Companii

Tranzactii de peste un miliard de euro in 2014

26 ian. 2015 3 min

Tranzactii de peste un miliard de euro in 2014

Reading Time: 3 minute

Valoarea totala a fuziunilor si achizitiilor derulate in Romania pe parcursul anului trecut a fost de aproape 1,2 miliarde de euro, nivel similar celui din 2013, potrivit unei analize PwC.

Foto: Dreamstime

La nivel regional, Romania se situeaza pe locul trei in Europa Centrala si de Est, in privinta valorii pietei fuziunilor si achizitiilor, dupa  Polonia si Republica Ceha, tari care in mod traditional au piete mai mari de fuziuni si achizitii.

Cele mai dinamice sectoare din punctul de vedere al numarului de tranzactii derulate in 2014 au fost IT&C, sectorul financiar si cel de retail.

Valoarea medie a unei tranzactii a fost de 20 de milioane de euro, cele mai multe fiind tranzactii de dimensiuni mici si medii.

Atat valoarea pietei globale de fuziuni si achizitii, cat si cea europeana, au crescut in 2014, ajungand la nivele apropiate celui inregistrat in 2007, ce mai ridicat nivel din istorie pentru piata de fuziuni si achizitii.

Anda Rojanschi
Anda Rojanschi, D&B David si Baias

“In Romania procesul de negociere este destul de indelungat, spre deosebire de pietele mature (asa cum este cea din Statele Unite ale Americii) unde activitatea de fuziuni si achizitii este o forma de „curatare a pietei”, iar tranzactiile se incheie destul de rapid”, a declarat Anda Rojanschi, Partener, D&B David si Baias, liderul echipei de tranzactii.

“Ne asteptam la o crestere solida a activitatii de fuziuni si achizitii in Romania in 2015, stimulata de imbunatatirea perspectivelor de crestere economica si revenirea increderii investitorilor, luand in calcul si recenta decizie a Bancii Centrale Europene de a injecta lichiditate suplimentara pe piata financiara, ceea ce speram ca va duce si la o crestere a investitiilor straine in Romania”, a adaugat Anda Rojanschi.

Radu Stoicoviciu“In Romania, desi s-a resimtit un nou entuziasm pentru activitatea de fuziuni si achizitii, nu am revenit inca la nivelul de tranzactionare de dinaintea crizei financiare”, a explicat Radu Stoicoviciu, Liderul Departamentului de Consultanta in Afaceri si Management, PwC Romania.

 In privinta celor mai dinamice sectoare din punct de vedere al activitatii de fuziuni si achizitii, analiza PwC Romania subliniaza potentialul de tranzactii in domeniul IT&C, in zona serviciilor medicale si a serviciilor in general, in vreme ce sectorul financiar si-ar putea continua procesul de consolidare.

PwC este principala firma de consultanta de fuziuni si achizitii din Romania. In perioada 2007 – 2014 a aistat tranzactii cu o valoare totala de 1,2 miliarde de euro. Printre tranzactiile notabile pe care le-a asistat anul trecut se numara: vanzarea Millenium Bank Romania catre OTP Bank, vanzarea portofoliului de statii radio detinut de CME catre RCS&RDS, sau achizitionarea United Shipping Agency de catre grupul chinez Nidera.

D&B David si Baias este o societate de avocatura de pentru afaceri, corespondenta a PwC Romania, fiind integrata in reteaua societatilor de avocatura corespondente PwC care cuprinde mai mult de 2.000 de avocati in 75 de jurisdictii.

Firmele din reteaua PwC au prezenta in 157 de tari si peste 195.000 de specialisti dedicati oferirii de servicii de audit, consultanta fiscala si consultanta pentru afaceri.

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: