Tudor Giurgiu: Povestea TIFF s-a scris dintr-o nebunie, dintr-un WHAT IF

La invitația IQOS, partener pentru a cincea oară consecutiv la TIFF, am ales o mână de oameni care „coincid” cu istoria și evoluția TIFF-ului. Altfel spus, oameni care au făcut parte din festival încă de la început și care, iată, 21 de ani mai târziu, sunt încă membri esențiali ai echipei festivalului.

Despre oameni și comunități vorbește și prezența IQOS la TIFF anul acesta. O comunitate pasionată de artă, de creativitate și de povești bine scrise. Suntem povestitorii vieților noastre. Și parte din poveștile altora. Împreună rescriem viitorul. Cu IQOS. – este mesajul IQOS la TIFF, care sumarizează nevoia de ceilalți, și de necesitatea formării unei comunități deschise, care să contribuie la construirea unui viitor mai bun.

Tudor Giurgiu, Președintele TIFF, povestește despre resortul care a pornit Festivalul, despre comunitatea din jurul acestuia și răspunde la o provocare de… poveste!

Provocarea IQOS la această ediție de TIFF este legată de storytelling, așa că spune-ne cum a început povestea festivalului. De ce ai vrut să faci un festival?

Tudor Giurgiu: TIFF a început dintr-o încăpățânare de tinerețe. Mi-a arătat că se poate. Eram extrem de frustrat pentru că mergeam cu filmele mele de scurtmetraj în festivaluri, în   străinătate, și totul era acolo impecabil organizat. Era o bucurie să te întâlnești cu profesioniști din alte țări, să faci networking, să vezi alte filme. Era fantastic să vezi cum orașul și publicul vibrează în timpul unui festival pe străzi sau în săli.
Și mă întorceam de fiecare dată în România, mergeam la un festival trist, la Costinești, pe vremea facultății mele, sau mergeam la Dakino, în București, care, atunci când avea timp Dan Chișu de el, ieșea foarte bine, dar nu avea la fiecare ediție.
Așa că mi-am pus în cap asta, într-un moment de răscruce, în care nici eu nu știam ce-o să fac. Filme nu prea se făceau, că nu prea erau bani, și mă gândeam „Ce-ar fi dacă?”.
Cumva așa s-a scris povestea TIFF, dintr-o nebunie, dintr-un Ce-ar fi dacă.

Cum e acum TIFF, la a 21-a ediție, față de cum ți-ai imaginat tu că va fi?

Eu mi-am imaginat tot timpul că o să-l pot cuprinde, dar acum, în egală măsură simpatic și scary, e faptul că eu nu-l mai pot cuprinde.
Sunt ani în care nici nu mai reușesc să trec, măcar, să văd toate locurile sau cinematografele în care sunt filme la TIFF. Sunt ani în care interacționez cu unii colegi, dar nu știu ei ce fac, sau văd fețe noi și nu știu la ce departament lucrează sau care e povestea lor, de unde vin, ce fac ei în restul anului.
Cred că, față de tot empiricul, primitivismul și liniarul mod de a face TIFF în anii 2000, am sărit acum în softuri de festival, care fac o grămadă de lucruri, în lucrat doar online, în meeting-uri pe Zoom. Cred că e un câștig, sigur, tehnologia te ajută să te miști mult mai rapid. În același timp, însă, parcă îmi lipsește latura asta de interacțiune umană, cel puțin în echipă, serile petrecute la un pahar de vin sau de prosecco, atunci când se termină programul festivalului – evident, pe hârtie, nu în soft.
Deci câștigi pe o parte, pierzi pe alta.

Cu ce te-a schimbat pe tine această experiență, de a fi președintele festivalului TIFF?

Pe mine nu m-a schimbat. Cumva eu am realizat că rolul meu nici nu ar trebui să se cheme așa. Eu sunt, de fapt, un fel de Dr. Fix al festivalului, un fel de Mafalda a tuturor crizelor și problemelor care se pot întâmpla. Încerc să intuiesc, cu un pas înaintea altora, posibile disfuncționalități. Probabil datorită experienței și vârstei, mapez cel mai bine festivalul și realizez că e un animal care a crescut destul de mult.
Încerc să fac cumva să nu dispară spiritul ăsta mișto din festival, să îl cultivăm an de an, să bucurăm publicul, să se simtă prins în festival și să vină, să fie provocat de ceea ce, Chirilov, cu mine și cu toți colegii, propunem în program. E un fel de job de bucătar, dacă vrei. Să propui gusturi noi, să lansezi trenduri, să îți vină ideea să faci lucruri care poate nu se fac sau să amesteci ingrediente paradoxale care poate nu se potrivesc din prima unul cu altul. Cam ăsta-i jobul.

Cum ți se pare că a crescut comunitatea din Cluj împreună cu TIFF? Cum a schimbat TIFF comunitatea din Cluj?

Comunitatea cred că așteaptă TIFF. Asta e cel mai important. E o așteptare și o bucurie atunci când începe festivalul. E foarte flatant să vezi că oamenii, și nu doar cei din Cluj, ci și mulți din afara Clujului, vin special pe timpul festivalului aici. Cred că e o comunitate care s-a schimbat foarte mult. Clujul de azi nu mai e cel de acum 21 de ani, când am început noi. Cred că în momentul de față e mult mai eclectic, e mult mai internațional, e mult mai trendy. Iată, Clujul oferă foarte multe de-a lungul unui an. Dar mă bucur că an de an suntem primii care dăm startul sezonului festivalier și după TIFF încep să curgă multe alte evenimente care umplu agenda verii.

Ultima întrebare este, de fapt, un exercițiu de imaginație.
Ești un tânăr și vrei să faci voluntariat la TIFF. La ce departament ți-ar plăcea să intri?

Uite, la asta nu m-am gândit niciodată! Cred că mi-ar fi plăcut să lucrez la Protocol sau la Guest, pentru că acolo intri în legătură cu mulți invitați străini și români. E networking non stop și probabil că acolo m-aș fi simțit ca peștele în apă.
La cum văd eu că se întâmplă lucrul cu voluntarii acum, însă, cred că experiența reală e să schimbi an de an departamentul. Cred că asta cumva te împlinește și îți dă cea mai bună perspectivă asupra festivalului.


Acest material a fost realizat cu sprijinul IQOS.

IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.