Turiștii români vor mai multă curățenie în hoteluri
Reading Time: < 1 minutCu toate că cei mai mulți turiști români sunt mulțumiți de condițiile din hoteluri, una dintre cele mai frecvente probleme este lipsa curățeniei: 35,5% dintre turiștii din țară au spus că starea curățeniei din camere lasă de dorit.
Marea majoritate a turiștilor români (92%) sunt mulțumiți de unitățile de cazare din România, pe primul loc în criteriile de alegere a hotelului se află spațiul extins în cameră (30,4%), urmat de poziționare (22,1%), piscină sau spa (18%), după cum arată rezultatele unui studiu realizat recent de Hotel Guru, un portal de rezervări online care are listate mai bine de 1.700 de unități de cazare românești. La polul opus, peste 6% dintre participanții la studiu consideră că este important ca unitatea de cazare să aibă un loc de joacă pentru copii și 14,3% un restaurant bun.
Deși marea majoritate a turiștilor sunt mulțumiți de condițiile din unitățile de cazare, una dintre cele mai des întâlnite situații neplăcute o reprezintă lipsa curățeniei: peste 35% dintre respondenți au precizat că de cele mai multe ori, starea curățeniei din camere lasă de dorit. 21,6% dintre participanții la sondaj se mai plâng de lipsa de amabilitate a personalului, 18,6% de inexistența serviciilor de masă, în timp ce 11,5% sunt deranjați de locația unității de cazare. Întrebați ce ar schimba, turiștii români au spus că ar investi mai mult în instruirea personalului, în curățenie, servicii de calitate, dar și în locuri de joacă pentru cei mici.
Tot studiul Hotel Guru a mai arătat că românii vor continua să plece în vacanță prin țară pentru că le place (88,3% dintre respondenți), în timp ce 12,5% au precizat că își vor face concediile în țară pentru că nu își permită să viziteze alte țări.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz