copiii și părinții beneficiază de o multitudine de spații special create pentru ei, pentru a le putea face șederea mai frumoasă, cum este observatorul astronomic pe care l-au folosit de curând așa cum puteți vedea aici.
Dăruiește Viață continuă inițiativa pentru construcția la Marie Curie a unui campus medical, astfel încât toți copiii care ajung aici să aibă acces la aceleași condiții de tratament. Asociația îi invită pe toți cei care vor să se implice în continuare să sponsorizeze sau să doneze prin următoarele modalități:
COMPANII
- Folosirea Declarației 177 și completarea unui contract de sponsorizare cu sumele rămase nealocate în 2023 dacă sponsorizările făcute anul trecut nu au atins plafonul maxim stabilit prin lege
- Redirecționarea a 20% din impozitul pe profit pe www.daruiesteviata.ro/sponsorizeaza
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz