UiPath Foundation, organizație non-profit care facilitează accesul la educație de calitate pentru copiii din comunități vulnerabile, a lansat Raportul anual pe 2022 prin care anunță impactul programelor educaționale derulate anul trecut.
Raportul ilustrează conceptul „A Hero’s Journey / Călătoria eroului” și aduce în prim plan parcursul copiilor și determinarea acestora de a depăși toate obstacolele prezente în viețile lor – aceștia sunt eroi și eroine aflați pe propria cale, ajutați de UiPath Foundation să își atingă potențialul maxim prin intermediul programelor educaționale dezvoltate.
În 2022, în programul Salt Către Viitor, un total de 250 de copii din comunități vulnerabile au beneficiat de sprijinul oferit de fundație. Acești copii au dedicat 10.545 de ore pentru meditații la română, matematică și engleză, dezvoltându-și astfel abilitățile și potențialul. De asemenea, ei au investit 2.466 de ore în activități educaționale non-formale, care i-au ajutat să învețe prin experiențe practice și interactive. UiPath Foundation a distribuit în comunități 12.661 de kilograme de alimente, haine, cadouri, rechizite și produse sanitare, oferind sprijin pentru o viață mai bună. Programul educațional a fost implementat anul trecut alături de partenerii strategici: Fundația Inimă de Copil, Asociația Bună ziua, Copii din România, Fundația Pro Patrimonio și Policy Center for Roma and Minorities.
Platforma educațională digitală Caleidoscop a fost creată de la zero în 2022 de către UiPath Foundation. Această platformă a devenit o resursă valoroasă pentru 82 de licee partenere din 18 cele mai vulnerabile județe din România, precum și din orașele București și Cluj. În cadrul programului cu același nume, Caleidoscop, 170 de profesori au devenit parteneri, contribuind la implementarea acestui instrument digital educațional. Pentru a oferi sprijin și răspunsuri rapide elevilor, DRUID AI a dezvoltat un chatbot care a fost integrat în platformă. Voluntarii din UiPath au dezvoltat automatizări RPA (Robotic Process Automation) pentru platforma Caleidoscop, asigurând o gestionare eficientă a datelor și a elevilor implicați în program. În 2023, 800 de elevi de liceu din comunități vulnerabile au intrat oficial în program.
Early Education Forward este programul prin care fundația a asigurat acces la educație timpurie de calitate preșcolarilor din comunități vulnerabile. Anul 2022 a fost marcat de lansarea NABU, aplicația de citit pentru copii. Pentru a completa intervenția în educație timpurie începută alături de OvidiuRo încă din 2019, fundația a lansat aplicația dezvoltată de organizația globală NABU. Aplicația a înregistrat peste 50.000 de descărcări în primele luni de la lansare. Peste 160 de cărți ilustrate au fost adaptate pentru micii cititori din România. Totodată, UiPath Foundation a susținut publicarea unei colecții de cărți în limba ucraineană și traducerea a 5 cărți în ucraineană-română. Aplicația fost apreciată de către cititori, care au lecturat 442.621 cărți în română și în ucraineană.
În plus, alături de OvidiuRo, au fost distribuite aproximativ 59.000 de cărți tipărite profesorilor din învățământul preșcolar și copiilor din grădinițe.
Prin Nurture Teachers’ Potential, UiPath Foundation a sprijinit, în 2022, un număr de 20 de profesori din programul Teach for Romania. De asemenea, anul trecut, fundația a dezvoltat două programe de formare alături de Teach for Romania dedicate profesorilor și directorilor de școli – Comunitățile viitorului și Leadership transformațional. Cei 90 de profesori și directori participanți au învățat tehnici prin care pot implementa strategic o schimbare sustenabilă, care să crească accesul la educație de calitate pentru copiii din comunități vulnerabile. Profesorii susținuți prin programele UiPath Foundation au ajuns apoi la peste 14.000 de elevi.
Imediat după izbucnirea războiul din Ucraina, UiPath Foundation a lansat Fondul de solidaritate pentru Ucraina. În mai puțin de două săptămâni, fundația a reușit să strângă, cu ajutorul donatorilor, corporate și individuali, aproximativ 1,4 milioane de dolari pe care i-a alocat pentru a sprijini copiii din Ucraina afectați de război și pe familiile lor. Sprijinul acordat prin intermediului fondului a fost unul variat, asigurând atât asistență umanitară imediată, cât și sprijin pe termen lung în Ucraina. Printre acțiunile susținute prin Fondul de solidaritate se numără parteneriatul cu Crucea Roșie Română și Hope and Homes for Children Romania. Alături de Crucea Roșie Română, fundația a trimis 65 de tone de alimente și produse medicale în Ucraina pentru a oferi asistență umanitară imediată. Din aprilie 2022, împreună cu organizația Hope and Homes for Children Romania, UiPath Foundation a sprijinit 244 de copii din centre maternale din Ucraina care s-au adăpostit în România, oferindu-le hrană, îmbrăcăminte, ședințe de recuperare medicala, consiliere psihologică, terapie de vorbire, ore de limba română.
„UiPath Foundation a continuat să-și consolideze și în 2022 angajamentul de a oferi sprijin copiilor aflați în situații vulnerabile, concentrându-se pe nevoile lor educaționale. Prin intermediul programelor sale, fundația a continuat să influențeze pozitiv viețile copiilor și profesorilor parte programelor noastre educaționale, și să-și extindă intervenția în noi județe ale României. Din acest motiv, tema raportului nostru, A Hero’s Journey / Călătoria Eroului, reprezintă promisiunea noastră de a le oferi acestora sprijinul necesar. Fiecare copil este unic și are o poveste extraordinară de spus, fiecare este un erou sau o eroină pe propria sa cale. Iar noi suntem aici ca să îi sprijinim”, spune Raluca Negulescu-Balaci.
În 2023, UiPath Foundation va continua să pună accentul pe literație digitală și pe dezvoltarea competențelor digitale pentru copiii din comunități vulnerabile, asigurându-se că aceștia au instrumentele potrivite pentru învățare și dezvoltare. În plus, echipa fundației va continua să automatizeze cât mai mult din procesele interne, cu ajutorul voluntarilor din compania UiPath, pentru a se degreva de munca manuală și a câștiga timp pentru a se concentra pe inovație și creativitate în intervenția la firul ierbii.
După o investiție de 2,5 milioane de euro, Ecletico Villa, un boutique hotel de patru stele, se lansează în centrul…
Edenred, în colaborare cu Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA), lansează “Țara lui Mai Bine”, primul proiect…
Fondatorii ar trebui să se concentreze pe obținerea de venituri, mai degrabă decât pe creșterea cu orice preț și ar…
Agridrone România, un start-up specializat în distribuția și consilierea pentru achiziția dronelor agricole, anunță cu mândrie că a fost desemnat…
Consumatorii români caută din ce în ce mai mult o experiență de cumpărături online mai bogată, personalizată și inovatoare atunci…
Internetics, festival de tradiție organizat de The Institute încă din 2001, a devenit o scenă de referință pentru performanțele și…