Stiri Business Companii Tech

Tremend lansează Pixel, un Hackathon de strategie de produs

8 sept. 2022 2 min

Tremend lansează Pixel, un Hackathon de strategie de produs

Reading Time: 2 minute

Tremend, una dintre cele mai dinamice companii de inginerie software din regiune, parte a Publicis Sapient, organizează prima competiție de strategie de produs din Europa de Est – hackathonul Pixel. Compania a anunțat că a dat start înregistrărilor la eveniment. Hackathonul Pixel va avea loc între 8-9 octombrie, la sediul Tremend din București.

Cursă contra-cronometru

Aflat la prima ediție, Pixel va reuni peste 60 de profesioniști atent selectați, cu experiență dovedită în domenii precum Business Analysis, User Experience, User Interface, Product Management sau Product Strategy. Grupați în echipe de câte 4, participanții se vor înscrie într-o cursă contra-cronometru de 24 de ore pentru a găsi soluții fiabile și inovatoare care să abordeze două obiective importante de dezvoltare durabilă formulate de Națiunile Unite: consum responsabil și energie accesibilă și verde.

„Pixel nu va fi un simplu exercițiu de formulare a unor idei, ci o încercare de a defini concepte care să rezolve probleme reale cu care se confruntă partenerii noștri, cu scopul de a implementa ideile câștigătoare în cel mai scurt timp posibil. Astfel, încercăm să creștem o comunitate de experți care se vor aduna an de an în căutarea celor mai bune soluții pentru o lume mai sustenabilă”, spune Vlad Chiratcu, UX Engineering Manager la Tremend.

Invitati si parteneri

Evenimentul din acest an este susținut de jucători de top din industriile lor, cu care Tremend a stabilit conexiuni puternice și de lungă durată: Mastercard, NEPI Rockcastle, Profi și Raiffeisen Bank. Companiile s-au alăturat evenimentului în calitate de Parteneri oficiali, prin propunerea de dileme extrase din viața reală, ce afectează societatea și comunitățile pe care le deservesc sau cu care lucrează, cu scopul de a fi abordate în cadrul competiției. Toți partenerii vor delega, de asemenea, un reprezentant care să se alăture membrilor juriului ce vor decide soluțiile câștigătoare ale hackatonului Pixel.

: „Pixel este un punct de plecare ce va aprinde curiozitatea, creativitatea și dorința experților de produs de a colabora pentru a rezolva dilemele prin tehnologie. Este o oportunitate de a îți exprima viziunea despre produsele centrate pe comunitate pe care visezi să le folosești”, a precizat Ana-Maria Ghenovici, Product Management Craft Lead la Tremend.

Obiectivele proiectului

Scopul hackathonului Pixel este de a construi o relație de colaborare mai puternică între echipele de Business Analysis, User Experience și Product Management, care să le permită să creeze incubatoare în miniatură prin care să formuleze viziuni de produs și prototipuri cu potențial de rezolvare a unora dintre cele mai mari probleme ale lumii. În același timp, își propune să sprijine profesioniștii în dezvoltarea abilităților profesionale și a gândirii strategice, prin învățare experiențială.

Prin hackathonul Pixel, Tremend creează totodată un mediu propice prin care încurajează gândirea inovatoare, sprijinind companiile în îmbunătățirea strategiei lor de CSR prin crearea de soluții mai eficiente și scalabile pentru construirea unui viitor mai bun, mai inteligent și sustenabil.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: