Marketing

Tudor Chirilă, în deschiderea Mastering the Music Business 2018

13 nov. 2017 3 min

Tudor Chirilă, în deschiderea Mastering the Music Business 2018

Reading Time: 3 minute

Cea de-a treia ediției a conferinței Mastering the Music Business va avea loc în perioada 20-22 martie 2018,  în Sala Aula din incinta Ministerului Culturii (București, Bd. Unirii, nr. 22).

Discursul de deschidere a conferinței va fi susținut de Tudor Chirilă, solistul trupei Vama, producător, compozitor și actor.

Tudor Chirila 1000

”Cred că a venit  momentul în care artistul trebuie să fie conștient că activează într-o lume care se schimbă de la o lună la alta și trebuie să știe ce contract semnează, cum să se promoveze, când să semneze cu o casă de discuri, când să devină independent și așa mai departe. Toate acestea vor fi dezăbute în cadrul conferinței cu speakeri internaționali și locali care s-au aliniat dinamicii industriei muzicale. Așă că vă îndemn să vă luați bilet și să fiți acolo!” – Tudor Chirilă, Keynote Speaker, MMB 2018.

Vor exista și serile de showcase-uri, ale unor trupe românești și internaționale aflate la început de drum sau care doresc să-și prezinte noile show-uri live în fața unui auditoriu format din profesioniști ai industiei muzicale și nu numai.

Taxa de acces la conferință, în regim presale, este de 35 euro pană la finalul anului și include participarea la conferință în zilele de 20 și 21 martie, acces la showcase-urile din serile de 20 si 21 martie, dar și coffee break și lunch break.

Biletele se pot achiziționa de aici:  

Biletele în regim presale nu includ participarea la ziua de workshop-uri. Biletele pentru ziua de workshop-uri vor fi puse în vânzare în luna ianuarie 2018 odată cu programul complet al acestora.

”În 2017, la a doua ediție, aproape am dublat numărul de participanți față de primul an, iar ecourile din piață sunt în continuare foarte bune. Am găsit o deschidere extraordinară din partea tuturor celor care au urcat pe scena conferinței la ambele ediții, ceea ce ne-a motivat să identificăm și să aducem în programul viitor și mai mulți profesioniști din România și nu numai”, a declarat Anca Lupeș (fondator, Mastering the Music Business).

Mastering the Music Business este prima conferință organizată în România pe teme de industrie muzicală, dedicată în special artiștilor independenți, dar și celorlalți profesioniști ai industriei muzicale – manageri, agenți de booking, agenți de PR, tour manageri, avocați, promoteri, reprezentanți ai label-urilor majore și independente. 

Ediția din 2018 va continua să aducă participanților numeroase oportunități de relaționare cu profesioniștii din industria muzicală și din industriile adiacente, care vor veni cu prezentări de idei și tehnologii noi, dar și cu povești de succes, în primele două zile ale conferinței. Nu vor fi ocolite nici aspectele practice ce vor constitui teme ale workshop-urilor desfășurate în a treia zi de conferință, care le este dedicată în exclusivitate.

Din subiectele ediției de anul viitor nu vor lipsi temele legate de distribuția online și streaming, dezbateri pe tema managementului artistic, întâlniri cu reprezentanți ai principalelor societăți de gestiune colectivă, povești de succes ale artiștilor din toate generațiile.

Cu ocazia Conferintei Mastering the Music Business, INCFC va lansa participanților invitația de a contribui cu informații în cadrul unui proiect pilot de cercetare ce își propune dezvoltarea unor indicatori statistici și a unor măsurători periodice dedicate industriei muzicale.

În edițiile trecute, au fost prezenți zeci de speakeri români și internaționali care au susținut studii de caz, prezentări, dezbateri și workshop-uri. Intre speakeri s-au numărat artiști precum: Smiley, Damian Drăghici, Nicu Alifantis, Tataee (BUG Mafia), Cornel Ilie (Vunk), Dan Byron, alături de reprezentanți ale unora dintre cele mai puternice platforme online, la nivel global – Thorsted Freese (Believe Digital), Lucas Iliev (Music Gateway), Sam Taylor (TuneCore), Chris Cooke (CMU Insights).  

Conferința este organizată de Star Management și Asociația Star Education, în parteneriat cu Overground Music și Agenția de Vise. Coorganizator din 2017 este și Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), reprezentat de Carmen Croitoru (Director General) și Anda Becut (Director de Cercetare).

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală este singurul institut național care are ca obiective studierea, cercetarea și furnizarea de date statistice pentru domeniul culturii, precum și formarea continuă a celor care aleg o carieră în sectorul ocupațional cultură. Printre beneficiarii studiilor realizate de INCFC s-au numărat: Organizația Mondială a Drepturilor de Autor și Comisia Europeană – Education, Audiovisual & Culture Executive Agency.

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: