Digital

Trenduri Digitale Octombrie 2023: Social Media, streaming și evoluții în consumul online al românilor

Reading Time: 8 minute

Conform studiului Romanians New Media Adoption, realizat de echipa Data Intelligence a agenției de media Spark Foundry, membră a Publicis Groupe România, se poate observa o creștere a nevoii de informare, conectare și relaxare, în timp ce interesul pentru online gambling este în scădere.

Facebook înregistrează o evoluție constantă în timp ce Instagram are o mică scădere, ajungând la același nivel că în Septembrie 2021. Tik Tok este singură platforma care își continuă trendul crescător, apropiindu-se tot mai mult de locul 2.

Cele mai memorabile campanii cu influenceri pe Tik Tok au fost în domeniul beauty, music și lifestyle/entertaiment.

Studiul face parte din Focus On: New Media Usage, o serie de rapoarte care urmăresc evoluția comportamentelor de consum media, bazate pe studii cantitative.

 „Din studiul nostru recent, am observat că 68% din utilizatorii de internet urbani preferă imagini și videoclipuri pe rețelele sociale, iar Facebook rămâne platforma dominantă, folosită de 91%. De asemenea, TikTok a cunoscut o creștere remarcabilă, ajungând la o popularitate de 47%. Este fascinant să vedem cum 87% dintre utilizatori posedă cel puțin un Smart TV, iar 34% dintre aceștia urmăresc exclusiv conținut online. Aceste date subliniază schimbarea rapidă a comportamentului digital și necesitatea adaptării continue a strategiilor noastre de marketing”, a declarat Mădălina Bâdea – Head of Data Insights, Spark Foundry.

Evoluția activităților în mediul digital

O creștere semnificativă în activități precum căutarea de informații, conectarea și relaxarea online, cu o scădere în jocurile de noroc online. De asemenea, se poate observa o utilizare evidentă a internetului pentru plăți online (48%) și cumpărături (41%).

Principalele motive pentru utilizarea Social Media

Social Media este folosită mult pentru conectare și relaxare: 61% utilizează rețelele sociale pentru a rămâne conectați cu prietenii, iar 57% pentru relaxare. Observăm și un angajament față de branduri pe Social Media: 28% folosesc rețelele sociale pentru a ține pasul cu brandurile lor preferate.

Persoanele cu vârsta de 45+ ani utilizează rețelele sociale în principal pentru a rămâne conectate cu prietenii, pentru a afla știri despre familia, prietenii sau colegii lor, sau chiar pentru a face noi prieteni/cunoștințe. În schimb, cei cu vârsta peste 55 de ani folosesc rețelele sociale pentru a-și umple timpul liber/ a se relaxa, pentru a se înscrie în diferite comunități, pentru a urmări celebrități/influenceri și pentru a susține cauze sociale.

Cei cu vârsta cuprinsă între 35-55 de ani doresc într-o măsură mai mare să fie la curent cu activitatea brandurilor lor preferate, în timp ce cei mai tineri, cu vârsta între 18-24 de ani, folosesc rețelele sociale într-o măsură mai mare pentru diversitatea de conținut, pentru a afla despre noile tendințe și pentru a posta imagini și videoclipuri.

Platformele de Social Media

Noul studiu arată că principalele platforme de social media utilizate de români rămân în continuare Facebook, Instagram și TikTok: Facebook (91%), Instagram (59%) și TikTok (47%).

Facebook rămâne platforma cea mai utilizată, în special printre persoanele cu vârsta de 25+ ani. Cei cu vârsta între 18-34 ani sunt atrași în mare parte de platforme precum Instagram și TikTok, în timp ce Tumblr este preferat de cei cu vârsta între 35-44 ani. LinkedIn și Pinterest sunt preferate în principal de cei cu vârsta peste 55 de ani. Snapchat, Twitter, Tinder, Reddit și BeReal sunt preferate în cea mai mare parte de Generația Z (18-24 de ani).

Conținutul preferat de români

Imaginile și videoclipurile rămân tipurile preferate de conținut în social media, urmate la distanță de articole. În timp ce imaginile și gif-urile au înregistrat o evoluție negativă față de valul anterior, poveștile de pe Instagram și conținutul audio au înregistrat o evoluție pozitivă

Imaginile și textele sunt populare, în special pentru cei de 45+ ani, în timp ce videoclipurile, articolele și conținutul audio sunt preferate de cei de peste 55 de ani. Poveștile de pe Instagram sunt cele mai apreciate de cei cu vârsta 18-34 ani, iar postările pe paginile brandurilor preferate sunt mai căutate de cei cu vârsta 25-34 ani. Cei de 18-24 ani preferă gif-urile, iar cei de 45-55 ani împreună cu cei mai tineri, preferă conținutul în imagini/videoclipuri la 360 de grade.

Activitățile de pe Instagram

Instagram rămâne popular pentru urmărirea postărilor prietenilor și cunoștințelor (69%), fără fluctuații semnificative față de valul anterior. Creșteri semnificative s-au înregistrat în activități precum vizionarea reclamelor sponsorizate ale brandurilor preferate (26%), alăturarea la diverse comunități online și participarea la transmisiunile live ale personalităților/ influencerilor pe care îi admiră, în timp ce scăderi semnificative au fost înregistrate în activități precum transmiterea de videoclipuri și derularea de Stories.

Tinerii între 18 și 34 de ani postează povești pe Instagram și reacționează la sondaje/întrebări în Stories, în timp ce cei de 25-34 de ani postează fotografii și folosesc filtre. Urmărirea influencerilor este populară în rândul celor de 18-24 de ani și a celor de peste 55 de ani.

TikTok și campaniile cu influenceri

Se observă o creștere ușoară a gradului de conștientizare a campaniilor cu influenceri față de valul anterior, dar situându-se la nivelul obținut în aceeași perioadă a anului precedent. Cele mai remarcabile campanii cu influenceri au fost legate de frumusețe și modă, muzică și stil de viață/divertisment, cu cea mai mare creștere înregistrată în domeniile stil de viață/divertisment și frumusețe & modă.

Metaverse

Conștientizarea conceptului de Metaverse a înregistrat o scădere față de valul anterior, dar rămâne peste nivelurile din 2022. 56% dintre utilizatorii urbani de internet au auzit de „Metaverse”, iar 59% dintre aceștia ar fi interesați să exploreze experiențe virtuale în Metaverse. Interesul se distribuie astfel: 51% pentru concerte muzicale, 50% pentru socializare, 47% pentru educație sau cumpărături virtuale, iar 43% pentru experiențe de gaming în Metaverse.

Platformele de conținut audio și ecosistemul podcast-urilor

Din studiu putem observa o notorietate stabilă a platformelor de social media cu conținut exclusiv audio față de valul anterior. Utilizatorii apreciază noutatea și autenticitatea în relaționare și conectare.

Frecvența de vizionare/ascultare a podcasturilor este săptămânală pentru aproximativ 43% dintre respondenți, în scădere față de valurile anterioare, în timp ce a crescut numărul celor care urmăresc/ascultă lunar sau mai rar. 16% dintre aceștia urmăresc/ascultă podcasturi zilnic, într-o evoluție constantă față de valul anterior. În special, preferă să urmărească interviuri, comedie, conținut despre stil de viață/sănătate și divertisment/celebrități.

Evoluția platformelor și conținutului de live streaming

Muzică rămâne vedeta live streaming-ului, cu o creștere notabilă față de valul anterior, urmată de divertisment. Concertele și gaming-ul au înregistrat scăderi semnificative. Platformele preferate sunt YouTube și Facebook, cu o evoluție pozitivă. Se remarcă o scădere la cei care urmăresc live streaming pe Zoom, Twitch sau direct pe pagină organizatorului.

E-commerce prin social media

8 din 10 utilizaatori urbani cred că funcția de etichetare în social media e utilă pentru că îi duce direct la magazin. Tot mai mulți fac cumpărături pe pagini precum Facebook Marketplace și Facebook Shops.

Gaming

Toate activitățile de gaming au avut o evoluție pozitivă sau stabilă, iar cel mai mare avans s-a înregistrat în rândul celor care joacă pe rețele sociale. Jocurile video gratuite rămân cele mai populare, mai ales pe smartphone. Tinerii între 18 și 24 de ani preferă să joace online cu prietenii sau să folosească servicii de abonament precum XBOX LIVE sau PlayStation Plus.

În mediul urban, jumătate dintre utilizatorii de internet au deja un joc preferat, iar pentru 4 din 10 recomandările prietenilor sunt importante. În ultima perioadă, a scăzut interesul pentru poveștile din cadrul jocurilor. Tinerii și cei mai în vârstă apreciază recomandările prietenilor și popularitatea jocurilor. Tinerii acordă o atenție deosebită graficii, poveștii și recomandărilor unor influenceri în gaming, în timp ce cei între 25 și 34 de ani apreciază posibilitatea de a personaliza jocul.

Comunitățile online

Utilizatorii urbani de internet se înscriu în comunitățile online, cu precădere pentru a stabili conexiuni și interacționa cu persoane care împărtășesc aceleași interese. Se observă o evoluție pozitivă în rândul celor care se alătură comunității unei mărci pentru a obține informațîi actualizate despre aceasta și în rândul celor care participă la concursuri sau evenimente postate în cadrul comunității.

Funcția de targetare locală și evenimentele din proximitate

În acest studiu, remarcăm o descreștere față de valul anterior în ceea ce privește procentul de utilizatori care folosesc funcțiile aplicațiilor pentru a căuta evenimente în apropierea lor. În plus, observăm o creștere semnificativă înregistrată printre cei care utilizează funcția de localizare și o consideră utilă.

După utilizarea aplicațiilor de localizare, mulți caută mai multe informații despre evenimente, înregistrându-se o ușoară creștere comparativ cu faza anterioară. Deși în scădere față de anii precedenți, mulți consideră să participe la evenimente după utilizarea acestor aplicații. În acest val, evenimentele postate pe rețelele sociale de branduri atrag atenția în special persoanelor cu vârsta de 45+ ani. Cei mai dispuși să participe sunt cei cu vârsta între 18 și 24 de ani, iar cei mai receptivi la evenimentele din proximitate sunt cei cu vârsta între 35 și 44 de ani.

Românii și televizoarele Smart

87% dintre utilizatorii urbani de internet au cel puțin un Smart TV în gospodărie; 34% dintre aceștia urmăresc exclusiv conținut online, în timp ce aproximativ 15% preferă televizorul clasic.

Majoritatea utilizatorilor urbani de internet (62%) au vizionat reclame în timp ce se uitau la canale TV pe Smart TV, 48% au urmărit reclame în timp ce vizionau videoclipuri online, iar 45% au vizionat reclame în timp ce navigau prin meniul Smart TV pentru a deschide aplicații.

Cei cu vârsta de 45+ ani au observat într-o măsură mai mare reclame în timp ce se uitau la canalele TV pe Smart TV. Tinerii, cu vârsta între 18 și 24 de ani, au remarcat în special reclamele în timp ce vizionau videoclipuri online, iar cei cu vârsta între 25 și 34 de ani au văzut reclame în timp ce accesează meniul Smart TV.

41% dintre utilizatorii urbani de internet urmăresc conținut online pe Smart TV doar pe bază de abonament (ex: Netflix, HBO, Voyo), în timp ce 18% se uită exclusiv fără abonament (ex: YouTube). Cei care preferă abonamentul sunt, în mare parte, cu vârsta între 25 și 44 de ani, în timp ce cei care nu utilizează abonamentul sunt mai tineri, cu vârsta între 18 și 24 de ani.

Consumul media alături de familie

Majoritatea oamenilor încă urmăresc programele TV cu familia, considerând că această activitate îi apropie. Observăm o evoluție pozitivă pentru cei care au transformat vizionarea programelor TV sau a videoclipurilor online într-un obicei. O scădere este  înregistrată în preferințele celor care aleg știrile TV față de cele online și în timpul petrecut în fața televizorului în ultimele 12 luni.

Părinții tineri, între 25 și 44 de ani, urmăresc mai puțin conținut pentru copii decât în perioada pandemiei.

În privința informațiilor, cei cu vârsta între 35 și 55 de ani au mai multă încredere în știrile TV decât în mediul online, în timp ce cei între 25 și 34 de ani urmăresc mai puțin știrile locale decât în perioada pandemiei.

Video on Demand (VOD)

54% dintre utilizatorii urbani de internet au cel puțin un abonament pentru platforme de streaming video, majoritatea accesându-le de pe Smart TV-uri (76%). Netflix este cel mai popular, urmat îndeaproape de HBO Max și Disney+. Singurele platforme cu scădere față de faza anterioară sunt Netflix, SkyShowTime și Voyo.

Metodologia

Studiul a fost realizat de echipa Data Intelligence a agenției de media Spark Foundry, prin metodă CAWI (Computer Assisted Web Interviews), pe un eșantion de 810 persoane, de sex feminin și masculin, cu vârsta peste 18 ani, utilizatoare de internet, din mediul urban, în perioada 4-11 octombrie 2023.

Prezentarea completă a studiului poate fi solicitată la adresa de e-mail: contact@dataintelligence.ro

Romanita Oprea

Recent Posts

Filmele de festival în cinematografe în cadrul Mastercard Festival Selection

Între 14 și 17 noiembrie, Mastercard întinde covorul roșu la cinema Victoria din Cluj-Napoca pentru a oferi cinefililor oportunitatea de…

7 ore ago

Fundația Calea Victoriei și Opera Națională București pregătesc o nouă ediție a Concertului Extraordinar de Anul Nou

Fundația Calea Victoriei și Opera Națională București organizează duminică, 5 ianuarie, de la ora 19.00, Concertul Extraordinar de Anul Nou,…

8 ore ago

Miercuri începe festivalul de business al României, Zilele Biz 2024

De miercuri, în București începe evenimentul de business care de 23 de ani dă tonul în mediul de afaceri din…

9 ore ago

Studiu Kantar România: Ce buget au pregătit românii pentru Black Friday 2024?

Black Friday rămâne unul dintre cele mai populare evenimente în România. 93% dintre români sunt familiarizați cu acest eveniment de…

9 ore ago

Vodka premiată a starului Hollywood, Jason Momoa, adusă în România de MPR Group

MPR Group anunță lansarea exclusivă în România a Meili Vodka, o marcă de vodkă premium creată de celebrul actor Jason…

10 ore ago

Starcom România lansează studiul Sănătatea sub microscop: suplimente alimentare și stil de viață

În ultimii ani, România a cunoscut o creștere semnificativă a interesului față de un stil de viață sănătos, vizibilă atât…

10 ore ago