Biz Timișoara

Trei studii independente vor măsura succesul Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii

8 dec. 2023 2 min

Trei studii independente vor măsura succesul Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii

Reading Time: 2 minute

Ramona Laczko-David, coordonatoarea proiectului cultural național Timișoara 2023, a vorbit, joi, în cadrul unei conferințe de presă, despre impactul programului asupra comunităților și categoriilor de public, subliniind efectele acestuia asupra sectorului cultural la nivel local și național.

„Din perspectiva Centrului de Proiecte și a rolului său în implementarea acestui program, nu pot să spun decât că rolul acestuia a fost unul complex și acest lucru a decurs din mai multe roluri pe care le-a îndeplinit în această perioadă: a fost principala autoritate finanțatoare a programului, responsabil de coerența artistică și coordonarea strategică prin găzduirea echipei curatoriale, responsabil și de relația cu Comisia Europeană și coordonator al procesului de monitorizare și evaluare a impactului acestui program. Astfel, sunt în curs de achiziționare trei studii ale căror rezultate vor fi publicate anul viitor și anume: unul despre evoluția scenei culturale, un studiu dedicat implicării publicului și un studiu dedicat guvernanței programului cultural Timișoara 2023.(…)

Cel mai important, un lucru care nu s-a văzut atât de mult, a fost rolul Centrului în negocierile legislative care s-au purtat pentru a asigura un cadru legislativ cât mai solid pentru finanțarea proiectelor culturale în anii următori și, de asemenea, activitatea Centrului de Proiecte în managementul spațiilor de care au beneficiat operatorii culturali anul acesta”, a declarat Ramona Laczko-David, coordonatoarea proiectului cultural național Timișoara 2023.

„Pe plan local, programul a contribuit la o platformă care a încurajat artiștii locali și internaționali să-și împărtășească creațiile și să sublinieze aspecte culturale fundamentale, cum ar fi dreptul la identitate, la liberă exprimare și la solidaritate. Sunt criterii esențiale pentru care Timișoara a primit premiul Melina Mercouri anul acesta și, de asemenea, multe dintre proiecte au integrat teme sociale și s-au străduit să adapteze conținutul cultural pentru persoane cu abilități diferite de înțelegere și participare. Acesta a fost un criteriu important pentru noi în toate evenimentele cu rol reprezentativ pe care le-am organizat.

Eforturile Centrului de Proiecte au fost la fel de mari și în a extinde programul cultural, avand 13 linii de finanțare pe care le-a lansat anul acesta, ceea ce a făcut ca întregul ecosistem să aibă o creștere de 2.4 față de 2021, iar într-o statistică a rezultat că s-au format de două ori mai multe parteneriate comparativ cu cele de la începutul anului”, a mai punctat Ramona Laczko-David.

Array

Articole pe aceeași temă: