TP-Link tinteste o cota de 65% din piata routerelor wireless
Reading Time: 2 minuteTP-Link lanseaza in Romania router-ul TP-Link Archer C2 si adaptorul USB Wi-Fi Dual Band TP-Link Archer T4U. Cele mai noi echipamente de retelistica din portofoliul TP-Link implementeaza noul standard 802.11ac, care asigura viteze wireless de trei ori mai rapide decat actuala tehnologie N. Odata cu aceasta lansare, TP-Link estimeaza vanzari totale de peste 1 milion de echipamente de retelistica pentru anul curent in Romania, Bulgaria si Balcani (Albania, Bosnia, Kosovo, Macedonia). De asemenea, compania vizeaza consolidarea pozitiei de lider in Romania, tintind o cota de piata de 65% pe acest segment.
„Ne propunem sa crestem vanzarile atat pe piata de dispozitive wireless, pe segmentul adaptoarelor Powerline, dar si pe cel al routerelor mobile. In acelasi timp, vom implementa strategia globala orientata pe extinderea portofoliului de produse, intrand pe piata de accesorii. Ne concetram in continuare pe cresterea nivelului de informare si educare a utilizatorilor, in special in cazul unor categorii de produse mai putin cunoscute, precum adaptoarele care transforma circuitele electrice existente intr-o retea de date de mare viteza”, a declarat Hermes Song, directorul general TP-Link in Romania.
In continuare routerele raman cele mai bine vandute produse, in special dispozitivele din gama Wireless N 300 Mbps. Astfel, se metine tendinta de migrare catre modele care asigura viteze de transfer de peste 300 Mbps, utilizatorii aratandu-se tot mai interesati sa adopte si produsele dual band.
Noul router TP-Link Archer C2 ofera flexibilitatea a doua retele dedicate. Aplicatiile simple, cum ar fi trimiterea e-mailurilor sau navigarea pe Internet, pot folosi frecventa de 2,4GHz in timp ce aplicatiile care necesita o latime de banda mai mare, cum ar fi jocurile online sau streamingul video HD, pot folosi frecventa de 5GHz. Mai mult, toate aceste aplicatii pot functiona simultan fara sa apara blocaje sau intarzieri.
TP-Link Archer T4U, este un adaptor USB Wireless cu frecvente simultane de 2,4GHz si 5GHz, care imbunatateste capacitatile wireless ale laptopurilor si computerelor. Bazat pe tehnologia USB 3.0 si oferind conexiuni wireless de 867Mbps in frecventa libera de 5GHz si 300Mbps in frecventa de 2.4GHz, Archer T4U este o alegerea buna pentru streaming HD fara intreruperi, jocuri online si alte aplicatii care necesita o latime mare de banda.
Noile dispozitive vor fi disponibile in oferta magazinelor de specialitate cu preturi recomandate de vanzare incepand de la 339 Lei pentru router-ul TP-Link Archer C2 si 199 Lei pentru adaptorul USB wireless TP-Link Archer T4U.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz