Biz Timișoara

Timișoara găzduiește Concursul Internațional “REMEMBER ENESCU” 2023

26 sept. 2023 3 min

Timișoara găzduiește Concursul Internațional “REMEMBER ENESCU” 2023

Reading Time: 3 minute

Pe 25 septembrie, la Timișoara s-a dat startul celei mai importante competiții internaționale de muzică clasică, dedicată tinerilor muzicieni cu vârste între 7-24 ani – Concursul Internațional “REMEMBER ENESCU” 2023, parte din proiectul Programului cultural național  “TIMIȘOARA –  CAPITALĂ EUROPEANĂ A CULTURII  ÎN ANUL 2023”.

Fundația Culturală “Remember Enescu” în parteneriat cu Universitatea de Vest Timișoara, la Facultatea de Muzică și Teatru organizează, între 25-30septembrie, competiția dedicată tinerilor muzicieni la secțiunile vioară, pian, canto și compoziție, indiferent de naţionalitate și locul în care trăiesc și care își doresc săasimileze, pe lângă repertoriile obișnuite de studiu, și lucrări semnate George Enescu. Concursul reprezintă o platformă de lansare și încurajare a tinerilor, viitorii muzicieni remarcabili ai lumii, și, totodată, o ocazie de a împărtăși un moment intergeneraţional de muzică, educație, atitudine și valoare, imaginat și dezvoltat de Fundaţia Culturală “REMEMBER ENESCU”.

POSTER SOCIAL MEDIA RememberEnescu 2023 2completatpdf 1

Proiectul va continua pe 27 septembrie, ora 10:00 – la Universitatea de Vest Timișoara, Sala A01, prin prezentarea conferinței motivaționale “SCHIMBĂ-ȚI VIAȚA PRIN CULTURĂ!”, susținută de Prof Univ.Dr. Camil Mihăilescu, Conf.Univ.Dr. Violistul Cristian Andriș, Muzicologul Cristina Comandașu și Lectorul, specialist în Marketing Cultural, Anca Gheorghe. Intrarea publicului este liberă.

Violonistul Alexandru Tomescu va susține un MASTER CLASS pentru vioară, în ziua de 27septembrie, ora 14:00, la Facultatea de Muzică și Teatru, iar pianista Sînziana Mircea va susține un MASTER CLASS la pian, pe 28septembrie. Accesul și pentru public este gratuit.

28 și 29 septembrie sunt zilele dedicate Etapei întâi și a doua a concursului de vioară, pian, canto în care concurenții vor interpreta compozițiile alese în fața unui juriu de talie internațională.

GALA LAUREAȚILOR va avea loc pe 30septembrie, ora 9:00, pe scena Filarmonicii “Banatul” și va încheia seria concursurilor din cadrul Concursului Internațional “REMEMBER ENESCU”, unde vor fi premiați câștigătorii, iar publicul prezent se va bucura de un recital de vioară și pian suținut de Violonistul Alexandru Tomescu și pianista Sînziana Mircea.

Cel mai valoros tânăr muzician al competiției, indiferent de secțiunea și categoria la care participă, va câștiga Marele Premiu în valoare de 10.000lei și Trofeul “Remember Enescu” în urma votului juriului.

Concursul Internațional „REMEMBER ENESCU”, ajuns la ediția a XXI, se află în mentoratul Violonistului Alexandru Tomescu și face parte din seria de proiecte dedicate susținerii și promovării tinerilor muzicieni de pretutindeni.

Proiectul se desfășoară la Timișoara, în parteneriat cu Universitatea de Vest/Facultatea de Muzică și Teatru Timișoara și Filarmonica “BANATUL”.

Concursul are două etape, pe trei categorii de vârstă:

 – La secțiunea vioară: categoria A – concurenți cu vârsta de până la 12 ani, categoria B – 13-16 ani și categoria C – 18-24 ani;

–  La secțiunea canto: categoriile B:13-16 ani, categoriile C:18-24 ani;

– La secțiunea pian: categoria A – concurenți cu vârsta de până la 12 ani, categoria B – 13-16 ani, categoria C – 18-24 ani,

–  La secțiunea compoziție: categoria C:18- 24 ani;

Premii acordate sunt numeroase, în bani, concerte și instrumente la fiecare secțiune în parte: Premiul I, Premiul II, Premiul III și premiul special al juriului, premiul de originalitate la compoziție.

Proiectul va continua în luna octombrie și noiembrie cu o serie de cinci concerte internaționale, susținute de Violonistul Alexandru Tomescu, pianista Sînziana Mircea și Orchestra de tineret a Universității de Vest Timișoara/Facultatea de Muzică și Teatru.

Concursul Internațional „REMEMBER ENESCU” este un proiect produs de Fundația Culturală „REMEMBER ENESCU” și este posibil cu sprijinul Finanțatorilor, Sponsorilor, Partenerilor și Partenerilor Media:

Sponsor Principal – BRD GROUPE SOCIETE GENERALE

Partener Principal – UNIVERSITATEA DE VEST/FACULTATEA DE MUZICĂ ȘI TEATRU TIMIȘOARA, FILARMONICA „BANATUL”

Sponsori: ICR, APERTO- INSTRUMENTE MUZICALE, Doamna CATIA RĂDULESCU

Parteneri: MUZEUL NAȚIONAL „GEORGE ENESCU”, FILARMONICA „GEORGE ENESCU”, FILARMONICA DE STAT „DINU LIPATTI”, FILARMONICA „BRAȘOV”, FILARMONICA DE STAT ORADEA, FILARMONICA „MOLDOVA” IAȘI, FILARMONICA „ION DUMITRESCU” RÂMNICU-VÂLCEA, UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE MUZICĂ BUCUREȘTI, ASOCIAȚIA MUSEART, ASOCIAȚIA CULTURALĂ ȚUCĂRMAN & POPA

Proiectul face parte din „ Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul OVERBORDER CULTURE+, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Array

Articole pe aceeași temă: