Top Line România prezintă trendurile 2022 în frumusețe
Reading Time: 7 minuteTop Line, cea mai mare companie românească de distribuție a soluțiilor de business și a produselor profesionale de frumusețe, a împlinit 25 de ani de la debutul pe piața autohtonă, și a prezentat, cu această ocazie, în cadrul unui dublu eveniment dedicat specialiștilor din industrie și influencerilor cu care a colaborat de-a lungul timpului, vârfurile activității de peste două decenii, precum și tendințele internaționale ce urmează a fi lansate în 2022.
În 1996 Top Line a lansat industria de frumusețe profesională în România și a susținut business-urile locale, saloane și clinici de înfrumusețare, oferind nu doar mobilierul, aparatura de ultimă generație și produsele profesionale necesare, ci și întreg know-how-ul dezvoltării afacerii, facilitând specializarea stiliștilor și cosmeticienilor prin participarea la training-uri internaționale. Totul, pentru a susține și oferi un întreg ecosistem puternic, cu toate detaliile necesare implementării și dezvoltării unui business sănătos în industria de înfrumusețare.
Specialiștii din industria de frumusețe autohtonă, manageri ai clinicilor și saloanelor partenere Top Line, au salutat aniversarea a 25 de ani de activitate a companiei, participând la un seminar special, în cadrul căruia Diana Baicu, Directorul General Top Line, a prezentat realizările companiei în 2021, premiile internaționale primite, printre care două pentru succesul brandurilor Babor și Guinot în România, dar și trendurile 2022 în industria de înfrumusețare și planurile companiei pentru anul următor.
În cadrul seminarului ce s-a desfășurat pe durata întregii zile, au participat și celebrități, influenceri și reprezentanți Mass Media, cu care Top Line a colaborat de-a lungul anilor. Aceștia au aflat cu această ocazie ce impact au avut campaniile realizate împreună, inclusiv la nivel internațional, care vor fi tendințele în industria de frumusețe profesională anul viitor și ce lansări ale marilor branduri vor avea loc în 2022.
Printre vedetele și influencerii prezenți s-au numărat Cătălin Botezatu, Valentina Pelinel, Amalia Enache, Sonia Argint, Dana Săvuică, Albertina Ionescu, Nicoleta Nucă, Andreea Perju, Octavia Geamănu, Carmen Negoiță, Livia Graur, Larisa Lupoaea, Laura Mușuroaea, Ioana Dumitrache, Lavinia Gogu, Adina Necula, Ioana Vasile, Ioana Vișănescu.
“Pandemia de COVID-19 a genera schimbări în viața tuturor oamenilor, dar în business-urile din întreaga lume. Industria de frumusețe profesională nu a fost excepție, iar schimbările s-au văzut și la nivelul trendurilor internaționale și al comportamentului consumatorilor. În 2022, tendințele sunt la fel de surprinzătoare și urmează, în mod special, așteptările și dorințele noii generații de consumatori, adolescenții și tinerii nativi digital care se implică în protejarea planetei și pentru diversitate și inclusivitate,” a spus Diana Baicu, Directorul General Top Line.
Tendințele 2022 în industria de frumusețe sunt:
1. Experiențe de beauty personalizate. Pandemia a generat un nivel ridicat de anxietate, iar acest lucru a crescut cererea pentru produse destinate stării de bine (‘wellbeing and feel good’) și nevoii senzoriale. Consumatorii caută experiențe personalizate care ameliorează stresul sau, după caz, oferă energie. Generațiile tinere stimulează în mod activ creșterea brandurilor prezente pe Instagram, promovând în special rutinele personalizate de înfrumsețare, de tipul ‘do-it-yourself’, iar trendurile în nailcare și nail artistry sunt virale.
Spre exemplu, Babor SPA, are o abordare holistică de sănătate și frumusețe pentru trup, minte și emoție. Întreaga expertiză de beauty a brand-ului Babor este pusă în dezvoltarea unor formule care să mentina sănătatea și echilibrul pielii, cu implicații directe asupra frumuseții. Texturile produselor din gama Babor Spa, precum uleiul catifelat, spuma mătăsoasă sau gomajul cremos, sunt extrem de senzoriale, generând emoție și stare de bine.
2. Clean Beauty și Sustenabilitate. Trendul de Responsible beauty se va intensifica în 2022 și va continua să fie un motor principal pentru inovațiile pe termen lung în industrie. Aspectele legate de sănătatea mediului, a consumatorului și schimbările climatice sunt în topul intereselor publicului, iar multe branduri au înțeles acest lucru, creând, prin urmare, produse corespunzătoare. Consumatorii, de exemplu, se așteaptă ca brandurile să asigure acum “un nivel de sustenabilitate, începând de la ambalaj până la modul de obținere al ingredientelor”.
Academie Scientifique de Beaute Paris, spre exemplu, a reformulat gamele în skincare cu ingrediente naturale, obținute respectând economia circulară. Astfel, extractul din floare de cireș, folosit în produsele din gama Time Active, cu rol de prevenție împotriva instalării semnelor de avansare în vârstă, este obținut din bobocii aceluiași pom ale cărui fructe sunt folosite în industria alimentară. În plus, ingredientele brute se regăsesc la distanță mică de zona de producție Academie, din Franța, pentru a diminua emisiile de carbon. Totodată, brand-ul compensează toate emisiile de carbon prin acțiuni de CSR care vizează sănătatea planetei.
La rândul său, brandul Babor a dezvoltat toate produsele sale în direcția Clean Beauty. Gama HSR asociază ingrediente cu rol de corecție și prevenție a ridurilor, de origine exclusiv vegetală.
3. Se cumpără ce e în trend pe social media. Miliarde de oameni stau aproape zi de zi pe rețelele de socializare. Nu este de mirare că ce le apare pe ecran, recomandat de cei pe care îi urmăresc, se transformă într-o dorință de achiziție. Millennials și Generația Z dictează moda. Ce este în trend îi interesează în special pe cei din Generația Z. Brandurile de beauty au cea mai bună modalitate de a se conecta cu consumatorii tineri este să aiba canale social media atractive și pline de culoare.
Fiolele Babor – Doctor Babor Power Ampoules – sunt un exemplu în acest sens, fiind produsele aflate în trending pe social media, în topul căutărilor publicului tânăr, având ingrediente precum retinolul, vitamina C, peptide sau beta-glucanu, ce răspund interesului de beauty.
4. Simte-te bine cu tine însăți. În 2022 se va intensifica tendința ca cei care consumă produse de îngrijire a pielii să prefere ceea ce îi fac să se simtă bine și să comunice acest lucru followerilor lor. Personalizarea ritualurilor de îngrijire va continua să fie importantă, dar cu o semnificație diversificată, modelată de social media și de dezvoltarea comunităților de nișă. Domeniul wellness a intrat ferm în joc, cu poziționări răspândite, de tipul ‘arată bine, simte-te bine’; ‘toate tipurile de piele sunt unice și frumoase’.
5. Diversitatea și inclusivitatea. La fel cum Top Line comunică de mulți ani sub sintagma UNALIKE BEAUTY, consumatorii tineri au sporit vizibilitatea multor comunități nișate pe social media. Cu toții suntem unici și frumoși în stilul nostru. Acest lucru demonstrează ca identități precum vârsta, rasa, sexul și etnia se afla în prim-planul inovației și al implicării consumatorilor, cu toții apreciind diversitatea și promovând incluziunea. Foarte mulți dintre consumatorii din întreaga lume au fost influențați de modul în care un produs sau un serviciu a fost adaptat la personalitatea sau stilul lorde viață. În viitor ne putem aștepta să vedem mai multe produse personalizate pentru nevoile nesatisfăcute până acum ale diferitelor grupuri.
6. Auto-exprimarea. Promovarea incluziunii și susținerea diversității a făcut ca cei din generația tânără să fie mult mai vocali pe social media, să își susțină punctul de vedere și să fie apreciați pentru acest lucru. Asta înseamnă că și mesajele pe care le transmit sunt cât mai autentice, departe de norme. În acest mod se dezvoltă și nevoile lor, cererea pentru noi tipuri de produse de îngrijire, mereu adaptate cerințelor și contextului.
7. Îngrijirea scalpului. În 2021 s-a dezvoltat incredibil de mult zona de îngrijire a scalpului, iar în 2022 estimăm că principala atenție atunci când vorbim de haircare să fie îndreptată spre acest lucru. Un păr sănătos începe cu un scalp sănătos, astfel că brandurile, precum cel care a promovat cel mai mult acest lucru, Kevin.Murphy, se concentrează pe conceperea unor produse ce repară probleme precum exces de sebum sau scalp foarte uscat, ce generează probleme precum mătreața excesivă, căderea părului, scalp iritat.
8. Reducerea timpului de vopsire. Trăim într-un ritm din ce în ce mai rapid, totul se mișcă în jurul nostru cu viteza luminii și trendul este de a căuta servicii complexe (produse 2-în-1, 3-în-1 etc), într-un timp foarte scurt. Atunci când suntem la salon, de multe ori apelăm la diverse servicii în același timp, tocmai pentru a economisi timp. Reducerea timpului de vopsire este unul din cele mai importante trenduri în era vitezei, iar noi suntem deosebit de încântați că avem produsul care vopsește părul în doar 10 minute, noul Joico Lumishine! Acesta este cel mai rapid proces de colorare permanentă de la JOICO – gata în doar 10 minute – fără a compromite acoperirea părului alb, vitalitatea sau longevitatea culorii.
9. Pro-aging, nu antiaging. Pro-aging este o tendință care pune mare accent pe existența unui program de îngrijire a tenului cu rol preventiv. Prevenim, nu lăsăm să tratăm ulterior. Prevenim cu produse pre și probiotice de înfrumusețare, care încetinesc ritmul de îmbătrânire, păstrând în același timp naturalețea. Este o direcție care vizează asumarea micilor imperfecțiuni venite cu avansarea în vârstă și care aduce în atenție starea de sănătate, reziliența și strălucirea tenului, nu neapărat corecția semnelor de avansare în vârstă.
În această direcție se află Academie Time + – gama pro-age dedicată persoanelor cu vârstă 50+, care caută să ofere tenului un plus e rezistentă, de densitate, de energie și uniformizare a nuanței.
10. Tehnologia face echipă cu produsele de beauty. Tehnologiile medicale invazive, care depersonalizează și ne face să arătăm cu toții la fel sunt înlocuite de o colaborare strânsă între tehnologii de ultimă generație și produsele cosmetice complementare ce abordează țintit problemele de estetica. Este răspunsul segmentului de professional beauty la orientarea publicului către tehnologii medicale invazive, fără a depersonaliza.
O astfel de asociere între tehnologie și produse de top este Guinot Age Summum, ce oferă tenului o acțiune anti-age integrată: anti-rid, fermitate, regenerare celulară, depigmentare. Această abordare acționează asupra sistemului imunitar de apărare al pielii, prin protejarea celulelor Langerhans și repararea ADN-ului.
Top Line a împlinit 25 de ani de prezență pe piața de frumusețe profesională din România și a marchat anul acesta aniversarea printr-o serie de acțiuni și campanii speciale dedicate specialiștilor și publicului iubitor de consumator de produse de înfrumusețare.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz