Cele mai valoroase branduri din lume au înregistrat o creștere record a valorii lor conform clasamentului Kantar BrandZ Most Valuable Global Brands 2021. Valoarea lor cumulată a ajuns la 7.1 trilioane de dolari, echivalentă cu PIB-ul combinat al Franței și Germaniei.
„La Kantar urmărim performanța bursieră a celor mai puternice branduri din studiul BrandZ și am văzut că acestea își revin din situații de criză, așa cum a fost pandemia din 2020, de două ori mai repede decât alte branduri. Perspectiva analytics (modelări statistice avansate) oferită de echipele noastre globale arată că 70% din ceea ce face ca un brand să aibă sau nu succes depide de îndeplinirea a patru criterii fundamentale: asigurarea unei experiențe superioare pentru consumatori, cu consecvență și în toate punctele de contact cu marca, o gamă de produse și servicii bine concepute și funcționale, accesibilitatea și o bună expunere prin reclame excelente. Cu toate acestea, COVID -19 a accentuat și importanța a două aspecte valoroase pentru consumatori, și anume încrederea și fiabilitatea. Acele mărci ale căror valori evoluează, care proiectează o imagine de lideri în legătură cu aceste teme, demonstrează diferențiere și se remarcă mai ușor față de altele.”
Nathalie Burdet, CMO Kantar
Creșterea de 42% este de patru ori mai mare decât creșterea procentuală medie anuală înregistrată în studiu în ultimii 15 de ani.
Principalii factori ce au determinat această evoluție sunt, potrivit studiului, încrederea dată de disponibilitatea vaccinurilor, pachetele de stimulare economică ale guvernelor și îmbunătățirea perspectivelor pentru PIB-uri.
Creșterea generală a fost alimentată de 69 de branduri, a căror valoare s-a mărit cu cel puțin 5% față de 2020, dar și de 13 nou intrați în clasament, printre care Zoom, Nvidia și AMD și Spotify
Mărcile din SUA reprezintă 56 dintre cele 100 de mărci din clasament, Amazon și Apple fiind în frunte – fiecare în valoare acum de peste jumătate de trilion de dolari americani.
Amazon și-amenținut poziția de cel mai valoros brand din lume, crescând cu 64% și ajungând la aproape 684 miliarde de dolari (echivalentul PIB-ului Poloniei). Intrat pentru prima dată în clasamentul BrandZ în 2006, brandul Amazon a crescut cu aproape 268 miliarde de dolari în valoare anul acesta.
Primele 10 branduri au astăzi o valoare de 3,3 trilioane de dolari, comparativ cu 800 de miliarde de dolari în urmă cu zece ani.
Loc | Brand | Valoarea brandului în 2021 (mld. $) | Evoluție 2021 / 2020 |
1 | Amazon | 683,852 | 64% |
2 | Apple | 611,997 | 74% |
3 | Google | 457,998 | 42% |
4 | Microsoft | 410,271 | 26% |
5 | Tencent | 240,931 | 60% |
6 | Facebook | 226,744 | 54% |
7 | Alibaba | 196,912 | 29% |
8 | Visa | 191,285 | 2% |
9 | McDonald’s | 154,921 | 20% |
10 | MasterCard | 112,876 | 4% |
Tesla este marca cu cea mai rapidă creștere și a devenit cea mai valoroasă marcă de mașini, crescându-și valoarea cu 275% față de anul trecut, până la 42,6 miliarde de dolari.
Zoom este un brand care a intrat în clasament direct de poziția 52, fiind evaluat la 36,9 miliarde de dolari. A fost unul dintre cele mai mari fenomene din tehnologie în acest an, ușurința de utilizare și fiabilitatea sa dându-i câștig de cauză atât în rândul companiilor, cât și al clienților persoane fizice.
Cinci branduri și-au mărit valoarea de mai mult de două ori: Pinduoduo, Meituan, Moutai și TikTok din China și Tesla din SUA.
Tehnologia domină clasamentul Kantar BrandZ, șapte dintre primele zece branduri din vârful ierarhiei provenind din sectorul tehnologic. Tehnologia a permis și brandurilor non-tech să obțină o creștere semnificativă, de exemplu Gucci – care a folosit puterea TikTok în timpul pandemiei și Domino’s – care a folosit intens serviciile online de livrare.
Mărcile din SUA au crescut cel mai rapid în 2021, valoarea lor de brand având o creștere medie de 46% față de anul trecut, ceea ce face ca valoarea lor cumulată să reprezinte 74% din valoarea totală a Top 100, în ciuda faptului că PIB-ul SUA reprezintă doar 24% din valoarea PIB-ul mondial.
China și-a consolidat poziția superioară față de Europa. Brandurile chineze au crescut de la 11% din valoarea Top 100 în anul 2011 până la 14% astăzi. Spre deosebire de ele, mărcile europene reprezintă acum 8% din valoarea primelor 100 mărci din clasament, față de 20% cât reprezentau în 2011.
Întrucât consumatorii au petrecut mai mult timp acasă în timpul restricțiilor, mărcile din Topul primelor 10 branduri din sectoarele media și divertisment al Kantar BrandZ au înregistrat o creștere impresionantă, de 50%.
Sectorul media și divertisment a fost însă depășit de către cel al hainelor sport, categorie cu o creștere în valoare de 53%, generată de faptul că oamenii au redefinit granițele dintre hainele de muncă și cele pentru timpul liber. Mărcile au îmbrățișat fenomenul athleisure (haine potrivite atât pentru exerciții fizice, cât și pentru mers pe stradă), iar Adidas, Nike, Puma și Lululemon și-au asigurat toate creșteri de peste 50% în valoare. În acest timp, categoria de modă rapidă (haine accesibile, inspirate de marile case de modă) nu a crescut la fel de repede, în ciuda faptului că Uniqlo (+88%) și H&M (+47%) au înregistrat creșteri semnificative ale valorii lor de piață.
Tot mai multă lume a apelat la cumpărături online în timpul pandemiei, astfel că primii 20 de retaileri și-au crescut valoarea cumulată de brand cu 48%. Dincolo de succesul Amazon, mărcile chineze de comerț electronic au înregistrat o creștere puternică; Alibaba, locul 7 în clasamentul global, și-a consolidat poziția ca al doilea cel mai valoros brand de retail, iar Pinduoduo a fost retailerul cu cea mai rapidă creștere.
„2020-21 a fost un an record pentru creșterea valorii brandurilor, iar în ciuda faptului că multe branduri au avut un an dificil, studiul nostru a dovedit din nou că mărcile puternice generează dividende superioare pentru acționari, sunt mai rezistente și își revin mai rapid din perioadele complicate. Odată cu creșterea comerțului electronic global de la 12% la 15% din totalul vânzărilor în 2020, a fost la final un an pozitiv pentru brandurile implicate în acel lanț valoric – de la comercianții cu amănuntul până la curierii precum FedEx și UPS.”
Nathalie Burdet, CMO Kantar
Kantar BrandZ cuantifică contribuția mărcilor la performanța financiară a afacerii. Clasamentele anuale de evaluare a mărcilor globale și locale ale Kantar combină date financiare analizate riguros, cu o cercetare extinsă asupra capitalului de marcă (brand equity) din perspectiva consumatorilor.
Ilustrație: 168029467 © Daniil Peshkov | Dreamstime.com
A 14-a ediție de Black Friday la eMAG a stabilit noi recorduri, când peste 647.000 de clienți au comandat 3,2…
Cea de-a 14-a ediție de Black Friday la eMAG a depășit toate estimările. Până la ora 19:30, 566.000 de clienți…
Hidroconstrucția, cel mai mare antreprenor român în domeniul construcțiilor hidroenergetice, anunță că se indreaptă pe drumul spre redresare prin definirea…
PayU GPO România, unul din principalii procesatori de plăți online a organizat și anul acesta, de Black Friday, un eveniment…
După primele trei ore de la startul celui mai mare Black Friday de până acum din cei 14 ani de…
De la 1 octombrie 2024, Simona Fîrtat a revenit în România, pentru a prelua funcția de Corporate Affairs and Engagement…