Topuri & Studii Analize Digital Tech

Top Social Brands 2022: Cele mai puternice branduri în social media din România

15 iun. 2022 3 min

Top Social Brands 2022: Cele mai puternice branduri în social media din România

Reading Time: 3 minute

Ediția a 14-a a clasamentului celor mai active branduri în social media din România, Top Social Brands, aduce în prim-plan 50 de branduri de top care fac performanță în digital.

Top Social Brands 2022 este o analiză unică a peisajului social media din România, care scoate în evidență noile tendințe în domeniu, inovațiile realizate de brandurile cele mai active pe rețelele sociale, canalele cu cel mai mare impact și campaniile cele mai eficiente din peisajul digital românesc.

“De peste doi ani mare parte din viața noastră s-a mutat online, iar rețelele sociale au cunoscut o adevărată explozie. Dar cum poți să te faci remarcat într-un peisaj atât de aglomerat? Studiul Top Social Brands realizat de Biz identifică brandurile care reușesc să se impună în digital prin creativitate, inovație și strategie. Topul prezintă, ca în fiecare an, campionii social media din România.”

Gabriel Bârligă, redactor-șef Biz

Rețelele sociale au devenit esențiale în viața multora dintre noi, dar reprezintă și un instrument de business extrem de valoros pentru brandurile care reușesc să se impună în social media prin creativitate, inovație, tehnologie și strategie. Top Social Brands prezintă cele mai bune 50 de branduri în social media din România.

Top 10 Social Brands în România în 2022

Top 10 2022 TSB 1

Întreaga conferință Top Social Brands, alături de lansarea topului poate fi urmărită aici:

Top 50 Social Brands 2022

Top Social Brands 2022

Metodologie

Top Social Brands 2022 este rezultatul unei analize complexe a activităților desfășurate de brandurile active în social media, în intervalul 1 aprilie 2021 – 1 aprilie 2022.

În analizarea performanței brandurilor au fost luate în calcul:

  • Principalele modalități de prezență a brandurilor în social media: blog de companie / blog de brand; pagini de Facebook; cont de companie pe LinkedIn; cont YouTube; cont Instagram
  • Activitățile de promovare în social media: campanii pe bloguri; campanii cu videobloggeri; campanii cu instagammeri; campanii cu vedete pe blog / vlog, Instagram, Facebook; proiecte speciale online driven; campanii de endorsement
  • Inovația: prezență și / sau activități de marketing / proiecte speciale pe canale de social media care nu sunt mainstream (Snapchat, Tiktok, Reditt, Shazam, Spotify, Waze, Wetransfer, Foursquare, Flipboard, Social Media Chatbot)
  • Alte activități și inițiative relevante: inițiator / sponsor la evenimente dedicate industriei de digital; customer care dedicat în social media; proiecte speciale de tipul real time marketing; premii obținute pentru campanii cu componentă principală de digital.

Înscrierile pentru includerea în Top Social Brands au fost deschise timp de două luni pentru companiile și agențiile care au dorit să participe la acest studiu. Brandurile din clasamentul de anul trecut au fost incluse în mod automat în analiza din 2022. Nu au fost incluse în analiză branduri de media sau activități de autopromovare desfășurate de agențiile de comunicare.

Top Social Brands 2022 a rezultat în urma ponderarii rezultatelor înregistrate de branduri în două clasamente preliminare: topul ZeList (apariții și viewership*) – 30% și topul Biz pe baza chestionarelor completate de companii și a cercetării proprii asupra social media din România – 70%.

* Viewership-ul măsoară numărul de vizitatori potențiali care parcurg un anumit mesaj, estimat pe baza unui algoritm de calcul dezvoltat de ZeList.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: