Timo Obalek, noul Hotel Manager al Radisson Blu
Reading Time: 2 minuteTimo Obalek a fost numit în funcția de Hotel Manager al Radisson Blu, București și Park Inn by Radisson Hotel & Residence, începând cu 1 noiembrie 2021. Cu o experiență de peste 17 ani în industria de ospitalitate, Timo Obalek își propune să remodeleze modelul de business pentru a duce calitatea, operațiunile și satisfacția angajaților la următorul nivel.
Timo Obalek s-a alăturat echipei Radisson Blu Germania în 2014, în Berlin, unde a ocupat poziția de Front Office Manager. De atunci, a deținut diferite funcții atât pentru brand-ul Radisson Blu, cât și pentru Park Inn by Radisson. Printre orașele în care acesta și-a desfășurat activitatea se numără Berlin, Frankfurt și Düsseldorf, ocupând pe rând funcția de F&B Manager al Radisson Blu, apoi de General Manager al Radisson Blu, de unde a preluat acum rolul de Hotel Manager al Radisson Blu, București și Park Inn by Radisson Hotel & Residence.
„Industria ospitalității este despre oameni și despre a crea un mediu benefic pentru a livra servicii de înaltă calitate oaspeților. Mă bucur că sunt parte din echipa Radisson Blu, București și Park Inn by Radisson Hotel & Residence și cred că, împreună, vom reuși să ducem standardele ospitalității din România la un alt nivel. Cred în perspective pe termen lung la fel de mult cum cred că viitorul ospitalității este definit de combinația dintre tehnologie și interacțiuni umane, iar această viziune este una pe care îmi doresc să o dezvolt din noua mea poziție.”, a declarat Timo Obalek, Hotel Manager al Hotelului Radisson Blu & Park Inn by Radisson Hotel & Residence.
Hotelurile Radisson Blu, București și Park Inn by Radisson Hotel & Residence fac parte din Radisson Hotel Group, unul dintre cele mai mari grupuri hoteliere din lume, cu nouă mărci hoteliere distincte și peste 1.400 de hoteluri în întreaga lume.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz