Trocul online, un business bun pe timp de criză
Reading Time: 2 minuteDouă antreprenoare din Irlanda și România au lansat Swaparoo, o aplicație de schimb online, unde utilizatorii pot schimba produse pe care nu le mai folosesc cu unele de care au nevoie.
Nu trebuie să fim experți în macroeconomie să ne dăm seama că trecem printr-o perioadă dificilă pentru mediul de business, în care fiecare dintre noi trebuie să fim atenți la economiile personale și să economisim mai mult, mai ales că nimeni nu știe ce ne rezervă următoarele două luni. Două antreprenoare, din Irlanda și România propun o soluție de economii pe timp de criză. Anca Minescu și Annette Conway au lansat platforma Swaparoo.ro, o platformă de schimb online, unde puteți pune produse pe care nu le mai folosiți pentru a le schimba cu altele de care aveți nevoie.
„Ideea acestui proiect a pornit de la o discuție cu Annette despre modul în care ne aglomerează casele și viețile unele obiecte pe care nu le mai folosim, în special atunci când în casă sunt și copii. Am realizat că un schimb este sănătos atât pentru buzunarele noastre, cât și pentru mediu deoarece este redus considerabil dioxidul de carbon atunci când sunt fabricate mai puține obiecte”, spune Anca Minescu, fondatoare Swaparoo.
Swaparooeste o platformă de schimb online unde puteți pune produse pe care nu le mai folosiți, precum jucării, pătuțul copilului, premergător, bicicletă, articole vestimentare, produse de fitness, cărți, dar nu numai. În schimbul lor primiți puncta (coins), iar cu punctele acumulate vă puteți alege alte produse de pe platformă.
Trocul este o metodă de schimb învechită, însă în zilele noastre are scopul de a combate risipa. Dacă optăm pentru schimbul de obiecte vom avem grijă de buzunarele noastre pentru că astfel nu mai cheltuim bani, dar și de mediu înconjurător pentru că atunci când producem mai puțin, poluăm mai puțin(emisia de dioxid de carbon este redusă considerabil odată cu fabricarea unui număr mai mic de obiecte).
,,Cei interesați pot accesa site-ul atât în limba română, cât și în limba engleză. Platforma urmează a fi implementată în viitor și în Comunitatea Europeana prin alte axe de finanțare disponibile la nivel European”, spune Annette Conway, fondatoare Swaparoo.ro.
Anca este din Curtea de Argeș, a studiat ingineria mediului și a lucrat în domeniul protecției mediului și sustenabilității, în domeniul academic și industrial privat, iar Annette profesează de peste 20 ani în inginerie chimică în companii multinaționale cu experiență relevantă în recuperarea solvenților din indistria chimică și realizarea de economii de ordinul milioanelor de euro pentru companii precum Pfizer.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz