Training digital de conștientizare a securității cibernetice
Reading Time: 2 minuteKaspersky lansează un training digital de conștientizare a securității cibernetice, care oferă angajaților cursuri personalizate, un proiect dezvoltat împreună cu Area9 Lyceum și destinat companiilor.
Platforma Kaspersky (Adaptive Online Training) construiește o cale de învățare specifică pentru fiecare utilizator, ținând cont de cunoștințele pe care unii angajații le au deja și, totodată, de încrederea lor în noțiunile dobândite, de securitate cibernetică. Pentru a atinge această cale specifică, algoritmii inteligenți “biologici” ai Area9 Lyceum împletesc întrebările cu conținutul, evaluând atât cunoștințele subiectului, cât și siguranța cu care acesta răspunde.
Totodată, algoritmii optimizează calea de învățare, în așa fel încât angajatul să acumuleze informații noi și să piardă mai puțin timp cu noțiunile care îi sunt deja familiare. De aceea, este posibil ca unui angajat cu competențe mai avansate să îi ia mai puțin de 10 minute să își completeze lacunele, în timp ce aganajații mai puțin experimentați ar putea avea nevoie de o jumătate de oră pentru a completa întregul modul, ceea ce le oferă mai mult timp dedicat obiectivelor de învățare care sunt cele mai dificile pentru student.
Conținutul de învățare al platformei acoperă teme importante precum setarea de parole, securitatea prin e-mail, navigarea web, pe rețelele de socializare și prin mesagerie, securitate endpoint, dispozitive mobile și GDPR. Acest set de competenețe permite angajaților să lucreze cu resurse IT în siguranță, și cu riscuri minime de securitate cibernetică. Toate lecțiile și testele sunt bazate pe situații din viața reală și exemple de atacuri care s-au întâmplat în realitate.
Soluția bazată pe cloud este disponibilă în limbile engleză, germană, spaniolă, arabă, franceză, italiană
și rusă.
Înveți greu, uiți ușor
Cursurile de conștientizare a securității cibernetice sunt esențiale pentru pentru personalul unei companii, întrucât îi ajută pe angajați să-și consolideze niște noțiuni de bază, oferindu-le în același timp informațiile de care au nevoie pentru a lucra în siguranță. Cu toate acestea, multe organizații consideră că unele cursuri de formare nu generează neapărat efectul dorit. În timp ce 37% dintre companii au implementat deja cel puțin o formă de instruire în domeniul securității, doar 13% dintre organizațiile chestionate confirmă că nu au întâmpinat probleme de securitate IT cauzate de acțiunile angajaților lor.
Încă se mai fac greșeli, în mare parte pentru că oamenii tind să uite ce au învățat, dacă nu li se oferă posibilitatea de a-și consolida informația în mod corespunzător. De exemplu, a doua zi după o instruire de o oră, participanții uită 50-80% din informațiile care li s-au prezentat, iar când au trecut peste 30 de zile, nu își mai pot aminti decât 2-3% din întreaga discuție. Cu toate acestea, angajații consideră că prezentarea unor informații pe care le cunosc deja și chiar repetări multiple în acest sens, pot deveni plictisitoare sau chiar enervante.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz