Topul destinațiilor exotice preferate de români în această vară: Africa ia fața Asiei
Reading Time: 2 minuteChiar dacă majoritatea turiștilor români (65%) care aleg destinații externe optează pentru sejururi clasice în perioada mai – octombrie (Turcia, Grecia, Bulgaria, Spania etc.), circa 35% dintre români aleg destinațiile exotice, potrivit unui studiu efectuat de DAL Travel.
Cifra este în creștere față de anii precedenți datorită condițiilor mai puțin restrictive comparativ cu destinațiile europene.
”La ora actuală, putem spune că Africa a devenit favorita numărul 1 a destinațiilor exotice, depășind continentul asiatic. Pe lângă faptul că Africa reprezintă un continent încă nedescoperit de către majoritatea românilor, multe țări din Extremul Orient, cu câteva excepții, impun încă multe restricții cauzate de pandemia covid-19.”
Daniela Nedelcu, director general DAL Travel
Topul destinațiilor exotice
Destinațiile exotice africane principale preferate de românia sunt Kenya, Tanzania și Zanzibar. Acestea sunt urmate de Africa de Sud, Egipt, Tunisia, Maroc, Namibia, Senegal, Gambia, Togo și Benin.
Pentru America de Sud și America Centrală, cele mai solicitate destinații sunt Peru, Chile (inclusiv Insula Paștelui) și Ecuador cu insulele Galapagos (care, deși situate în Oceanul Pacific, aparțin de Ecuador).
Pentru Asia, la ora actuală sunt solicitate circuite pentru țări din Asia Centrală, precum Uzbekistan.
Majoritatea turiștilor care aleg destinațiile exotice preferă circuite, în special circuite private cu maxim șapte participanți, dorința acestora fiind de a vizita cât mai multe vestigii culturale și istorice sau atracții naturale.
Există și o categorie de turiști care optează pentru sejururi de litoral, în special pentru Kenya – Mombasa, Tanzania – Zanzibar sau Mexic – Riviera Maya.
Cele mai căutate și inedite atracții și produse turistice pentru destinațiile exotice sunt, potrivit consultanților DAL Travel, Machu Picchu și Nazca (Peru), Insulele din Arhipelagul Galapagos, Piramidele din Sudan, Parcul Kruger din Africa de Sud sau safari în Kenya și Tanzania.
Cât costă un sejur în destinațiile exotice
Tarifele pentru destinațiile exotice variază între 1.500 și 4.000 de euro de persoană, în funcție de destinație, cu transport inclus, media fiind de 2.600 de euro de persoană.
Durata medie a unui circuit într-o destinație exotică este de 12 zile, iar a unui sejur, de 7-8 zile. Turiștii aleg destinațiile exotice și în funcție de cum sunt poziționate pe lista pandemică a momentului, un mare avantaj fiind acela că, la ora actuală, o mare parte dintre țările din Africa și din America de Sud și Centrală se află pe lista verde de mai mult timp.
Pentru destinații exotice sunt deja multe rezervări pentru lunile august și septembrie, iar turiștii au început deja să efectueze rezervări pentru perioada octombrie – decembrie. Unul dintre motivele pentru care se fac rezervări până la sfârșitul anului, este acela că destinațiile exotice sunt căutate de turiștii din întreaga lume, fiind recomandată efectuarea rezervărilor din timp, în pofida pandemiei.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz