Tronsonul 4 din Drumul Expres Craiova-Pitești are acum un proiectant și constructor
Reading Time: 2 minuteDrumul Expres Craiova-Pitești va fi proiectat și construit de asocierea dintre Egis – Search Corporation. Contractul este în valoare de 3.8 milioane de euro și a fost semnat de CNAIR.
„În data de 18 aprilie 2022, Egis, companie de consultanţă, inginerie şi operare care activează în infrastructura rutieră, feroviară şi de apă, în parteneriat cu firma de planificare, proiectare, consultanţă şi management al infrastructurii, Search Corporation, semnează cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere un contract de 3,8 milioane de euro pentru supervizarea activităţilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor pentru tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Piteşti, serviciile incluzând şi perioada de garanţie a lucrărilor”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, construcţia întregului Drum Expres Craiova – Piteşti va duce la asigurarea unei legături rapide de transport rutier pentru traficul pe distanţe lungi şi local din regiunea judeţelor Dolj, Olt şi Argeş, prin reducerea timpilor de călătorie, creşterea condiţiilor de siguranţă a traficului şi eliminarea ambuteiajelor din zona Slatina, Balş şi Craiova.
Drumul Expres Craiova – Piteşti, Tronson 4, va fi proiectat şi construit între km 89+300 – km 121+115, în zona administrativ teritorială a judeţului Argeş, şi va străbate teritoriile administrative ale localităţilor: Lunca Corbului, Albota, Costeşti, Bratu, Şuşei şi Oarja.
Traseul va avea două benzi pe sens, cu o lăţime a platformei de 22 de metri, o lungime de 31,82 km, iar viteza de deplasare a autovehiculelor va fi 120 km/h. Drumul va fi conectat la începutul său cu DN65A şi, la finalul său, cu A1 Bucureşti – Piteşti.
Durata totală a contractului este de 160 de luni, supervizarea activităţilor de proiectare fiind pe o perioadă de un an, în timp ce activităţile de execuţie se întind pe doi ani. Perioada de garanţie a lucrărilor este de 10 ani şi 4 luni.
Egis este un jucător internaţional activ în sectoarele de consultanţă, inginerie în construcţii şi servicii de mobilitate, cu operaţiuni în 120 de ţări.
Prezentă în România din anul 1996, Egis oferă servicii de inginerie şi consultanţă pentru proiecte mari şi diverse în toată ţara în domenii-cheie de expertiză precum: drumuri şi autostrăzi, căi ferate, apă, tratarea deşeurilor, mediu şi energie, dezvoltare urbană, aviaţie, ingineria construcţiilor.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz