Business Companii Tech

Top cele mai inovatoare companii din lume în 2020

22 iul. 2020 2 min

Top cele mai inovatoare companii din lume în 2020

Reading Time: 2 minute

Apple, Alphabet și Amazon ocupă primele trei poziții în clasamentul celor mai inovatoare 50 de companii din lume în 2020, potrivit studiului realizat de compania de consultanță Boston Consulting Group (BCG). Pozițiile următoare sunt ocupate de Microsoft și Samsung. Huawei, pe locul 6, înregistrează cea mai impresionantă creștere din clasament, în urcare cu 42 de locuri, urmată, pe locul 7 de o altă companie chineză, Alibaba, care a urcat în acest an 16 locuri în clasament.

Cele mai inovatoare companii din lume au devenit tot mai mari

Veniturile unei companii „mici” din lista BCG din 2020 a celor mai inovatoare 50 de companii sunt de 30 de miliarde de dolari, în creștere cu peste 170% de la 11 miliarde USD în primul nostru sondaj din 2005.

top cele mai inovatoare companii 2020

Peste 40% dintre companiile mari (cu un venit de peste 1 miliard de dolari) au depășit cele două obstacole majore: lipsa de disciplină în alocarea resurselor și dificultatea de a crea o simbioză între organizație și strategia de inovare.

chart inovatie

Dezvoltarea unui proces de inovare susținut nu este ușor de realizat

Din totalul celor 162 de companii menționate încă de la prima ediție a clasamentului, doar 8 companii au reușit să prindă fiecare ediție a topului. Acestea sunt Apple, Alphabet, Amazon, HP, IBM, Microsoft, Samsung și Toyota. Alte companii care inovează constant sunt BMW și Cisco, figurând în 13 ediții ale clasamentului. În total, doar 20 de companii au avut mai mult de 10 apariții în top, în timp ce 48 de companii au apărut o singură dată.

Cercetarea din acest an dezvăluie un tipar nou: un număr semnificativ de respondenți au numit companiile asociate în mod tradițional cu o industrie diferită ca fiind lideri inovatori ai acelei industrii, cum ar fi Amazon în asistența medicală sau Alibaba în serviciile financiare. Într-o lume în care fiecare industrie devine într-o anumită măsură o industrie de tehnologie, depășirea granițelor tradiționale ale unei industrii devine un aspect foarte important.

Primele 10 companii din top sunt domeniul tehnologiei, însă chiar și pentru companiile de până la locul 25, din alte domenii de activitate, tehnologia a jucat un rol esențial în procesul de inovație.

Topul celor mai inovatoare 50 de companii din lume, aflat la cea de-a 14-a ediție, este realizat în baza unui sondaj prin care sunt chestionați peste 2.500 de directori din industrii diferite, din întreaga lume, în perioada august – octombrie 2019.

Raportul integral BCG poate fi descărcat de aici.

Foto: David WatmoughDreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: