Cu o investiție inițială de 250.000 de euro, Costi Zărnescu, antreprenor în turism și fost profesor de limba franceză, a pus bazele unui sat de vacanță la Slănic Moldova, un proiect care a reprezentat începutul Rentakub, o rețea de „kuburi” ce oferă cazare turiștilor și care se extinde cu repreziciune în întreaga țară.
Când și cum a luat naștere ideea din spatele Rentakub?
Pasiunea mea pentru turism a pornit în 2003, când am creat prima afacere, o agenție online de turism, care era printre primele din România în acea perioadă. Agenția de turism se adresa în special pieței franceze, pentru că șapte ani am fost profesor de franceză. În decurs de un an am dezvoltat foarte mult agenția de turism, aducând mulți turiști din Franța în România, dar am identificat o nouă oportunitate și am vândut agenția de turism. Împreună cu trei asociați, dintre care doi francezi, am decis să ne ocupăm de exportul în Franța al caselor din construcție de lemn. Când am văzut că există cerere și pe piața din România, am creat una dintre primele fabrici din România de case din lemn, Ecokit, iar peste 80% din volum mergea către Franța. Am dezvoltat Ecokit Franța, care avea colaboratori ce acopereau aproximativ 60% din teritoriul Franței.
Chiar dacă obiectivul major era educarea pieței din România și creșterea cererii pe piața internă de case din lemn, Franța rămânea piața principală. Treptat, partenerii din afacerea cu case de lemn s-au retras, iar eu am decis să vând fabrica unui fost colaborator, pentru a mă întoarce în turism și a dezvolta un concept pe care îl gândisem cu câtiva ani în urmă – o rețea de case de vacanță din lemn sub forma unor Kub-uri. În continuare Kub-urile se construiesc la Ecokit, în fabrica pe care am dezvoltat-o și care este acum un pilon de referință pentru construcția de case din lemn pe piața din România. La începutul anului 2019 am demarat un proiect pilot, satul de vacanță de la Slănic Moldova, pentru a arăta celor care doresc să intre în rețea ce înseamnă un Kub și ce presupune ca mod de afacere. Investiția totală pentru dezvoltarea satului de vacanță s-a ridicat la 250.000 de euro, având o suprafață de 2.200 mp, unde se găsesc trei dintre modelele de Kub-uri pe care Rentakub le propune. Pentru primăvara anului 2021 planificăm extinderea satului de vacanță, cu un nou model de Kub în formă de A, pe care l-am creat special pentru zonele montane, fiind căutat datorită formei designului de exterior.
În timp ce pentru mulți jucători din industria turismului ultimele luni au fost extrem de dificile, în resortul Rentakub nu puteați face față cererii. De ce?
Ideea noastră a fost să propunem o rețea de turism diferită de cea convențională, în care să se simtă ca într-o casă de vacanță pe care o împart cu prietenii sau cu familia. Este o modalitate de a fi în mijlocul naturii, fără să sacrifici partea de confort, pentru că aceste căsuțe oferă condițiile unui hotel premium, prin finisajele și materialele folosite. Rentakub este un concept des întâlnit în țările nordice și am vrut să îl aducem și în România. Turistul închiriază o minicasă de vacanță, sub forma unor Kub-uri din lemn cu design minimalist, aflată integral la dispoziția sa, având curte proprie și chiar un foișor. Conceptul se orientează către turiștii interesați de cazare în propria lor casă de vacanță, dornici să cunoască concepte diferite de cazare. În această perioadă am avut foarte multe solicitări tocmai pentru că oamenii își doreau să petreacă timp cât mai mult în natură, dar în același timp să fie cazați într-un loc mai izolat și sigur, iar noi le asiguram aceste cerințe, cazarea în minicasele de vacanță din rețeaua Rentakub realizându-se fără să existe interacțiune umană. Turiștii rezervă cazarea exclusiv online și primesc codul de acces de pe site prin sms, cu 24 de ore înainte de cazare, cod cu care pot intra în minicasa de vacanță pe care au rezervat-o. Astfel, turiștii pot să nu interacționeze cu nimeni pe durata timpului în care sunt cazați, dacă nu își doresc.
La ce să se aștepte turiștii care își vor face vacanța într-un astfel de Kub și unde le pot găsi?
În acest moment sunt prezente case de vacanță ce fac parte din rețeaua Rentakub în Bacău, Băile Felix, Râșnov, Slănic Moldova, Bran, Cluj și Constanța. La Slănic Moldova este prezent satul de vacanță, proiectul-pilot, pentru a le arăta celor care doresc să devină parteneri cum funcționeză acest concept de afacere. Am decis să construim noi un sat de vacanță în care să ilustrăm pe viu modelele de Kub-uri, să arătăm calitatea materialelor folosite și să putem furniza cifre concrete celor interesați de rentabilitatea și oportunitatea unei astfel de afaceri. Fiecare căsuță Kub este gândită ca o miniproprietate, cuprinzând, pe lângă kub-ul propriu-zis, și un foișor, un grătar și un spațiu verde cu suprafețe între 100 și 200 mp. Fiecare Kub este dotat și utilat la cheie, astfel încât turiștii să se simtă relaxați și în siguranță.
Care sunt planurile pe care le aveți pentru Rentakub?
Până la finalul anului estimăm ca rețeaua se va dezvolta cu încă 10 parteneri care achiziționeză Kub-uri și intră în rețea, iar pentru anul 2021 ne dorim să existe în România minimum 30 de Kub-uri unde turiști se pot caza în mijlocul naturii. În ultimele luni am dezvoltat un nou model de Kub, A Kub, destinat zonelor montane, și planificăm atragerea de noi parteneri în rețea din zone montane, fiind un tip de construcție căutat pentru munte. În România, în special în zonele montane, acest tip de construcție este foarte căutat, astfel că am decis să completăm gama noastră cu acest produs pentru a corespunde cât mai multor gusturi și preferințe, dar și pentru a ne putea extinde accelerat în zonele montane. În primăvara anului 2021 vom construi la Slănic Moldova, pe un lot dedicat extinderii satului de vacanță existent, varianta premium a acestui Kub, astfel încât un partener care dorește să intre în rețea să vadă toate variantele de Kub-uri pe care le propunem. Recent am lansat și Rentakub.com, prima platformă de închirieri case de vacanță din România, unde se regăsesc Kub-urile din rețeaua Rentakub pregătite de a primi turiști, dar și case de vacanță partenere care vor să dezvolte noi capacități de cazare conform conceptului Rentakub sau pur și simplu case de vacanță care vor să se listeze într-o platformă destinată exclusiv acestui tip de turism.
Conceptul Rentakub se dezvoltă prin atragerea unor parteneri la rețea. Cum pot intra în rețea parteneri interesați de idee?
Pentru a intra în rețea partenerul trebuie să dețină un teren constructibil cu acces la utilitățile minime necesare, adică apă și curent, și să aibă o formă de organizare juridică, dar mai ales să aibă dorința de a primi turiști cu plăcere. O a doua categorie de parteneri care pot intra în rețea sunt companiile care activează în domeniul turismului sau care intenționează să intre în acest domeniu și vor să dezvolte capacități de cazare specifice conceptului Rentakub. Investiția inițială pentru o casă de vacanță Kub începe de la 14.000 de euro și depășește 40.000 de euro, în funcție de modelul achiziționat. Pentru dezvoltarea Kub-urilor se pretează orice zonă cu potențial turistic din România, mai ales că zona de amplasare a Kub-ului este unul dintre criteriile importante pentru gradul de ocupare cu turiști.
Cum a reușit Mitsuharu Tsumura să facă din Maido unul dintre cele mai bune cinci restaurante din lume cu propriul…
Doar una din șase (16%) dintre cele mai mari companii din lume este, în prezent, pe drumul corect pentru a…
Guvernul României a confirmat intenția sa de a achiziționa 32 de aeronave Lockheed Martin F-35 Lightning II de generația a…
Evenimentul emblematic al revistei Haute Culture, Gala The Culture of Luxury, în cadrul căreia sunt celebrate personalități și proiecte remarcabile,…
O recomandare care să-ți aducă înapoi 5% din valoarea cumpărăturilor la POS timp de o lună? Da, dar numai cu…
După expirarea perioadei inițiale a unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice, utilizatorii finali pot opta…