Trei lucruri pentru managerii și antreprenorii care vor să crească în 2020
Reading Time: 4 minuteDe multe ori simt că antreprenorii și managerii români sunt singuri, nu își caută parteneri, experți și angajați în afara zonei de confort. Nu își construiesc un “sat” propriu. Mai sunt excepții: fondatorii și executivii care își dezvoltă afacerile prin acțiuni consecvente, precum următoarele trei activități pe care sper să le vedem mai des în businessul local.
de Claudiu Vrînceanu
- Mindset-ul global
Ca manager sau antreprenor, poți să gândești și să acționezi global în mai multe feluri, iar un prim pas este să începi să cunoști culturi noi de business. Sfatul meu: inspirați-vă din proiectul Biz World prin care redacția Biz se mută pentru o săptămână într-o altă țară a lumii, cu impact asupra României dar și asupra economiei globale, ca să ia pulsul afacerilor și să vorbească la fața locului cu oamenii care contează despre business, branduri, societate, cultură. În egală măsură, un manager se poate conecta internațional chiar dacă lucrează într-o companie românească. Mentalitatea și expunerea la mediul de business global sunt tot mai importante.
Abia apoi, următorul pas este internaționalizarea propriu-zisă. În prezent, 50% dintre antreprenorii români își propun să-și lanseze afacerile pe care le conduc pe noi piețe geografice. Zona de extindere preferată este cea regională, Europa, urmată de piața americană.
Firmele de la noi lucrează la strategii să treacă granița în mod direct, iar economia României parcă începe să își propună să devină o forță regională. Partea bună este că și în 2020 întâlnesc tot mai multe firme românești care se extind pe piața internațională. Cred că pentru a propune proiecte private, politici publice și programe de susținere a firmelor românești peste hotare trebuie să-i înțelegem pe cei care fondează companii cu potențial de creștere globală.
- Creare de conținut în mod constant
Într-o perioadă cu tot mai multe știri de tip fake news și în care mii de conturi false de Facebook şi de Twitter împrăştie dezinformare, conținutul exclusiv creat de manageri și antreprenori devine tot mai relevant. Mă aștept ca 2020 să fie anul în care să vedem o dublare a cantității și calității conținutului creat de oamenii de business din România. Antreprenorii români trebuie să aibă o voce mai puternică și să contrabalanseze mesajele și conținutul creat de multinaționale. Managerii locali din companiile medii și mari pot să își expună public cunoștințele acumulate, viziunea de business și mai ales să educe viitorii clienți și colegi de echipă.
Dacă vrei să devii un autor sau creator de conținut și un scriitor mai bun, prin articole proprii, în presă de business sau prin newsletter-uri și podcast-uri, am trei recomandări pentru tine:
- Scrie cu claritate, NU pentru a-ți impresiona publicul
- Începe să iei notițe: procesul de scriere și de creare de conținut este mai ușor atunci când îți salvezi și notezi ideile.
- Concentrează-te pe elementele de bază: scurtează-ți propozițiile și scrie ca și cum ai vorbi cu un prieten.
3. Construcția unui Board of Advisors
În piețele care se schimbă rapid, cu competitivitate ridicată, multe companii își creează un Board of Advisors pentru a le oferi fondatorilor și celor care ocupă poziția de CEO sfaturi proaspete și întemeiate pe experiența anterioară. De ce să îți faci un Board? Din interacțiunile cu zeci de antreprenori am sumarizat următoarele motive:
- O dată la 1-2 luni, ieși din operational și vezi perspective noi (ieși din șanț).
- Aduci competențe în zone de care ai nevoie în viitor și care lipsesc în managementul actual.
- Oameni cu experiență care validează și deschid noi perspective.
- Aduci o structură și disciplină în deciziile companiei.
Cu alte cuvinte, faci mai repede și mai mult din ceea ce ți-ai propus.
Nu e neapărat nevoie să îți faci un Board. Este un proiect nou pentru tine ca antreprenor sau ca manager, pentru companie, care consumă resurse de timp, de energie și chiar de bani. Așadar, ar trebuie cumva ca acest proiect să genereze rezultate care, prin efectul asupra celorlalte proiecte din companie, să fie benefic.
Cum să îți faci un Board? Sunt mai multe căi. Dacă iei investiție în compania ta, automat, investitorii devin membri ai Board-ului.
De multe ori te sfătuiești cu oameni care au experiență de business mai mare. Conversațiile au loc pe subiecte la care antreprenorul știe că persoana respectivă se pricepe, iar ele apar atunci când antreprenorul le solicită pentru că e ceva care arde.
Din experiența de până acum am observat că sunt două tipologii de formare a unui Board. Abordarea tip fishing și abordarea tip pitching.
- Abordarea tip fishing: de obicei, antreprenorul se îndreaptă către oameni care sunt în cercul său imediat de cunoscuți și sfătuitori. A mai avut conversații cu ei despre compania sa și a apreciat sprijinul informal oferit. O situație particulară pe care am observat-o este că la antreprenorii care au avut relații formale de mentorat, de multe ori, mentorul este primul membru de unde încep construcția Board-ului.
- Abordarea tip pitching: în care alegi membrii dintr-o comunitate de adviseri. Și începi să construiești o relație, de la zero, cu ei. Aici beneficiezi de potrivire asistată și de un spectru de advisori mult mai larg față de rețeaua personală.
Știți vorba aceea: “It takes a village to grow a successful company”. Internaționalizarea, prin expunerea la clienți și specialiști, crearea de conținut, prin articole citite de viitorii tăi parteneri, și un Board of Advisors reprezintă acel “village”.
Claudiu Vrînceanu are experiență mixtă de 15 ani în business, media și administrație publică. Lucrează zi de zi cu firme antreprenoriale și multinaționale pe zona de PR, Public Affairs și investiții.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz