Consiliul European a adoptat o nouă lege care va obliga producătorii de telefoane mobile să comercializeze în Uniunea Europeană, începând cu anul 2027, produse ale căror baterii să poată fi înlocuite cu ușurință, de oricine, fără a fi nevoie de instrumente speciale sau expertiză.
Noile prevederi legale vor pune astfel capăt unei perioade îndelungate în care telefoanele mobile inteligente ieșeau din fabrică având baterii incorporate, etanșate, de cele mai multe ori lipite de spatele din sticlă al telefonului. Din acest motiv, cei mai mulți dintre deținătorii unor astfel de telefoane erau până acum nevoiți să cumpere telefoane noi, atunci când bateria își încheia ciclul de funcționare, uneori chiar mai devreme de doi ani, ori să apeleze la service-uri de specialitate care să le înlocuiască, procedeul fiind costisitor și nu întotdeauna posibil.
Pe lângă beneficiul practic și financiar adus consumatorilor, noile norme europene vor constribui și la construirea unui circuit sustenabil în industria de profil. Reprezentanții Asociației RESPO DEEE, explică de ce, din 2027, vom asista la o reducere considerabilă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, ce poluează mediul cu compuși chimici periculoși.
”De mai bine de un deceniu ne confruntăm cu problema smartphone-urilor cărora nu li se pot înlocui bateriile decât prin procedee complicate în service-uri specializate. Tocmai de aceea, cei mai mulți consumatori au fost până acum nevoiți să renunțe la telefoanele respective și să cumpere altele noi, odată ce bateria nu mai funcționa la capacitate optimă. Astfel, telefoanele vechi deveneau prea repede deșeuri de echipamente electrice și electronice. Nefiind predate spre reciclare, ele ajungeau, de cele mai multe ori, în gunoiul menajer și în mediul înconjurător, existând mari riscuri de poluare.”
Cristian Pocol, Președintele Asociației RESPO DEEE
Noile reglementări ale Uniunii Europene obligă producătorii să regândească arhitectura viitoarelor modele de telefoane mobile, astfel încât bateriile acestora să poată fi extrase și înlocuite cu ușurință de consumatori.
“Decizia va contribui inclusiv la protejarea mediului înconjurător. Vom putea folosi mai mulți ani telefonul mobil, schimbând doar bateria, vom reduce amprenta de carbon generată de fabricarea noilor telefoane, nu vom mai genera atât de multe deșeuri periculoase și, în plus, vom simplifica procesul de reciclare, întrucât telefoanele cu baterie detașabilă sunt mult mai ușor de dezmembrat, facilitând astfel reciclarea componentelor și reducerea extracției de noi componente chimice.”
Cristian Pocol, Președintele Asociației RESPO DEEE
Odată implementate noile reglementări ale Uniunii Europene, vom asista la o serie de îmbunătățiri în relația fiecărui consumator cu mediul înconjurător, dar și în ceea ce privește economia circulară.
1. Telefoanele vor avea o viață mai lungă. Atunci când performanța telefoanelor mobile scade, de cele mai multe ori de vină este bateria, nu componentele hardware. Dacă ar avea o baterie ușor de înlocuit, cei mai mulți consumatori ar insera una nouă și ar continua să folosească produsul, în loc să arunce întregul telefon, prelungind durata de viață a dispozitivului și reducând deșeurile electronice.
2. Scade cantitatea de deșeuri. Atunci când telefoanele cu baterii greu de înlocuit se strică, întregul dispozitiv ajunge adesea în gropile de gunoi sau în facilitățile de reciclare.
3. Se reduce impactul asupra mediului. Fabricarea unui nou smartphone necesită minerit, rafinare și prelucrarea materiilor prime, ceea ce consumă energie și resurse naturale. Prin prelungirea vieții unui telefon după înlocuirea bateriei, cererea de telefoane noi scade, ducând la economii de energie și resurse și o amprentă mai mică de carbon.
4. Reciclare simplificată. Telefoanele cu baterii înlocuibile sunt adesea mai ușor de dezmembrat și reciclat, deoarece bateria poate fi îndepărtată separat. Acest lucru facilitează reciclarea materialelor și reduce potențialul de substanțe periculoase care pot ajunge în mediul înconjurător și ulterior în organismul uman.
5. Încurajează obiceiul de a repara. Dispozitivele cu componente înlocuibile vor fi mult mai ușor de reparat. Odată ce vor putea fi dezmembrate mai ușor, și procesul de reparație va fi unul mai puțin costisitor. Se va răspândi obiceiul de a încerca să repari un produs înainte să decizi să îl arunci.
Conform statisticilor comunicate de Asociația RESPO DEEE, peste 23 de milioane de telefoane mobile uzate se află încă în sertarele românilor, acestea nefiind încă oferite spre reciclare. Din păcate, ele riscă să fie aruncate la gunoi sau în natură, compușii lor chimici poluând mediul, intrând în sol și în apă și ajungând în cele din urmă în organismul nostru. Multe dintre acestea au devenit deșeuri tocmai pentru că proprietarii au renunțat să le mai folosească odată ce bateria nu mai funcționa, fiind extrem de dificil a fi înlocuită.
”Telefoanele cu baterii care nu pot fi înlocuite cu ușurință sunt cele mai vizate a ajunge rapid astfel de deșeuri pentru că sunt înlocuite cu alte telefoane noi odată ce bateria nu mai funcționează la parametri normali. Un smartphone conține peste 70 de elemente în componență, în mare parte, din metal (45%), sticlă (32%), plastic (17%), metale prețioase, precum aur, argint, cupru sau cobalt, dar și substanțe toxice ce pot afecta grav sănătatea oamenilor dar pot contamina și solul, odată ce acestea ajung la gropile de gunoi.
Dacă le vom putea înlocui doar bateria, le vom folosi mai mult timp, nu vom mai fi nevoiți să cumpărăm noi modele. Astfel, și producția de noi telefoane va reduce presiunea asupra extracției de noi resurse. Dacă le vom oferi și spre reciclare, odată ce nu le mai folosim, se vor putea reutiliza componentele lor. Cu fiecare 10.000 de telefoane mobile reciclate evităm extragerea a 26 de tone de minereu de aur și 29 de tone de minereu de argint. Prin reducerea mineritului se scad emisiile de gaze de seră din atmosferă (CO2). Spre exemplu, pentru extragerea unui kilogram de aur din mine, se produc 23 de tone de CO2, 27 grame de mercur, 22 de grame de arsenic și 2000 de tone de deșeuri.”
Cristian Pocol, Președintele Asociației RESPO
Deșeurile de echipamente electrice și electronice, în cazul de față telefoanele mobile, nu trebuie aruncate la gunoi și nici nu trebuie păstrate în locuințe alături de alte produse, ci trebuie transportate personal la centre de reciclare dedicate/magazine de produse noi sau predate spre colectare companiilor care oferă acest serviciu.
Asociația RESPO DEEE pune la dispoziție gratuit recipiente (cutii sau containere de diverse dimensiuni), care pot fi comandate telefonic la 0 800 800 21 sau online pe www.respo.ro/solicitare-cutii-de-colectare/. Odată livrate, aceste recipiente vor putea fi umplute cu deșeurile de echipamente electrice și electronice pe care dorim să le oferim spre reciclare și transportate personal spre centre de recoltare ori se poate comanda telefonic preluarea gratuită a acestora de către companii autorizate.
JGV și Asociații este societatea de avocatură care și-a orientat activitatea spre arii de practică specifice, creând echipe mixte și…
Grupul de companii farmaceutice Direct Pharma Logistics, format din Direct Pharma Logistics, Pharmalink și Farmatop, estimează vânzări de 37 de…
Trendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, a vândut 1,64 milioane de articole în prima sa campanie…
Erste Private Banking România a fost desemnat cel mai bun serviciu de Private Banking din România, de către două dintre…
Bucătari talentați din 16 unități gastronomice renumite din România vor concura sâmbătă, 16 noiembrie, pentru un loc în finala prestigioasei…
Digi Communications NV, unul dintre liderii la nivel european în domeniul telecomunicațiilor, listat la Bursa de Valori București, raportează venituri…