Transformarea Timișoarei prin cultură

Transformarea Timișoarei prin cultură

Biz a stat de vorbă cu Ada Hausvater, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, despre cum se transformă orașul cu ajutorul culturii și care sunt planurile teatrului pentru a îmbogăți și mai mult orașul și pe vizitatorii săi cu ajutorul artei.

Cum percepeți viața culturală în Timișoara în 2023, comparativ cu ultimii ani?

Viața culturală în Timișoara acestui an e într-o vibrație a așteptării, dornică să se reformeze. E interesant cum se simte starea aceasta de căutare și de așteptare, de repoziționare a oamenilor în viața socială a orașului, prin conceptul intuit sau confirmat de viața culturală. Când mă refer la viața culturală din Timișoara, mă gândesc atât la fenomenul de spectacol al profesioniștilor, la operatorii culturali, cât și la fenomenul spectacular al cetățenilor, al publicului, al orașului în sine; toți, în căutare de noi direcții. Este un început din ale cărui căutări vor apărea voci și perspective care își vor construi mai departe propriul drum.

Cum se prezintă Timișoara, până acum, față de  așteptările pe care le-ați avut față de debutul programului Capitală Europeană a Culturii?

Aș porni de la faptul că trăsătura esențială a acestui proiect european – Capitala Europeană a Culturii,  în Timișoara, și oriunde în Europa – este aceea că nu este un proiect aterizat de undeva. Capitala Europeană a Culturii este o creație alături a tuturor celor implicați – instituții, edili, public, oraș, ba mai mult decât atât, Capitala Europeană a Culturii este un proiect de țară: un oraș vorbește Europei pentru și în numele țării sale timp de un an. Principiile CEaC, așa cum le-au definit creatorii acestui proiect, Melina Mercouri și Jack Lang, presupun încredere, solidaritate și comunicare. Așadar, încrederea, girul pe care și l-au oferit unii altora arhitecții CEaC – Timișoara 2023 este ceea ce se vede în anul Capitalei Europene a Culturii și ceea ce definește această etapă, cu atât mai mult cu cât principiile pe care le aminteam sunt și vor continua să rămână esențiale pentru o societate deschisă, pozitivă, modernă.

Cum s-a pregătit Teatrul Național pentru Capitala Europeană a Culturii?

Teatrul Național a plecat de la premisa că Timișoara are a priori toate datele și amploarea necesară pentru a deveni o capitală europeană a culturii. De aceea, până să se pregătească pentru Capitala Europeană a Culturii, Teatrul Național a pregătit Capitala Europeană a Culturii.

În 2011, Teatrul Național a inițiat demersurile pentru intrarea orașului în cursa pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii, organizând la Sala 2 primele întâlniri dintre operatorii culturali, administrația locală și regională, instituții și organizații cu profil educațional, turistic, civic și social, mediul de afaceri, reprezentanți ai societății civile etc. și și-a asumat inclusiv demersurile privind constituirea legală a asociației care să aibă ca scop redactarea dosarului de candidatură și urmărirea obiectivelor pentru obținerea titlului de Capitală Europeană a Culturii. În continuare, pentru că Timișoara – Capitală Europeană a Culturii reprezenta o realitate pentru Teatrul Național, încă dinainte de câștigarea titlului, anunțată în septembrie 2016, noi am conceput programe coerente, dedicate CEaC, dintre care traseul Vocile orașului a fost inclus înprogramul oficial al anului cultural.

Așa s-au născut proiecte dedicate grupurilor vulnerabile – atelierul de dans Vocile orașului, în care mișcarea a devenit limbaj comun între actori și persoane cu deficiențe de auz (2019) sau atelierul Viitorul copiilor, care a avut ca subiect adolescenți cu deficiențe neuro-motorii severe (2022).

O a doua direcție a programelor Teatrului Național pentru CEaC vizează componenta de coeziune: așa a apărut Atelierul Identitate, care a început cu coagularea unei comunități în jurul unui instrument muzical tradițional – cavalul – și în jurul liderului grupului Subcarpați, în cadrul unor ateliere de caval (2018). Un an mai târziu, Atelierul Identitate s-a îndreptat spre dezvoltarea creativității, printr-o serie de ateliere pe tema fenomenului freestyle (2019).  În avanpremiera CEaC, în anul 2022, Atelierul Identitate a pus în operă proiectul Banat in Europe, plasând Naționalul timișorean în centrul regiunii transfrontaliere DKMT. Proiectul a fost concretizat printr-un atelier de dramaturgie la care au participat trei dramaturgi din România, Ungaria și Serbia și finalizat prin spectacolul aTMosfera, cu actori din teatrele naționale din Szeged (Ungaria), Vârșeț (Serbia) și Timișoara, spectacol care a fost prezentat acest an și în teatrele-partenere din Serbia și Ungaria. 

În sfârșit, componenta Open the words se adresează atât profesioniștilor, cât și publicului, proiectele vizând traducerea unui număr de texte din dramaturgia românească, precum și realizarea de supratitrări în limba engleză pentru spectacolele Teatrului Național.

Desigur, modalitatea prin care Teatrul Național își afirmă principiile este limbajul teatral, spectacolul. Așadar, Teatrul Național din Timișoara a adus pe scenă o serie de spectacole în contextul programului dedicat CEaC: performance-ul Vocile orașului (2019), spectacolul Pe unde umblă copilu’ ăsta? (2019), Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese (2020), Vocile orașului – Central Park (2021), aTMosfera (2022), Al treilea Reich de Romeo Castellucci, în cadrul proiectului Demo 2023 (2022) și Slow down! / Mai încet ! (2023)

FEST-FDR este festivalul de tradiție al Teatrului Național din Timișoara, un festival care urmărește de peste patru decenii evoluția spectacolului pe text de teatru românesc (modulul FDR), punându-l, în formula inițiată în 2011, în dialog cu direcțiile artei spectacolului european (modulul FEST). Edițiile succesive ale FEST-FDR au construit un orizont de așteptare pentru dimensiunea calitativă și pentru diversitatea spectacologică europeană. Pentru 2023, am imaginat o formulă extinsă pe durata întregului an, Anotimpurile FEST-FDR, în care să punem Timișoara pe harta destinațiilor culturale internaționale de primă mărime.

Care sunt principalele provocări în derularea proiectelor culturale ale insitituției pe care o conduceți?

Dacă e să mă refer doar la Anotimpurile FEST-FDR, cel mai proeminent dintre  programele Teatrului Național pentru CEaC, noi am configurat pentru 2023  încă din anii precedenți un proiect de mare anvergură, cu 15 spectacole internaționale și 18 spectacole în secțiunea dedicată dramaturgiei românești. În 2023, am adaptat acest proiect larg la dimensiunea bugetului și astfel am ales să punem în operă doar o parte din Anotimpurile FEST-FDR; facem tot posibilul să le continuăm în a doua parte a anului. Așadar, prima și cea mai mare provocare căreia a trebuit să îi facem față a fost riscul ca silueta proiectelor noastre pentru Capitală să fie afectată din rațiuni financiare.

Care a fost rolul Sălii 2 în programele Timișoara 2023?

Sala 2 a fost mereu un spațiu catalizator de energii și de inițiative. Așa cum spuneam, relația sa cu viitoarea Capitală Europeană a Culturii se întoarce în chiar momentul în care ideea Timișoarei Capitală Culturală – de altfel, enunțată pentru prima dată public la inaugurarea Sălii 2, în 25 ianuarie 2010, de primarul de la acea dată al orașului – începe să prindă contur.

Am pornit de la premisa că Sala 2, poziționată în mijlocul  Parcului Civic, reprezintă o „inimă” culturală, un loc în care poate provoca schimbarea, un loc unde oameni din toate categoriile de vârstă, sociale și de pe toate palierele de educație se pot întâlni și pot găsi formule de a comunica și de a evolua. Prin integrarea și finanțarea proiectului de extindere și refacere a Sălii 2 în OUG 42/2019 actualizată, Sala 2 se redefinește ca moștenire a Capitalei Culturale pentru generațiile următoare.

Ce au presupus schimburile culturale cu alte teatre și țări și cum credeți că vor continua ele după Timișoara 2023?

Cred că din acest punct de vedere, cel puțin în ce privește Teatrul Național, CEaC este un bun laborator și un bun moment de instalare a colaborării și a parteneriatelor. Naționalul din Timișoara a avut de-a lungul timpului numeroase interacțiuni teatrale internaționale.

În contextul despre care discutăm, Teatrul Național a avut o serie masivă de astfel de colaborări. Prezența lui John Malkovich pe scena Teatrului Național reprezintă, probabil, una dintre cele mai spectaculoase modificări de paradigmă în ceea ce privește relevanța României pe harta culturală internațională.

O colaborare internațională majoră atât pentru Teatrul Național, dar și pentru scena teatrală românească o reprezintă invitarea la Timișoara  a celebrului regizor lituanian Oskaras Koršunovas. Acesta, secondat de echipa sa de creație, a pus în scenă la Teatrul Național spectacolul Exod de Marius Ivaškevičius. Fac această remarcă, dat fiind că este pentru prima dată când acest celebru regizor montează în România. Nu în ultimul rând, Anotimpurile FEST-FDR au reprezentat colaborări cu artiști și companii de mare calibru din Europa și din lume: John Malkovich, Pippo Delbono, Romeo Castellucci, Alessandro Serra, celebrul teatru Schaubühne din Berlin sau faimoasa orchestră a Academiei din Viena, condusă de dirijorul Martin Haselböck.

În altă ordine de idei, la o scală central-europeană, proiectul Banat in Europe a deschis în cel mai concret mod o direcție de colaborare cu teatrele naționale din Szeged (Ungaria) și din Vârșeț (Serbia). Dau un exemplu de evoluție în colaborarea cu un teatru din altă țară. Dacă anul trecut am colaborat cu Schauspielhaus din Salzburg pentru atelierul Viitorul copiilor – teatrul austriac intrând în proiect cu un regizor, anul acesta colaborarea dintre cele două teatre a fost extinsă, incluzând și teatrul din Esch (Luxemburg), în spectacolul Union  Place de Elise Wilk, coproducția aducând împreună actori din cele trei teatre care joacă în germană, română și engleză. Spectacolul s-a jucat deja la Salzburg și la Timișoara, reprezentațiile de la Esch fiind programate în luna octombrie. 

Toate aceste inițiative construiesc un orizont de așteptare, în egală măsură pentru teatru, pentru public și pentru partenerii noștri de acum sau din viitor. Teatrul Național din Timișoara este membru al celei mai extinse rețele europene de teatre publice, European Theatre Covention, iar FEST-FDR este membru al European Festival Association. Așadar, toate aceste colaborări deschid direcții care se cer continuate. Este o șansă extraordinară și o realizare imensă pe care Teatrul Național din Timișoara le-a reușit în acest moment de cotitură pentru istoria culturală și teatrală a României. 

Care au fost investițiile de până acum în Sala 2 și care sunt planurile pentru dezvoltarea viitoare?

În ce privește Sala 2, cred că putem vorbi despre mai multe feluri de investiție. Este o investiție financiară, fără îndoială: în anul 2009, la un an după ce am obținut în folosință din partea Primăriei Timișoara fostul manej imperial, la vremea respectivă ajuns o sală de sport în ruină, Teatrul Național, finanțat de Ministerul Culturii, a construit sala de teatru pe care Timișoara o va adopta rapid – Sala 2: practic, păstrând nealterate zidurile fostului manej, am construit în interior o structură independentă, o sală modernă de teatru, un spațiu modular dotat pentru spectacolul de teatru contemporan. Sala 2 este utilizată intens, dar, în paralel, din punct de vedere al configurării sale, rămâne un proiect deschis.

Extinderea și modernizarea Sălii 2 reprezintă un obiectiv major pentru Teatrului Național. O.U.G. nr. 42/2019, inițiată în mandatul ministrului Culturii Daniel Breaz, include lucrările de extindere și modernizare ale Sălii 2, iar O.U.G. nr. 83/2022, adoptată în mandatul ministrului Lucian Romașcanu, specifică asigurarea finanțării din bugetul de stat. În momentul acestui răspuns, licitația este în desfășurare, adoptarea O.G. nr. 36/2023, inițiată în mandatul ministrului Culturii Raluca Turcan, asigurând timpul necesar pentru ca proiectul Sălii 2 a Teatrului Național să fie posibil cu respectarea legislației în vigoare și a tuturor normativelor.

Totodată, Sala 2 înseamnă și o investiție de conștiință în identitate. Sala 2 este prima clădire care, de la înființarea Teatrului Național, îi este destinată exclusiv. Apariția Sălii 2 în infrastructura culturală a avut ca efect aproape instantaneu constituirea unui public – inițial fidel acestui spațiu și, în scurt timp, fidel Teatrului Național și direcțiilor sale spectacologice – un public care, percepând Sala 2 ca spațiu al descoperirii, al inovației și, mai cu seamă, al libertății, a consolidat identitatea Teatrului Național pe aceste coordonate.

Din aceeași perspectivă identitară, momentul în care spațiul este înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acesteia în administrarea Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timișoara, de către Ministerul Culturii, în calitate de reprezentant al Statului român, prin HG 898/2016 (după ce, în 2014, Primăria Timișoara trecuse Sala 2 din domeniul public al municipiului în domeniul public al Statului Român prin HCL 512/2014) reprezintă un punct de răscruce care îi definește vectorul de direcție.

Sala va fi terminată până în 30 iunie 2024 și visul Teatrului Național, odată redeschisă Sala 2, este să devină un adevărat epicentru al Timișoarei moderne.

Ce fel de public ați remarcat că vine la spectacole? Este vreo diferență față de anii precedenți?

Da, este o diferență, într-adevăr. Spectacolele incluse în Anotimpurile FEST-FDR, dar și premiera spectacolului Exod au adus în sala de spectacol spectatori veniți din alte orașe, atrași de spectacolele propuse de Teatrul Național. De asemenea, supratitrarea în engleză începe să atragă înspre toate spectacolele noastre public nevorbitor de limbă română. Nu în ultimul rând, The Infernal Comedy și protagonistul său, John Malkovich, au însemnat o explozie de interes față de teatru al unui public de o factură diferită, interesat de eveniment, al unui public preponderent cinefil, dar și al unui public meloman, atras de celebritatea orchestrei Academiei din Viena și al solistelor Chen Reiss și Susanne Langbein – un interes intens, incendiar în unele momente.   

Cum credeți că va arăta viitorul teatrului în Timișoara – către ce gen de spectacole se vor îndrepta creatorii și publicul?

Este o direcție care se profilează din ce în ce mai clar, dar pe care Teatrul Național o urmează de circa 18 ani. Este un drum al analizei, care oferă spațiu tuturor genurilor de teatru, dar care pune fiecărui spectacol amprenta implicării sociale, a comunicării și a schimbării.

Care sunt planurile Teatrului Național din Timișoara pentru perioada următoare?

În ceea ce privește spectacolele din următoarea perioadă,  ne dorim să punem în scenă o serie de titluri noi, dintre care amintim Banchetul după Guy de Maupassant sau Săptămâna luminată de Mihail Săulescu și planificăm spectacolele din repertoriu pe care dorim să le prezentăm până la finalul anului. Toamna FEST-FDR aduce pe scena Naționalului timișorean un teatru care nu mai are nevoie de prezentare: Comedia Franceză, cu Tartuffe de Molière, în regia celebrului Ivo van Hove. Și nu în ultimul rând, așteptăm cu emoție întâlnirea cu publicul Festivalului Național de Teatru care a selecționat pentru această ediție spectacolul Exod; reprezentația este programată luni, 30 octombrie 2023, de la ora 19, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național din București.

Dincolo de aceste proiecte de spectacol, configurăm o nouă ediție a Concursului Național de Dramaturgie și, nu în ultimul rând, pregătim Conferința Internațională a European Theatre Convention – această importantă rețea teatrală europeană, care aduce la aceeași masă peste 80 de reprezentanți din 40 de teatre europene, din 25 de țări. Evenimentul va avea loc între 9 și 12 noiembrie 2023, făcând din Timișoara capitala europeană a teatrelor publice din Europa. În sfârșit, după cum precizam anterior, ne dorim foarte mult să terminăm Sala 2 până în 30 iunie 2024. Așa cum am susținut mereu, și așa cum însuși Guvernul Românei afirmă prin hotărârea de guvern și actualizările acesteia, Sala 2 reprezintă moștenirea Capitalei Europene a Culturii și am încredere că Timișoara și România își vor îmbogăți infrastructura culturală și identitară cu acest adevărat centru teatral internațional.