Polish Enterprise Fund VI, fondul de private equity administrat de Enterprise Investors, a vândut integral acțiunile Profi Rom Food, către Mid Europa Partners, contra sumei de 533 de milioane de euro.
Aceasta este cea mai mare tranzacție realizată vreodată de un fond de private equity în România și cea mai mare tranzacție în domeniul retailului din istoria țării.
Finalizarea tranzacției este condiţionată de obţinerea aprobărilor necesare de la autorităţi.
Profi este lanțul de retail modern cu cea mai mare mare acoperire geografică din România, cu o prezență importantă în aproape 250 de localități. În 2010, Enterprise Investors a achiziționat de la fondator 100% din acțiunile Profi pentru 66 milioane de euroo și a făcut o majorare de capital de 10 milioane de euroo un an mai târziu.
În ultimii doi ani, Profi a avut un ritm de creștere de 100 de magazine pe an, ajungând în prezent la aproape 500 de unități, față de 67 din momentul preluării. Compania se așteaptă la venituri de aproape 800 milioane de euroo în 2016, reprezentand o creștere medie anuală a veniturilor și a EBITDA de peste 30% în perioada 2010-2016.
Cele mai recente magazine Profi sunt cele inaugurate pe 23 noiembrie la Iași, Piatra Neamț, Buzău, Ghimpați și Tămășeni
Profi administrează două formate de magazine în zonele urbane, Standard și City, și recent a dezvoltat Loco, un format de succes pentru zonele rurale ale țării. Astfel, Profi este primul lanț de magazine din Romania care a creat un brand destinat exclusiv clienților de la țară și care țintește regiuni neacoperite încă de retailul modern. În prezent, Profi este unul dintre cei mai mari angajatori ai României, cu aproape 11.000 angajați.
Mid Euroopa Partners este una dintre cele mai mari firme independente de private equity care activează pe piețele în creștere din Euroopa Centrală și de Est. Cu prezență în Londra, Budapesta, Varșovia și Istanbul, Mid Euroopa Partners a strâns si administrează fonduri de aproximativ 4,3 miliarde de euro.
În această tranzacție, Enterprise Investors este asistat de Citi Group Global Markets Limited în calitate de consultant financiar, de RTPR Allen & Overy ca și consultant legal, în timp ce PwC și AT Kearney au realizat rapoartele de vendor due diligence pe partea financiara și de taxe, respectiv comercială.
Enterprise Investors este una dintre cele mai mari firme de private equity din Euroopa Centrală și de Est. Activă din 1990, firma a strâns opt fonduri cu un capital total care depășește 2 miliarde de euro. Aceste fonduri au investit 1,7 miliarde de euro în 137 de companii într-o gamă largă de sectoare, inclusiv 320 milioane de euro investite în 15 companii active în retail în Euroopa Centrală și de Est. Enterprise Investors a vândut 115 companii realizând încasări brute de 2,5 miliarde de euro. Firma are o prezență continuă în România din 2000 și a investit aproape 200 milioane de euroo in companii românești.
SeedBlink, platforma all-in-one de equity management și investiții, intră într-o nouă etapă a dezvoltării cu Andrei Dudoiu, până acum președinte…
Veniturile totale ale firmelor din România au crescut de 6,5 ori în ultimii 15 ani, de la 400 miliarde de…
LIFE IS HARD, prima companie românească de software listată la BVB, piața AeRo (simbol LIH), prezintă rezultatele financiare și operaționale…
Schneider Electric și Saint-Gobain, lider în construcții ușoare și sustenabile, și-au unit forțele pentru a implementa primul sistem de automatizare…
Cum arată azi construcțiile responsabile și cum vor arăta ele în viitor, Biz a căutat să afle de la Tamara…
Garanti BBVA și Fondul European de Investiții (FEI) au semnat un acord strategic, prin care oferă garanții de minim 30…