UCIMR anunță începerea Jazz Bastion 2023
Reading Time: 4 minuteUniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) anunță începerea celei de a treia ediții a stagiunii JAZZ BASTION. În perioada 20 iulie – 24 august, artiști redutabili de pe întreg mapamondul vor bucura publicul cu stiluri și sonorități variate, pe parcursul a 7 concerte-eveniment organizate în Bastionul Țesătorilor din Brașov în cadrul proiectului JAZZ BASTION.
Ediția de anul acesta aduce în prim plan diversitatea culturală a muzicii, prin tema GLOBETROTTER, astfel JAZZ BASTION se bucură de contextul ideal pentru întâlnirea dintre artiști emblematici și un public dornic de experiențe acustice la cel mai înalt nivel.
Itinerariile muzicale ale fiecărui concert vor fi completate de ghidajul imaginar al unui prezentator – în rol de GLOBETROTTER, care va introduce ascultătorii în atmosfera orașelor de proveniență ale grupurilor invitate, cu ajutorul unor fragmente literare, poetice și consemnări de călătorie. Astfel, fiecare din cele 7 concerte va deschide poarta lumilor sonore vibrante, oglindite în diversitatea stilurilor interpretative cu parfum balcanic, asiatic, oriental, celtic, românesc, dar și eclectic-contemporan.
Printre invitații din acest an se numără Jesse Davis Quartet, inițiat de saxofonistul american cu același nume distins drept „Most Outstanding Musician Award” (Down Beat Magazine 1989, SUA), pianista Yukako Yamano (Japonia), AVA Trio (Țările de Jos / Turcia), format în Groningen de Esat Ekincioglu (contrabas), Giuseppe Doronzo (saxofon bariton) și Pino Basile (percuție), Cătălin Milea Quartet (România), cu cel mai nou album, „Tetrismatic”, grupul TRÍ (Irlanda) de la Universitatea de Muzică din Dublin, Rain Sultanov & Shahin Novrasli Duo din Baku, liderul indiscutabil al muzicii cu saxofon din Azerbaidjan, cu mult aclamatul proiect „Beyond of Jazz”, dar și Bourbon Jazz Unit (România), reprezentanți ai noii generații de jazziști.
Bastionul Artiștilor
Bastionul Țesătorilor a devenit în perioada pandemiei un spațiu în aer liber menit să găzduiască evenimente artistice în siguranță. Acolo au fost prezentate producții muzicale ale Filarmonicii și Operei, precum și piese de teatru care nu puteau avea loc în spații închise. Așa se face că anul următor Bastionul Țesătorilor a fost „botezat” Bastionul Artiștilor – concept curatorial dezvoltat de Muzeul Județean de Istorie din Brașov, ca atare a rămas fidel acestui scop de a adăposti arta.
Pe fondul pandemiei, prima ediție a proiectului multianual JAZZ BASTION a avut tema „terapia prin artă” și a demonstrat rolul terapeutic al muzicii, inspirat din experiențele personale ale artiștilor care au transformat cele mai frecvente stări emoționale din pandemie în momente artistice care ilustrau tristețea ori disperarea, de pildă. În urma unor apeluri de proiecte, au apărut colaborări multidisciplinare între muzică și poezie, care au transformat stagiunea JAZZ BASTION într-un loc îndrăgit de localnici, dar și de turiști.
Concertele din stagiunea JAZZ BASTION au loc la Bastionul Țesătorilor din Strada George Coșbuc, nr. 9, Brașov, de la orele 19:00, în zilele 20, 27 iulie și 3, 10, 16, 17, 24 august. Accesul publicului la evenimente va fi gratuit, în limita spațiului disponibil. Programul complet poate fi consultat pe www.ucimr.ro.
JAZZ BASTION. GLOBETROTTER este un proiect finanțat din bugetul Municipiului Brașov, organizat de Asociația „Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România” cu sprijinul partenerilor – Muzeul Județean de Istorie Brașov și Asociația Forums.
Muzeul Județean de Istorie Brașov
Este între cele mai importante instituții culturale publice ale județului Brașov. Deține cel mai mare patrimoniu istoric mobil al județului Brașov (159.255 piese), acoperind toate epocile istorice, din preistorie până în perioada contemporană.
Este liderul muzeelor locale după criteriul numărului total anual de vizitatori, inclusiv categoria de beneficiari tineri și elevi.
Muzeul organizează diverse evenimente culturale (expoziții, seminarii, conferințe, dezbateri, festivaluri etc.), în parteneriat cu instituții și organizații publice sau private.
În perioada în care sectorul artistic a fost printre cele mai greu încercate de pandemie, s-a născut la Brașov proiectul ,,Bastionul Artiștilor” prin care Muzeul Județean de Istorie Brașov, la inițiativa managerului Nicolae Pepene, a pus Bastionul Țesătorilor la dispoziția instituțiilor de cultură din Brașov ca spațiu alternativ pentru organizarea evenimentelor în aer liber, în condiții de siguranță impuse de măsurile legale pentru prevenirea îmbolnăvirii cu noul coronavirus.
Lansat sub sloganul ,,Dacă vă place arta puteți să ne priviți de sus”, proiectul local a stârnit mult interes în rândul artiștilor independenți și a căpătat anvergură națională, generând în 2020, 2021 și 2022 adevărate stagiuni estivale.
Despre UCIMR
Fondată în anul 1995, la inițiativa prim-violistului Filarmonicii bucureștene, Ștefan Gheorghiu, UCIMR este o organizație nonprofit de utilitate publică, care contribuie la dezvoltarea și răspândirea muzicii clasice, jazz și contemporane, atât pe plan național, cât și internațional. De aproape 3 decenii, asociația susține arta interpretativă, de la soliști, coriști și instrumentiști până la dansatori sau balerini, prin inițierea și implementarea de proiecte culturale menite să faciliteze schimbul de experiență și promovarea artiștilor în medii cât mai diverse.
Proiectele UCIMR
UCIMR organizează evenimente tematice sincretice în care muzica jazz, clasică și contemporană se îmbină cu noile tehnologii, poezia, cartografia, meșteșugurile, gastronomia sau chiar enologia, invitând publicul să guste și să deguste arta cu toate simțurile în spații neconvenționale, având peste 50 de parteneri din 18 țări de pe 3 continente.
Dintre evenimentele emblematice amintim festivalurile cu tradiție precum CellEast, The Jazz Cave, ICon Arts,precum și concertele de Ziua Națională a României și Anul Nou de la Sibiu. De asemenea, UCIMR oferă un cadru propice creației, găzduind proiecte artistice interculturale precum Rezidența Transilvanica sau co-producția româno-albaneză inspirată din mitologie, Ana și Rozafa. Prin intermediul proiectelor transfrontaliere precum Romanian Music Society in Japan, asociațiaoferă expunere și mobilități naționale și internaționale artiștilor la început de drum și experimentați.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz